Prima pagină » Puterea Gândului » Pană vrea presă ca la „Nufărul”

Pană vrea presă ca la „Nufărul”

Pană vrea presă ca la „Nufărul
Eu nu vorbesc în doi peri cu doamnele, așa cum face „bă, Victore", dar nici Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, nu cred că nimerește, exact-exact, ce vrea să spună.

Adică, vreau să spun că am rămas mască, citind câteva declarații ale demnitarul. Sunt convins că veți suferi transformări similare.

„Din punctul meu de vedere, din păcate, la ceea ce am oferit noi, ca societate, de la revoluție încoace, pentru tineri, în afară de cei care au baze solide în propria familie, cei care vin și cu alte valori morale decât ce le oferim noi ca societate, noi avem tineri foarte buni, dar trebuie să ne îngrijoreze gradul de violență la care s-a ajuns în țara asta, de ură, de dezbinare, și astea sunt toate efectele unor propagări doar a știrilor negative în România. (…) În plus, mai este un principiul psihologic simplu, te identifici cu ceea ce vezi. Iar tânărul care se uită la tv, se identifică cu ceea ce vede. Și el când vede că se parvine ușor prin prostituție, prin furt…și avem atât de multe exemple pozitive. (…) Acest lucru se poate face numai prin unele măsuri legislative. Eu văd la modul, să existe și știri pozitive. Putem veni cu o deducere de TVA, cu o impunere clară. (…) M-am gândit la femeile din presă, pentru că sunt și mame și se gândesc și la viitorul copiilor lor”, a spus Doina Pană.

Ce înțelegem noi din discursul ministrului?! Păi, înțelegem (greu, foarte greu) că, din perspectiva demnitarului, presa se vede ca fiind prima vinovată în declanșarea exodului tinerilor români către „alte” civilizații. În contorsionarea lor spirituală, în deformarea eului, în zdruncinarea psihică a adolescentului.

Mai aflăm că Doina Pană consideră că mare parte a celor plecați (afară de specialiștii în IT) sunt gata să revină în țară, imediat ce societatea se va îmblânzi, scăpată din ghearele pline de sânge și ciozvârte hăcuite din trupul colectiv al nației – ingrediente de „gust” pentru știrile de la diverse ore -, ale mediilor morbid-obsesiv-compulsive.

Că totul ar fi frumos mirositor și pastel colorat dacă n-ar exista presa – defăimătoare, arogantă, nihilistă, târlă de hiene adulmecând damfuri pestilențiale de hoit social. Insensibilă la filonul pozitiv al socialului educat.

Mai mult, aflăm că gândirea pozitivă a ministrului a scos la iveală și soluția: „impunerea clară” și „deducerea de TVA”, pentru… ce credeți?! Ei bine, pentru transmiterea știrilor pozitive, angro, în detrimentul celor negative. Mai scurt?! Cumpărarea presei, spre a machia și coafa, cum se cuvine, fața tristă și descompusă a societății. Pentru a se face surdă și mută la chemarea majorității puse la pământ de politicieni lipsiți de simțul măsurii și al răspunderii față de nația care i-a trimis în fruntea țării ca să-i reprezinte interesele.

Doina Pană ar „șantaja” sentimental „organizația de femei” a presei române, ca la partid, în Kiseleff.  Ministrul s-a gândit la „un pact între femeile din politică și cele din presă, în sensul să se creeze un val, prin dezbateri, prin invitați (gen) lideri de opinie, în emisiuni, care pot fi din orice domeniu, cântăreți, vedete, dar să se creeze valul necesar pentru a se solicita această lege”. Iar aici, în acest moment, Doina Pană invocă, apoteotic, asemănarea între o lege care să bage în gura presei corecte un pumn de mărunțiș, și legea fumatului, în opinia sa, una la fel de grea.

Vă imaginați cât de deviată este percepția unor domni miniștri de la PSD, față de presă și reflectarea adevărului în media? Cât de simplu se joacă acești oameni cu vorbele, în cazul în care chiar le înțeleg sensul?!

Deși, ca să fiu sincer, am impresia că prietena lui „bă, Victore” nu-și înțelege nici propriile vorbe, de vreme ce din declarația sa poate face parte acel prim pasaj inserat aici.

Cum s-ar spune, într-o societate plină de bube, condusă de politicieni fără viziune, morală și conștiință, care nu a oferit tinerilor aproape nimic, ci, mai degrabă, le-a distrus orice perspectivă, de vină este „propagarea doar a știrilor negative în România”.

„Bă, Victore”, uneori, întâmplător, ai avut, și tu, dreptatea ta!   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?