Un dialog civic care vine târziu

Klaus Iohannis a rămas un fel de ultimă redută. Președintele face opoziție într-un stat „democratic și european” pentru că un astfel de stat nu poate funcționa fără opoziție. Nu e o noutate, puterea absolută îți dă sentimentul că n-ai de dat socoteală, nici opoziției vlăguite, înceată și filosofică, nici poporului alegător, care, de vreme ce te-a votat într-o astfel de majoritate – indiferent de numărul votanților, asta e democrația -, te-a învestit cu deplina sa încredere, ca să faci lucruri.

Am mai spus-o, și n-a fost, deloc, greu de remarcat: situația politică la zi este consecința unei grave indolențe electorale; unei nepăsări primejdioase pentru o democrație aflată la începuturile sale; mai mult, a unei renunțări păguboase la un drept obținut la schimb cu viața unor tineri, care habar n-au avat ce e aia democrație.

EXCLUSIV Petrecere de final de an la Ministerul Muncii cu taxă de participare. Angajații au fost anunțați că vor fi sărbătoriți, dar pe banii lor. Gândul dezvăluie cât trebuie să plătească fiecare bugetar: “suma se achită la casierie”

13:01

ACTUALITATE Anca Alexandrescu: „Vreau ca după mandatul meu să nu mai existe expresia «a semnat ca primarul»”

13:00

Or fi avut dreptate cei care scandau, necontenit, „PSD-PNL-PMP-MaiȘtiuEuCe- aceeași mizerie!”, slogan care le-a întors, multora, stomacul politic pe dos, dar, până una-alta, democrațiile funcționează prin exprimarea unor entități politice, divers particularizate ideologic (de preferat), și aflate într-un relativ echilibru. Ca să se tempereze, ca să completeze, ca să evolueze.

În contextul unei beligeranțe, care escaladează, deschise între puterile statului, declanșată pe fondul unor înlănțuiri de greșeli în ambele tabere (Justiție și Politic), pe de o parte, precum și a unor lupte intestine în cele două părți amintite, pe de alta, arbitrul de drept al confruntării, președintele țării, devine, iată, partizan, ba, mai mult, opozant în fața încercării de schimbare a legilor justiției, inițiată de coaliția majoritară.

În consecință, mai întâi declară: „Nu putem să nu constatăm că, de la alegerile parlamentare încoace, un număr impresionant de politicieni influenți se ocupă cu a ataca justiția, procurorii, procedurile din justiție, inducând în populație impresia că justiția nu funcționează. Cu siguranță, s-a putut constata că mai mulți politicieni influenți sunt fie condamnați penal, fie judecați penal, fie urmăriți penal. (…) De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toți cei care doresc o Românie stat de drept și care doresc o Justiție independentă să se anunțe și să-și spună opinia. Nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergențe majore, dar o societate sănătoasă – și eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România – este obligată să discute public aceste chestiuni, fiindcă ele ne afectează în definitiv pe toți”.

Apoi, îi invit[ la Cotroceni pe reprezentanții celor 21 de grupuri civice și ONG-uri, care tocmai îi solicitaseră inițierea un dialog între Președinție și societatea civilă.

Un demers corect, dar extrem de întârziat.

Mă întreb unde erau și ce au făcut aceste organizații înaintea parlamentarelor din 2016. Pentru că, trăind în realitatea imediată, cunoșteau premisele politice și sociale ale respectivelor alegeri.

De ce nu au inițiat atunci, cu fermitate, această dezbatere publică din care toți tinerii și toți „sastisiții” și îngrețoșații de mizeria politică să înțeleagă la justa valoare care le e menirea democratică?!

Tuturor acestora, inclusiv președintelui, care ar fi trebuit să fie mult mai implicat, mai vocal, mai ferm, atunci, le spun că într-o cu totul altă situație s-ar fi aflat societatea românească, astăzi – în opinia mea, mult mai calmă, mult mai puțin încrâncenată.