Politica, Poliția și pedofilul

Eu nu cred că există cineva în „statul nostru polițienesc”, care să nu fi înțeles deja că, din scandalul iscat, o parte e pedofilie și de patru ori mai mult politichie.

Bine, dacă mă întrebi pe mine, eu zic că întâmplarea e despre încă o săptămână de negocieri, nu despre ceva definitiv și irevocabil. Despescu/conducerea Poliției e moneda pe care premierul o dă la schimb, dacă restul lumii se face mai puțin chineză, în zilele care vor urma, vizavi de propunerea sa de restructurare a guvernului.

De fapt, ce vrea Tudose?! Să scape de Dan, de Pop, de Mișa, și de ăsta nou, de la Ape și Păduri, ca să-i mai ia lui Dragnea din puteri. Și, pe urmă, îl aduce pe Ciolacu la Interne, care o să schimbe toată conducerea Poliției Române, la foc automat.

LIFESTYLE Cele 5 semne de avertizare pe care corpul tău le transmite atunci când ar trebui să reduci consumul de cafea

00:07

UTILE Cum scapi de „petele negre” de pe pereți care apar în urma problemelor de condens. La ce metodă poți apela

23:28

Apoi, războiul ăsta plecat de la lifta de agent a fost tras în politic, mai întâi, de d-na Dan.

E limpede că neomul a fost „acoperit” de polițiștii de la „18″ și de „camarazii” de la Rutieră, după mizeria din 2015, de groază și rușine, dar de aici și până la a-i cere demisia șefului de la „Omoruri”, la un loc cu șeful Poliției, e cale lungă.

Păi, dacă vrei să anunți, simbolic, că ai asumat greșelile Poliției, la zi, cum am văzut eu că se mai întâmplă pe afară, îl destitui, dumneata, în calitate de ministru de resort, pe șeful Poliției, după care – sau concomitent – îți prezinți demisia din aceleași motive: din cauză de onoare.

Întrucât, nu se face vinovat șeful-șefilor polițiștilor de modul de testare psihologică a subordonaților, cum nu se face vinovat, în mod direct, nici ministrul de Interne.

Demisia e doar modalitatea de a transmite cetățenilor că, după un atare șoc, e necesară o schimbare, iar aceasta trebuie să înceapă chiar de sus.

O fi, uneori, prea mult, dar asta e.

În rest, refuzul premierului de a-l demite pe Despescu, mai mult, de a-i acorda credit și de a-l felicita, în condițiile în care lumea cere „moarte pedofilului” și alungarea șefilor lui, este un risc politic pe care, de vreme ce Tudose și l-a asumat, înseamnă că merită.

De acum, nu cred că ministrul de Interne, în funcție, mai poate avea vreun fel de autoritate în fața trupei, odată umilit de Tudose.

Dar, știm, desigur, că Dan nu e decât o victimă colaterală în războiul premierului cu Dragnea. Un alt pion pierdut, indiferent de insistența cu care șeful PSD îi cere să rămână-n post, în pătrățica lui.

Mutarea lui Tudose dovedește că lucrurile, în partid, stau chiar mai rău decât au crezut cei mai optimiști susținători ai liderului: fie premierul se „găsește” foarte puternic, fie a lansat o provocare cu urmări grave și premeditate: dacă Dragnea tace, înseamnă că Tudose a câștigat. Dacă reacționează, va fi război, până la capăt – pe viață și pe moarte.

Încă un premier demis – să zicem – nu va fi eșecul lui, ci ruperea partidului.