Prima pagină » Puterea Gândului » Toți oamenii președintelui

Toți oamenii președintelui

Toți oamenii președintelui
Un comentariu semnat de Marian SULTĂNOIU

Înțeleg acum, și mai exact, chiar din gura secretarul general adjunct al partidului, Ștefănescu Codrin, că el a fost lansatorul ideii de organizare a unui congres, având ca prim obiectiv, zice-se, radierea din statut „a unor prevederi introduse de Ponta, cu referire la interdicția de ocupare a unor funcții numite de către persoane aflate în diferite faze penale”. „Păi noi suntem urmăriți tot timpul!”, a spus secretarul.

Surprins, simțindu-se tot mai încolțit de locotenenții propriei haite,  Liviu Dragnea a considerat momentul ca fiind, totuși, cel mai indicat pentru despărțirea apelor în partid, și a preluat ideea din mers.

Potrivit gândurilor sale nemărturisite public, a considerat că vântul era bun pentru îndepărtare a tuturor disidenților dați în fapt, în „interiorul” CEx-ului anti-Tudose, și, ulterior, în al celui în care s-a decis echipa guvernamentală.  

Printre non(in)grați: Bădălău (executiv), Bănicioiu, Tudose, Șimon, Andronescu (vice), Ștefănescu (secretar).  

Iar mișcarea era necesar a fi aplicată rapid/blitz/bisturiu și, fără îndoială, înainte de 21 martie, ziua în care liderul urmează să se prezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde va fi audiat, în calitate de inculpat, într-un dosar de corupție.

Nu se știe ce idee i-ar fi putut veni, cine știe cui, în „prima zi după”.

Așa că Dragnea a considerat/consideră ca fiind cușer să-și securizeze puterea la vârful partidului cu personaje fidele.

Pentru izbânda deplină, conta pe forța „Poporul pesedist”, convins fiind că „talpa” continuă să-l susțină, dat fiind efectul propagării undei de șoc a mesajelor transmise în masă de baronii mulțumiți și loiali.

Totodată, Dragnea conta și pe ungerea sa în rolul de prezidențiabil de necontestat al PSD, pentru 2019, conjunctură care i-ar fi întărit poziția la vârf.

Numai că, șoc: în ultimele 24 de ore apar câteva elemente surpriză – fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, îl acuză dur pe liderul PSD de blat cu Kovesi și Iohannis („Dragnea pune piedici Raportului care ar putea duce la revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA”); Codrin Ștefănescu anunță că nu-i este frică de competiția din PSD, dând ca sigură participarea sa în alegeri, cu intenția de a ocupa un post la vârful partidului; pe deasupra, bomba: Marian Oprișan candidează, pentru un loc în conducere (eventual, pentru „postul” vacantat de Niculae Bădălău, care, căzut în dizgrație, a lăsat să se înțeleagă că nu va candida în Congres).

Probabil că toate aceste anunțuri neașteptate l-au făcut pe Dragnea – care anunțase, între altele, că va cere și un vot de reconfirmare a sa, în Congres – să devină mult mai circumspect.

El a anunțat că va fi convocat, în cel mult 10 zile, un nou CEx, în care se va decide dacă la Congresul din 10 martie, vor fi organizate alegeri pentru funcțiile de conducere în PSD.

Numai în aceste condiții, președintele își va depune, și el, mandatul cerând un vot din partea Congresului. „Dacă ajungem la concluzia că trebuie făcute modificări în BPN, atunci o să întreb și eu partidul ce părere are despre mine. Dacă nu, nu voi face asta”, a precizat Dragnea.

Să se simtă slăbit șeful social-democrat „părăsit” de Paul Stănescu (vicepremierul a anunțat că nu va candida la nicio funcție în partid), trădat de Bădălău, Andronescu, Ștefănescu și Oprișan?

Baronul de Vrancea a anunțat, fără drept de apel, că va candida pentru o funcție în staff: „Nu am candidat în 2015 la Congres; am spus că nu candidez pentru că am un dosar, e dosarul meu, nu e dosarul partidului. De data asta, pentru că am demonstrat întregii națiuni că sunt nevinovat și nu am nicio legătură cu ceea ce mi-au fost aduse ca și acuzații, vă spun cât se poate de clar că eu candidez la o funcție de conducere în PSD”.

Nici Ștefănescu nu s-a arătat mai puțin ferm: „Știți foarte bine că voi candida, pentru orice funcție. Nu mi-e frică de concurență în interiorul partidului. Chiar am fost printre cei care au susținut ideea de Congres cu alegeri și pentru vicepreședinți. O să fie o competiție probabil în partid, dacă vom stabili lucrul ăsta. Încă nu am bătut în cuie”.

Mai mult, Codrin nu s-a sfiit să-i bată obrazul șefului său: „Nu știu de ce am devenit antipatic domnului Dragnea în ultima perioadă, că-s același Codrin Ștefănescu care a stat lângă Liviu Dragnea în momente foarte grele și nu fac nici eforturi disperate să devin nici simpatic, nici antipatic mai mult decât sunt antipatic. Voi continua așa cum fac de 28 de ani să spun lucrurilor pe nume, exact ce gândesc”.

În consecință, dintr-odată, lucrurile au devenit mai complicate decât se înfățișau în gândurile lui Liviu Dragnea, care se vedea scăpat de inamici, înconjurat de prieteni, liniștit și și „stabilit” candidat pentru Cotroceni.

Nu știu cât de relaxat ar mai putea fi , cu Oprișan, numărul doi în partid, și cu Ștefănescu, eventual, (prim)vicepreședinte.

Și, pe lângă ei, câțiva oameni de-ai lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...