Prima pagină » Puterea Gândului » Ultima partitură a lui Orban

Ultima partitură a lui Orban

Ultima partitură a lui Orban
Plecat după pește, la Tulcea, Ludovic Orban s-a speriat: „Prin intermediul OUG 55, 500 de primari ai PNL, care au fost mituiți din bani publici pentru a obține finanțări, au trecut la PSD", le-a spus el tulcenilor, siderat de faptul că alți cinci edili, din Dâmbovița, tocmai se înscriseseră pe „lista de transferuri". Ca să vezi, ce surpriză pentru liderul PNL...

E posibil ca Orban să fi crezut că vor trece la PNL toți primarii PSD, care obțin finanțări de la centru. Că, vezi Doamne, odată făcut gestul acesta, ar fi însemnat că oamenii s-au desprins, definitiv, de comunism, măcar acum, în ceasul al XII-lea și-un sfert.

„Ăsta – adică, fuga edililor din PNL – n.a -, este mecanismul de gândire bolnav, care e specific unei mentalități de tip comunist, prin care PSD vrea să se mențină la putere. Vor să îi amenințe pe toți, să îi cumpere pe toți, să reducă la tăcere orice voce a Opoziției”.

Și când o fi priceput șeful liberalilor acest adevăr absolut? Abia azi? Și ce-o fi vrut șeful liberalilor, până azi, să fie rugați frumos de putere să vină ei, la butoane, în locul PSD-ALDE? Cine o mai fi văzut asta în vreo politică din lume, în care cel de la putere să nu vrea și mai multă putere (nestingherit fiind, în vreun fel, de opoziție) și să nu „facă totul” pentru a obține ce-și dorește, dacă are de slăbiciunile cui profita?

Și, ca să vedem cum am ajuns până aici, atunci e musai să amintim câteva momente ale istoriei recente în care PNL a fost acela care, precum Red Bull, le-a dat aripi pesediștilor ca să urce spre noi culmi.

Mai întâi, apariția USL, entitate politică înființată contra naturii, declarat luptătoare anti-Băsescu, altfel singurul președinte care a ținut piept PSD o perioadă relativă de timp.

Votul liberal, din 2015, alături de cel al social-democraților, pentru modificarea legii alegerilor locale și instituirea votului într-un singur tur, proiect inițiat de Victor Paul Dobre împreună cu aleși ai PSD, urmat de refuzul premierului Dacian Cioloș, un an mai târziu (când liberalii au realizat gafa comisă), de a emite OUG pentru revenire la alegerea primarilor în două tururi (situație care a condus la câștigarea unui număr record de primari PSD, în țară și București, urmată de preluarea și reorganizarea teritoriului pe principii electorale pro domo).

Refuzul președintelui Iohannis de a forța alegeri anticipate, în 2015-2016, imediat după demisia-surpriză a premierului Victor Ponta din fruntea guvernului PSD, urmat de impunerea lui Dacian Cioloș la timona unui guvern tehnocrat.

Moliciunea dezarmantă a opoziției liberale, la pachet cu detașarea Cotroceniului, față de atacurile susținute ale PSD, lansate împotriva „troicii” PNL-guvern tehnocrat-președinte – acuzată de proastă guvernare și susținerea necondiționată a premierului Cioloș -, în condițiile în care, inițial, Kiseleff-ul sprijinise, alături de PNL, instalarea tehnocraților la Palatul Victoria.

Gafa monumentală a președintelui Klaus Iohannis de a numi un al treilea premier PSD – după două eșecuri lamentabile -, fără crâcnire, în persoana Vioricăi Dăncilă, cel mai slab prim-ministru pe care l-a avut România de-a lungul timpului.

Concentrarea, în ultimul timp, a „micului dictator”, Ludovic Orban, pe eliminarea din partid a persoanelor „nealiniate” orbește, slăbind unitatea partidului, în timp ce, după cum chiar personajul în cauză o spune, edilii liberali o-ntind spre alte zări.    

Acestea sunt premisele înfrângerii lamentabile a opoziției, „în frunte” cu PNL.

Iar dacă PNL nu va înțelege că se află în ultimul ceas al redeșteptării, declarațiile lui Orban nu pot fi altceva decât un jalnic potpuriu de cântece de lebădă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât va mai exista omenirea? Un laureat Nobel pentru Fizică are o profeție sumbră!
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!