Ultima partitură a lui Orban

E posibil ca Orban să fi crezut că vor trece la PNL toți primarii PSD, care obțin finanțări de la centru. Că, vezi Doamne, odată făcut gestul acesta, ar fi însemnat că oamenii s-au desprins, definitiv, de comunism, măcar acum, în ceasul al XII-lea și-un sfert.

„Ăsta – adică, fuga edililor din PNL – n.a -, este mecanismul de gândire bolnav, care e specific unei mentalități de tip comunist, prin care PSD vrea să se mențină la putere. Vor să îi amenințe pe toți, să îi cumpere pe toți, să reducă la tăcere orice voce a Opoziției”.

Și când o fi priceput șeful liberalilor acest adevăr absolut? Abia azi? Și ce-o fi vrut șeful liberalilor, până azi, să fie rugați frumos de putere să vină ei, la butoane, în locul PSD-ALDE? Cine o mai fi văzut asta în vreo politică din lume, în care cel de la putere să nu vrea și mai multă putere (nestingherit fiind, în vreun fel, de opoziție) și să nu „facă totul” pentru a obține ce-și dorește, dacă are de slăbiciunile cui profita?

JOBURI Angajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut

01:58

RĂZBOI Netanyahu anunță staționarea permanentă a trupelor israeliene în sudul Libanului până când Hezbollah nu va mai reprezenta o amenințare pentru Israel

23:54

Și, ca să vedem cum am ajuns până aici, atunci e musai să amintim câteva momente ale istoriei recente în care PNL a fost acela care, precum Red Bull, le-a dat aripi pesediștilor ca să urce spre noi culmi.

Mai întâi, apariția USL, entitate politică înființată contra naturii, declarat luptătoare anti-Băsescu, altfel singurul președinte care a ținut piept PSD o perioadă relativă de timp.

Votul liberal, din 2015, alături de cel al social-democraților, pentru modificarea legii alegerilor locale și instituirea votului într-un singur tur, proiect inițiat de Victor Paul Dobre împreună cu aleși ai PSD, urmat de refuzul premierului Dacian Cioloș, un an mai târziu (când liberalii au realizat gafa comisă), de a emite OUG pentru revenire la alegerea primarilor în două tururi (situație care a condus la câștigarea unui număr record de primari PSD, în țară și București, urmată de preluarea și reorganizarea teritoriului pe principii electorale pro domo).

Refuzul președintelui Iohannis de a forța alegeri anticipate, în 2015-2016, imediat după demisia-surpriză a premierului Victor Ponta din fruntea guvernului PSD, urmat de impunerea lui Dacian Cioloș la timona unui guvern tehnocrat.

Moliciunea dezarmantă a opoziției liberale, la pachet cu detașarea Cotroceniului, față de atacurile susținute ale PSD, lansate împotriva „troicii” PNL-guvern tehnocrat-președinte – acuzată de proastă guvernare și susținerea necondiționată a premierului Cioloș -, în condițiile în care, inițial, Kiseleff-ul sprijinise, alături de PNL, instalarea tehnocraților la Palatul Victoria.

Gafa monumentală a președintelui Klaus Iohannis de a numi un al treilea premier PSD – după două eșecuri lamentabile -, fără crâcnire, în persoana Vioricăi Dăncilă, cel mai slab prim-ministru pe care l-a avut România de-a lungul timpului.

Concentrarea, în ultimul timp, a „micului dictator”, Ludovic Orban, pe eliminarea din partid a persoanelor „nealiniate” orbește, slăbind unitatea partidului, în timp ce, după cum chiar personajul în cauză o spune, edilii liberali o-ntind spre alte zări.    

Acestea sunt premisele înfrângerii lamentabile a opoziției, „în frunte” cu PNL.

Iar dacă PNL nu va înțelege că se află în ultimul ceas al redeșteptării, declarațiile lui Orban nu pot fi altceva decât un jalnic potpuriu de cântece de lebădă.