Inutila declarație a secretarului general NATO dă Rusiei argumente în plus în Orientul Mijlociu

Ieri, în interviul acordat săptămânalului german „Der Spiegel”, Stoltenberg a ținut morțiș să declare că apa e udă. Cu alte cuvinte, a expus o situație răs-știută: Israelul, ca stat partener, ne-membru al NATO, nu poate beneficia de Articolul 5. „Israelul este partenerul nostru, dar nu este un membru al NATO. Garanția de securitate a articolului 5 nu se aplică Israelului”.

Secretarul general al NATO a găsit de cuviință să facă această declarație în contextul în care președintele Donald J. Trump a retras Statele Unite ale Americii din Acordul nuclear cu Iranul, când ceilalți cinci semnatari (Franța, Marea Britanie, Rusia, China și Germania) încearcă să-l mențină, când Israelul și Iranul se confruntă armat în Siria, când premierul Netanyahu se consideră pe picior de război cu regimul de la Tehran.

INCIDENT Scene dramatice de salvare în Argeș. Un bărbat a rămas captiv sub vehiculul răsturnat într-un pârâu

12:16

JUSTIȚIE Audieri noi la MJ în Săptămâna Patimilor pentru procurorii-candidați la conducerea PICCJ, DNA și DIICOT. Ce se întâmplă dacă Președintele îi respinge!

12:06

Mass-media, decupând din interviu această non-știre – Articolul 5 vizează exclusiv membrii NATO – i-a dat aparența unei breaking news: în cazul unui atac iranian, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord nu va sări în ajutorul Israelului. Adică, în eventualitatea unui război cu Iranul nu poate oferi partenerului său garanții de securitate.

La ce s-a gândit secretarul general Jens Stoltenberg când a subliniat această evidență, greu de spus. Te poți gândi la orice, inclusiv la propunerea din mai anul trecut a președintelui Americii legată de un „NATO arab” (sunnit), căruia Ierusalmul să i se alăture la momentul potrivit.

Un război Iran-Israel e imposibil (ciocnirile din Siria au valoarea unor supape sau a unor mesaje de descurajare). Nici premierul Benjamin Netanyahu, nici măcar Ayatollahul Khameni nu se vor angaja într-o acțiune fără câștigător, în care ambele părți pierd iremediabil. (Chiar dacă, potrivit unor mărturii recente din presa israeliană, în anul 2011 Netanyahu ar fi fost pregătit să atace. Conform dezvăluirilor lui Tamir Pardo, fost director al Mossad, ianuarie 2011 – ianuarie 2015, făcute în cadrul unei emisiuni televizate, Netanyahu ar fi ordonat Armatei israeliene să planifice, în termen de două săptămâni, un atac asupra instalațiilor nucleare iraniene. Din fericire, demersul a fost oprit de înalți ofițeri ai Statului Major).

Un război Iran-Israel nu dorește nici Rusia lui Putin, care face jocurile în Orientul Mijlociu, câștigându-și statutul de inmterlocutor valabil. Premierul Benjamin Netanyahu a făcut naveta la Moscova și a înroșit telefonul cerându-i președintelui Vladmiri Putin să scoată forțele iraniene din Siria. Pe aceeași temă s-au întâlnit joi cei doi miniștri ai Apărării, Avigdor Lieberman și Serghei Șoigu.

Ce nu poate NATO, poate Rusia, care a promis că va garanta securitatea Israelulului, ȚcurățindȚ teritoriul de la graniță de comandourile iraniene și ale Hezballah și plantând în loc trupele regimului Bashar al-Assad, protejatul lor.

De altfel, grație imprevizibilului și agitatului Trump, Putin face astăzi în Orientul Mijlociu o foarte iscusită în ipocrizia ei politică de echilibru.