Prima pagină » #RoMânia » #roMânia, o campanie eveniment GÂNDUL despre România care s-a mutat peste hotare. RADIOGRAFIA celui mai mare dezastru demografic și efectele lui

#roMânia, o campanie eveniment GÂNDUL despre România care s-a mutat peste hotare. RADIOGRAFIA celui mai mare dezastru demografic și efectele lui

#roMânia, o campanie eveniment GÂNDUL despre România care s-a mutat peste hotare. RADIOGRAFIA celui mai mare dezastru demografic și efectele lui
#roMânia, o campanie eveniment GÂNDUL despre România care s-a mutat peste hotare. Citește RADIOGRAFIA celui mai mare dezastru demografic și efectele lui

Cinci români mai puțin pe oră

Rata totală de fertilitate în România a scăzut sub pragul critic de 2,1 (sub care are loc scăderea populației) ajungând la un minim istoric de 1,428, la care vorbim de un declin demografic, în care populația se reduce cu cinci români în fiecare oră. Datele apar într-un proiect depus la Parlament, prin care se încurajează nașterile noi, iar mamele să poată ieși la pensie mai devreme.

Așadar, un document oficial care arată un viitor sumbru. „Dacă se menține același ritm, în 15-20 de ani va fi pusă în dificultate atât piața muncii, care va rămâne fără salariați, cât și bugetele de sănătate și de pensii, care vor avea nevoie de sprijn tot mai mare de la bugetul de stat”, se menționează în proiectul depus la Senat și semnat de zeci de parlamentari.

Un studiu făcut public de Institutul Național de Statistică indică faptul că, în cel mai pesimist scenariu, în anul 2060, populația României va fi de 12,5 milioane locuitori, iar varianta medie – în țară ar urma să trăiască 13,8 milioane locuitori.

Aici intervine și exodul populației. În timp ce nașterile sunt de sub 200.000 pe an, România este fruntașă la migrație.

Aproape o treime dintre imigranții din întreaga lume se află în Europa, iar România avea în 2016, cel mai mare număr de cetățeni stabiliți în alte state membre ale Uniunii Europene, arată datele Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).

Românii au plecat, în ultimii zece ani, ca și cum ar fi vrut să rupă granițele. Acasă, semnele negative au apărut deja.

#roMânia, campania Gândul, va prezenta efectele migrației. De la satele rămase goale, dar cu vile ridicate din banii trimiși acasă, până la dramele unor copii crescuți departe de părinți și a bunicilor care nu și-au cunoscut nepoții.

„Cu soția avem grijă de casă, ne ocupăm cu curățenie… ce mai facem noi pe aici. Copii vin rar, la un an de zile,” povestește un român, care și-a văzut copiii plecând. „Am rămas singuri. Singurătatea, un pic ne-a… Vara este mai bine, când vin ei în august, copiii, nepoții… e altă veselie, altă plăcere. Au venit și și-au făcut case mari, frumoase aici, dar stau goale. Îi așteptăm acasă, dar nici nu au ce face, nu sunt locuri de muncă.”

Campania va prezenta și situația generației născute peste hotare, copii care nu au mai învățat limba maternă, părinții încercând disperați să îi integreze cât mai rapid, pentru a nu repeta drama pe care chiar ei au trăit-o, plecând într-un loc străin.

Iar ceea ce specialiștii anunță pentru viitor în piața muncii, se vede deja de azi. Speriați că nu mai au forță de muncă, mulți angajatori plătesc cursuri de calificare și asigură burse sau „importă” forță de muncă chiar și din Vietnam.

„Dacă această situație va continua, în câțiva ani nu vom mai avea deloc specialiști, nu mai vine nimic din urmă,” afirmă un angajator. „Cum avem cerințe de calitate de nivel înalt, exigențele fiind foarte mari, cum nu găseam oameni, am fost nevoiți să aduce din Vietnam 46 de muncitori – sudori și lăcătuși mecanici, iar în luna august vom mai aduce alți 52, tot din această țară. Ne pregătim să aducem și anul viitor.”

Și mai este o problemă, deloc de neglijat. Efectele negative pe care le are exodul într-o familie.

Migrația a dus la nașterea „sindromului Italia”. Sute de oameni se tratează anual de depresie, simțindu-se captivi printre străin.

„Schimbarea mediului de viață are un impact negativ asupra persoanelor fragile emoțional. Dialogul într-o altă limbă, cultura diferită, persoanele necunoscute, toate acestea potențează declinul psihic al persoanei expuse. În plus, lipsa unui contract de muncă, culminată cu lipsa asigurării medicale și a unui medic de familie, produce adesea o neîncredere cu urmări nefaste,” apreciază dr.Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

A doua Românie este peste hotare

Nimeni nu știe exact câți români sunt peste hotare. Datele oficiale au la bază doar cazurile în care se încheie contracte de muncă legale.

Oficial se vorbește de 3,5-4 milioane de oameni. Neoficial, numărul este dublu.

Organizațiile de români de peste hotare avansează o cifră de 5 milioane de conaționali doar în statele europene.

„Noi apreciem că în Europa sunt în jur de cinci milioane de români și ar mai fi în Statele Unite și Canada în jur de un milion și ceva,” spune Daniel Țecu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa (FADERE).

Ministrul Românilor de Pretutindeni a declarat recent, în plenul Parlamentului, că în afara granițelor țării există o a doua Românie, cu 10 milioane de oameni (aici incluzând și regiunile istorice).

„Ministerul pentru Românii de Pretutindeni gestionează o problematică a românilor din afara granițelor, un numar de aproximativ de 10 milioane de români, iar ministerul are angajati 64 de angajați, plus cabinetele demnitarilor. Având în vedere că in afara granițelor avem o a doua Românie, rolul acestei agenții (n.r.: prevăzută a fi înființată printr-un proiect de lege) este de a veni în sprijin, de a veni cu strategii, care impreună cu dumneavoastră, să încercăm să venim în fața acestora cu cele mai bune soluții pentru păstrarea identității culturale,” a explicat ministrul.

Ce nu fac autoritățile azi, pentru ca și mâine să fie o Românie între granițele ei? Campania Gândul încearcă să răspundă la această întrebare. Veți putea citi povești de succes, dar și drame ale conaționalilor. Despre cei care ne-au făcut mândri, dar și despre modul în care ne-au tratat guvernele altor țări, odată cu deschiderea pieței forței de muncă.

În materialul următor al campaniei #roMânia veți citi detalii despre cum arată România de departe și ce semnale transmit organizațiile internaționale cu privire la migrație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ