#roMânia Țară, țară, vrem români! Mărășești 2018 – pe aici nu prea se mai trece…

Din nefericire, cotidianul cenușiu îi lovește zilnic pe vrânceni, atâția câți au mai rămas pe meleagurile unde, acum mai bine de cinci veacuri, Ștefan cel Mare și Sfânt le împărtășea profanul secret al lui Bachus, în rarele vremuri de pace și bunăstare… Iar această realitate gri este sinonimă cu Mărășești, orașul unde nu se întâmplă nimic… cu excepția suavului freamăt produs de turiștii care vin să viziteze, din când în când, „Mausoleul”.

Altfel, cei aproximativ zece mii de locuitori ai orașului par să fi dat bir cu fugiții. Atât de trist, pustiu și dezolant pare totul. Dacă n-ar fi minunatul „Mausoleu” de la intrare, Mărășeștiul ar putea părea un oraș-fantomă… Într-o jumătate de ceas, pe străzi vezi doar câteva zeci de oameni, mașinile sunt rare, iar autobuzele, microbuzele și taxi-urile pur și simplu nu există. În continuare, probabil cea mai tranzacționată bancnotă rămâne cea de 1 leu, ceea ce spune totul despre nivelul de trai în Mărășești-ul lui 2018 cel Centenar… Trist, dar adevărat, acest oraș în paragină și-n „depresie” este emblematic pentru toată Vrancea, care se situează aproape sigur pe podiumul județelor care suferă de „Sindromul Italia”.

ACCIDENT Lari Brînzan, fiul primului miltar român căzut la datorie după 1990, și-a comemorat tatăl în Bosnia

23:41

POLITICĂ Societatea Timișoara îi solicită lui Nicușor Dan sprijin pentru Ilie Bolojan în disputa cu Partidul Social Democrat

23:15

Anul trecut pe vremea aceasta, politicienii (re)descopereau cu disimulat fior patriotic Mărășeștiul, cu ocazia celebrării memoriei martirilor de la 1917. Un an mai târziu, emoția a trecut, demagogia a rămas. La fel și uitarea. Mai ales, uitarea… De unde anul trecut au fost prezenți 5.000 de oameni, de la vlădică la opincă, de la diplomați de Capitală la simpli vrânceni-frați, de la președinte de țară la președinte de „muncipiu”, azi dacă mai vin o sută pe zi să se închine la cel mai mare mausoleu al eroilor din România. Noroc cu weekend-urile când se strâng două-trei sute de curioși – majoritatea turiști italieni sau ruși – ca să-și facă selfie-uri cu generalii Eremia Grigorescu, Berthelot sau cu cea mai cunoscută eroină a noastră, Ecaterina Teodoroiu. Altfel, „Mausoleul” a devenit un loc predilect și de atracție pentru mici ședințe foto și pictoriale extinse dedicate „shooting”-urilor cu mirese și alaiurile lor. De fapt, aceasta a rămas, probabil, singura și ultima formă de entertainment din acest „oraș”. Restul e tăcere. Una rece, statuară, asemeni privirii Ecaterinei Teodoroiu care ne scrutează, îngândurată și totuși îngăduitoare, de la înălțimea sacrificiului ei de acum mai bine de un secol. Un secol de Românie modernă pe care îl vom celebra la 1 decembrie în acest an. Inutil de spus că, atunci, foarte mulți – și deloc mărunți – dintre cei care au fost vara trecută la Mausoleu își vor reaminti brusc de Mărășești! Atunci, ca prin magie, își vor lua din nou lecitina istorică. Una care dă efecte secundare, de ordin politic. Dar, dincolo de toată demagogia, propaganda, manipularea și superficialitatea, noi avem dreptul să nu uităm un adevăr dureros de frumos. Acesta ar putea suna după cum urmează.

Eroii de la Mausoleu nu mor niciodată. Mărășeștiul, da…