Tăriceanu ia startul spre Cotroceni?

Să vedem cauza acestei impotențe funcționale. Care e cauza „gravei probleme” de care suferă România? Făcând o fentă de răspundere, el privește chestiunea prin ochii „oficialilor europeni”. Ca inși care vedem viitorul României doar în familia Uniunii Europene, n-avem decât să ne bucurăm că avem o iubire comună cu șeful Senatului. Chiar dacă ceea ce vede Bruxelles-ul, în rezumatul dlui Tăriceanu, e leit cu ceea ce vede actuala putere. Adică PSD și partidul domniei sale, ALDE. Să facem și noi un exercițiu de amnezie și să dăm uitării desele situații în care vechiul liberal era recent un critic acerb al directivelor UE. Dar, vorba aceea: „Dă-i românului mintea cea din urmă.” Altfel spus, să ștergem cu buretele toată sfada și „să dăm mână cu mână, toți cu inima română!”.

Cum ne șade bine în anul centenar! Cu atât mai mult cu cât – zice dl Tăriceanu – „acordul propus de ALDE este unul din ultimele trenuri, dacă nu ultimul în ceea ce privește gestionarea cu succes a președinției Uniunii Europene. Este un apel deschis la responsabilitate. Un apel la asumarea de către clasa politică din România a unor principii fundamentale, care să asigure că abuzurile și practica protocoalelor nelegale nu se vor mai repeta, iar românii își vor avea asigurate drepturile și libertățile fundamentale.”

Cum să nu fii de acord cu termenii acestui apel? Doar ele repetă prevederile Constituției. De ce n-au fost respectate aceste principii în practica noastră politică? Din cauza președintelui, a Opoziției și a demonstrațiilor de stradă, zice dl Tăriceanu. Chiar dacă acești factori incriminați nu sunt la putere, ei sunt singurii vinovați. Odată stabiliți responsabilii războiului româno-român, dl Tăriceanu, liberal-democratul Tăriceanu, celebrul autor al „biletului roz” prin care cerea favoare Justiției întru iertarea sponsorului său, înșiră o serie de măsuri aducătoare de pace și iubire între frați; un pax pro domo, însă. E suficient să ne oprim la una dintre propuneri. Cea mai importantă, dacă ne gândim la marea schismă națională în care am intrat în ultimii doi ani: „un ministru de Justiție expert, fără carnet de partid, concomitent cu restrângerea puterilor Președintelui în procedura de numire a procurorilor sunt garanții privind limitarea implicării factorului politic”.

Păi, nu ne ajunge că avem unul, Tudorel Toader, care nu e nici membru de partid, e și expert, membru chiar în Comisia de la Veneția… El îndeplinește cu prisosință criteriile propuse de dl Tăriceanu, încât ne întrebăm dacă n-ar fi mai bine să fie chiar membru de partid, căci ar respecta zicala aia: ce-i în gușă-i și-n căpușă! De ce să-l dăm sub acopererire?! De aceea, cred că are dreptate dl Dragnea să-i cheme la datorie pe cei cu cotizația la zi. Pe dl Nicolicea, cu expertiză autorizată. Sau pe dl Iordache, cu expertiză dovedită prin celebra Ordonanță nr.13.

Nu cred că Apelul dlui Tăriceanu – abundând de propuneri pentru proprie folosință – va avea vreun ecou. Poate la electoratul domniei sale. De aceea îl rugăm pe dl Tăriceanu să nu dea uitării textul acestui apel. Îi va putea folosi în campania prezidențială. Unde se pare că a și intrat, fără să ne anunțe altfel.

Totuși, ceva rămâne din lectura literaturii dlui Tăriceanu. O întrebare ca un rest: e timpul să știm dacă președintele și guvernanții noștri chiar vor să se lepede de responsabilitatea de a prelua președinția Uniunii Europene peste două luni?