Prima pagină » Puterea Gândului » Iar ne prigonește Europa!

Iar ne prigonește Europa!

Iar ne prigonește Europa!
Ce are Uniunea Europeană cu noi? De ce ne prigonește? Vezi de ce crede Lelia Munteanu că distanța noastră de civilizația judiciară a Europei e ca de la 7 ani la achitare

Două știri la zi, puse cap la cap, explică tot, fără să mai fie nevoie de comentarii savante sau de ghioaga propagandei, care ne pălește din toate părțile.

Raportul Comisiei Europene asupra Mecanismulului de Cooperare și Verificare (instrument inventat pentru Bulgaria și România, în scopul monitorizării sistemului judiciar, corupției și crimei organizate) ne decuplează de vecinii noștri, pe ei lăudându-i pentru ritmul susținut al progreselor și promițându-le că, până în mai, le vor ridica jugul MCV. Nouă însă ne trage un perdaf ca la carte și opt recomandări suplimentare.

Ce are Uniunea Europeană cu noi? De ce ne prigonește?

Știu că astăzi, în ziua votării Raportului, în România clipocea pe toate mediile de presă această știre: Mitică Dragomir (de fapt, nici nu contează cine, numele subiectului nu face decât să ne afunde în povești tenebroase), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal tocmai a fost achitat. Tribunalul București îl condamnase, în iunie 2016, la 7 (șapte) ani de închisoare pentru evaziune, delapidare și spălare de bani. Astăzi, Curtea de Apel București îl achită definitiv pentru toate infracțiunile.

Distanța noastră de civilizația judiciară a Europei e ca de la 7 ani la achitare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Am aflat cine este a doua femeie care face amor la Insula Iubirii 2026. Cine cade în ispită, după Bibi
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
De ce nu a primit Valerie scrisoare de la mama ei? Acuzații dure la adresa Asia Express: Dau în judecată Antena 1!
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Europenii nu mai economisesc, ci au început să cheltuiască mai mult, arată datele Eurostat
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute