Fac ce vrei, ridic MCV-ul, vă bag în Schengen, vă las să vă spălați pe cap cu corupții, cu protocoalele și Justiția voastră de rahat!

Pacienții spitalelor din Ungaria, Polonia, Italia și, mai nou, România, începeau să aibă mari dubii cu privire la eficiența tratamentelor impuse de Bruxelles. În timp ce unii se simțeau excelent, înghițeau pastile cu pumnul și nu refuzau medicamente noi, experimentale, alții făceau alergie până și la ideea că ar putea fi bolnavi. Iar dacă, într-un târziu, își acceptau diagnosticul, preferau să se pună pe picioare mai degrabă cu ceai de mușețel și țuică fiartă, decât cu procedurile recomandate de doctorii Frans și Jean-Claude (ei înșiși fiind bolnavi de putere, în stadiu terminal).

Medicii europeni aveau viziuni foarte diferite în legătură cu cele mai bune tratamente în cazul bolilor de natură psihiatrică, în special cele derivate din naționalism, creștinism și incapacitatea de a-ți schimba sexul în funcție de horoscopul zilei. Specialiștii români, de exemplu, preferau tehnicile de autovindecare prin meditație yoga în pielea goală și stimularea gândirii progresiste cu gaze lacrimogene. Doctorii de la Bruxelles, în schimb, lucrau mult cu subconștientul, erau adepții picăturii chinezești, ai bombardării constante cu lozinci și cuvinte cheie (gen toleranță, egalitate, stat de drept) din repertoriul clasic neoliberal, prin intermediul presei, al rețelelor sociale, ONG-urilor și multinaționalelor aliniate curentului psihoglobalist.

Psihiatrii de-acum o sută de ani ar fi fost invidioși pe doctorii Frans și Jean-Claude. Ar fi dat orice să aibă și ei un aparat de propagandă comparabil și bani cât să-nchidă gura oricărui pacient nemulțumit de rezultatele tratamentului. Poate, cine știe, ar fi reușit să evite Primul Război Mondial și implicit festivitățile pariziene ale Centenarului Armistițiului, unde o bătrânică de 101 ani o confundase pe cancelarul Angela cu soția președintelui Emmanuel. Slavă domnului că venerabila franțuzoaică nu l-a încurcat pe Vladimir cu soția președintelui Donald și nu a confirmat, astfel, ingerințele Rusiei în alegerile din Statele Unite.

La Spitalul Jours Heureux din Bruxelles, ultimul raport MCV și rezoluția cu privire la situația explozivă din Spitalul Micul Pentagon avuseseră darul de a încinge spiritele în cele două tabere. Ca să detensioneze, cumva, situația, președintele Liviu hotărâse să organizeze la cantină o mică petrecere. Îi invitase inclusiv pe dușmani – ambasadori, șefi de la Bruxelles, reprezentanți ai ONG-urilor, fără să-i uite pe liderii Statului Paralel. În definitiv, ce mai avea de pierdut? Măcar să rămână toată lumea cu o amintire plăcută din perioada în care Viorica (de la salonul 20-20) se credea prim-ministru.

Și ca să le arate oaspeților că nu le purta ranchiună, șeful spitalului mobilizase asistentele și doctorițele, le îmbrăcase în costume de baie transparente și le repartizase câte un invitat.

Doctorii Jean și Frans fură preluați de doctorița Carmen și asistenta Olguța, în brațele ambasadoarei Olandei ateriză Viorica, în timp ce Klaus avu un adevărat șoc atunci când doctorița Abramburica îl ciupi de fund, făcându-i cu ochiul. După primele pahare de whisky și doze de medicamente psihotrope trase pe nas, diferențele se estompară, lumea se simțea bine și președintele Liviu încerca să fie o gazdă perfectă.

Îl luă deoparte pe Jean și îi spuse la ureche ceea ce probabil că nu se aștepta să audă.

– Prietene, știu că vreți să mă dați jos, ca să vină la Putere oamenii voștri obedienți, trădătorii, dar ține cont de un singur lucru: în lipsa mea, referendumul pentru familie ar fi trecut cu brio! În plus, față de doctorul Viktor de la unguri, Viorica noastră este o femeie decentă, poți să stai la un șpriț cu ea fără teama c-o să-ți fure portofelul.

Instinctiv, Jean-Claude își duse mâna la buzunar. Răsuflă ușurat, portofelul cu cele două bilete de metrou era la locul său. Râse și-i trase lui Liviu o palmă după ceafă (gluma lui preferată!).

– Hai că m-ai speriat, boss! Ce zici, ce părere ai de propunerea lui Emmanuel și a coanei Angelica legată de armata comună a spitalelor din UE? Ne-ar trebui niște carne de tun sau măcar vreo două, trei contracte pentru avioanele franco-germane Airbus-Dassault.

Șeful Micului Pentagon îi făcu semn doctoriței Carmen să bage mâna-n chiloții lui Jean. Bărbatul icni de plăcere și groază, Carmen îl prinsese de ouă și nu părea dispusă să-i dea drumul prea curând.

Îi explică senină, cu zâmbetul pe buze.

– O să participăm la armata UE cu un batalion de jandarmi pregătiți să-i gazeze pe pacienții din Africa și Orientul Mijlociu care încearcă să sară gardul spitalelor din Occident. E bine așa, Jane?

Îl strânse tare de ouă și doctorul luxemburghez urlă de durere, cu ochii injectați.

– E bine, e perfect! Dă-mi drumul, parașuto, că mor! Fac ce vrei, ridic MCV-ul, vă bag în Schengen, vă las să vă spălați pe cap cu corupții, cu protocoalele și Justiția voastră de rahat! Oricum mi se fâlfâie, că ies la pensie!

Doctorița îl slăbi din strânsoare. La rândul ei, asistenta Olguța îl legase pe doctorul Frans cu cătușele de calorifer, îl dezbrăcase în pielea goală, iar acum îl gădila pe la tălpi cu o pană de gâscă. Olandezul aprope leșinase, o rugase, disperat, să înceteze, promițându-i că îi dă un memory-stick (găsit de un țăran belgian în fundul curții) cu numele și prenumele tuturor informatorilor din Micul Pentagon care contribuiseră la rezoluția împotriva României.

Sătui de-atâta pâine și circ, simpatizanții Statului Paralel veniseră la petrecerea lui Liviu cu gândul să o boicoteze, adică să nu se atingă de mâncare, băutură și femei. Aveau în mâini pancarte cu mesaje de genul „UE te iubim, că ca tine nu găsim!”, „Cine nu-i cu noi, este împotriva noastră”, respectiv „Ba pe-a mă-tii, doctore Florin!”. Cel din urmă mesaj venise drept reacție la gestul obscen al doctorului Florin, care își dăduse jos chiloții la cantină, îndreptându-și organul reproducător înspre masa unde luau micul dejun Klaus, Dan și Dacian.

Trimisă în delegație la spitalul din Bruxelles, doctorița Corina își făcu apariția pe ultima sută de metri, purta un sutien albastru cu steagul UE și niște bikini cu tricolorul românesc. Nici ea nu prea știa cu ce-i plăcea mai mult să se afișeze, cu sutienul sau cu bikini, însă înclina spre primul obiect vestimentar. După o gură de whisky băută direct din sticlă, femeia se apropie de masa președintelui Liviu, care se întreținea cu Viorica. Amândoi citiseră raportul MCV și acum stăteau cu o perfuzie de Furazolidon înfiptă în antebraț.

– Liviule, îl abordă Corina, m-am sacrificat și am reușit să îndulcesc raportul MCV și rezoluția. Frans și Jean-Claude erau deciși să vă dea pe mâna Curții Penale de la Haga pentru represaliile din 10 august. A trebuit să fac video-chat pentru cei doi obsedați ca s-o scot la capăt. M-am simțit ca ultima pocnitoare de pe centura politică a Bruxelles-ului, crede-mă.

Șeful spitalului se uită spre Viorica. Pacienta salonului 20-20 pricepu repede mesajul, își scoase tigaia de la spate și-i trase una-n cap Corinei, care se prelinse, ușor, pe sub masă.

(va urma)