Ori, ori – asta-i dilema doamnei comisar Crețu?

Ar merita o comparație între limitele sau alienarea individului aparținând unui astfel de grup; de la „partidul unic” la partidele democratice. Printre multe alte răspunsuri, am avea și ipoteza de lucru asupra cauzelor pentru care personalități puternice, remarcabili ideri de opinie, refuză cu obstinație afilierea la un partid. Dar nu doar atât!

Astăzi, avem două doamne – onorabile în felul lor – care se află în situații limită. Doamna Ecaterina Andronescu și doamna Corina Crețu. Personalități puternice, intelectuale dovedite în varii situații, care s-au alăturat din tinerețe stângii. Partidul și-a schimbat de multe ori numele, familiile politice europene, liderii, ca și selecția internă de promovare a cadrelor. Doamnele au trecut prin diferite poziții de conducere. Au început subordonate dlui Iliescu și faptul acesta le-a marcat. Iliescu era un lider înclinat, prin formația sa intelectuală, să respecte principiul meritocrației, mai întâi și apoi fidelitatea față de el, președintele. Din păcate, azi, toate partidele promovează oamenii – și împart subiectiv beneficiile apartenenței la partid- doar pe criteriul fidelității față de șef. Altfel nu putem explica șirul de aberații din ierarhiile statului.

Cazul doamnei Ecaternia Andronescu e pilduitor. Supusă tribulațiilor interne de partid, ea, un cadru recunoscut profesional în lumea universitară, a trebuit, de exemplu, să accepte sub Mircea Geoană, ca să intre în Parlament, garantarea pe afișe electorale a unui semidoct,. Pentru ca să ajungă azi să se crucească cum analfabeți funcționali sunt preferați pentru conducerea Ministerului Învățământului, în care dovedise expertiză. Umilințele suportate în ultimele schimbări de garnituri guvernamentale au explodat într-o revoltă a cărei magnitudine ne-a surprins. De la vectorul de imagine PSD, inclusiv al șefului său, la contestarea acestuia a fost o schimbare la față neașteptată. Revolta ei devenise periculoasă prin tandemul pe care-l făcea alături de o altă personalitate cu relief a PSD, Gabriela Firea, căreia șeful îi refuza candidatura la prezidențiale. Un război împotriva a două doamne, cu mare capital electoral, era fatal celui mai abil politician în funcție, cum e Liviu Dragnea. Nominalizarea dnei Andronescu pe postul care-i revenea de drept în PSD e un pas forțat de circumstanțe, un tribut plătit meritocrației, să recunoaștem. (Suspansul pe care si-l permite Președintele în răspâr cu cutumele, e, pur și simplu, cinic.)

Similară până la un punct, prin onorabilitatea gajată odată cu intrarea în partid, e cariera doamnei Corina Crețu. Tributară și ea mecanismelor aleatorii de promovare. A beneficiat din plin de recompensele dlui Iliescu, nu doar în timpul conduceri de către acesta a partidului, dar și după.

Paternalismul dlui Iliescu a fost urmat, natural, revolta „junilor turci”. Chiar turciți. Ponta a încercat să reformeze PSD impunând tinerii ai cărui șef fusese. Unii dintre ei s-au dovedit imaturi. Chiar pușcăriabili. Printre cei ridicați pe cai mari de către Victor Ponta se afla și Corina Crețu; comisar european pentru probleme regionale…

Funcția aceasta i s-a părut, nu doar dlui Băsescu, o căciulă prea mare pentru fosta ziaristă. Ne-am înșelat. Mai târziu, după o perioadă de turbulențe greu de definit spiritual, mai degrabă fiziologic, performează, după știința noastră, în special pentru România. Cum? Prin repetate intervenții, atenționări și avertismente adresate foștilor colegi de partid ajunși să gestioneze haotic treburile guvernamentale. Un comisar european care suferă pentru incapacitatea noastră de a valorifica financiar apartenența europeană a României nu e de ici – de colo!

Iată că și acum, „mamă a răniților”, venită în țară ca să badijoneze rana acuzată de partidul domniei sale privind rezoluția Parlamentului European, mesajul ei „este acela că România trebuie să continue drumul său european… Nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru… Este surprinzător ca o țară care a cunoscut atâtea beneficii din partea Uniunii Europene să dea cu piciorul tuturor acestor oportunități. Nu cred că își dorește cineva acest lucru și îmi pare rău că a venit, nu știu, din neant, această posibilitate ca România să iasă vreodată din Uniunea Europeană. Deci asta, după părerea mea, ar fi o catastrofă națională și vom fi cu toții responsabili pentru viitorul nostru și al copiilor noștri”.

Repetatele ei vizite la București, mai ales în săptămânile din urmă, au fost puse, de unii comentatori, pe seama unei posibile schimbări a întregii garnituri guvernamentale. Va fi Corina Crețu un al patrulea titular de prim-ministru pesedist din actuala legislatură? Nu e doar posibilă, dar și necesară schimbarea, mai ales în perspectiva preluării semestriale a conducerii de către România a Consiliului Europei. Corina Crețu a declarat că preferă un nou mandat de comisar european și nu postul de șef de guvern. Mă îndoiesc că, refuzând o astfel de ofertă, va fi recompensată de dl Dragnea cu reînnoirea mandatului de comisar european; doar dorința partidului e lege!

…Ori, ori,… Pare de invidiat – și nu e! – dilema pe care și-o asumă un membru de partid. Agenda ta e agenda partidului; The Party first!