Comunicare, cuminecare

Nu am nevoie de informații privilegiate, ca să încerc să ghicesc motivul demisiei intempestive a directorului Oficiului de Presă al Vaticanului, Greg Burke, și a adjunctei sale.

Mai ales că Burke nu s-a deranjat măcar să confecționeze vreun motiv. În ultima zi a anului, a așternut pe contul său de Twitter câteva fraze de circumstanță, menite să întrețină speculațiile. „M-am alăturat Vaticanului în 2012. Experiența a fost fascinantă, ca să spun doar atât. Mulțumesc, Papa Francisc. Un abrazo muy fuerte” (o îmbrățișare foarte puternică). Într-o postare ulterioară, a ținut să adauge că decizia a fost cântărită cu câteva luni înainte și ambii sunt foarte împăcați cu ea. Cred că această precizare e menită mai degrabă să înlăture suspiciunea că plecarea ar avea legătură cu proaspăta numire a marelui vaticanist Andrea Tornielli ca director editorial în Departamentul de Comunicare.

În Curia Romană sunt tensiuni mari, Papa Francisc a reușit să-i deranjeze pe mulți cu principiile de la care nu abdică: înalții prelați nu mai trebuie să ducă o existență de Prinți ai Harului, trebuie să iasă din palate în mijlocul credincioșilor și să slujească Biserica de campanie.

FLASH NEWS Trump spune că negocierile SUA-Iran au intrat în „faza finală”

23:57

CONTROVERSĂ China antrenează soldații lui Putin pentru războiul din Ucraina. Documente secrete dezvăluie un nou pact militar

23:18

Retragerea directorului Burke, fără explicații, în mijlocul tensiunilor, e dovada unei lipse de curaj pe care nu i-o bănuiam.

Gestul său alimentează cele mai sinistre teorii conspiraționiste, între care războiul iezuiților (care, de subliniat, n-au fost niciodată protejați de Papă) cu prelatura Opus Dei (și unii și ceilalți dintotdeauna influenți în zona de interfață a Sfântului Scaun cu media).

Odată cu plecarea lui Greg Burke, Suveranul Pontif pierde un pion important în șahul eclesiastic pentru reformarea Curiei.

Nu e din cale afară de greu de priceput, dacă urmărim mișcările din ultimele luni de la Departamentul de comunicare, mai precis din momentul demisiei monseniorului Dario Edoardo Viganò și înlocuirea acestuia cu gazetarul Paolo Ruffini (nepot al regretatului cardinal Ernesto Ruffini).

Faptul că domnul Ruffini a fost luat pe nepregătite de demersul lui Burke și tensiunile dintre cei doi, din martie anul trecut încoace, indică piatra de poticnire în persoana noului șef al Departamentului.

Dr.Alessandro Gisotti, înlocuitorul interimar al lui Greg Burke la Oficiul de Presă, are avantajul de a fi stat vreme îndelungată în preajma  părintelui Federico Lombardi (matematician de formație, predecesorul lui Burke), un iezuit cu o experiență vastă.

Cert e că reforma în Comunicare s-a poticnit, dar nu e cel dintâi lucru de natură să îngrijoreze. Mult mai preocupantă în acest moment e singurătatea Papei Francisc, în mediul ostil al unora care nu sunt dispuși să-și piardă privilegiile.

Care va fi mesajul lui Dumnezeu în această criză a comunicării vom descoperi curând.

Apropo de statutul Sfântului Părinte între ordinele pe care trebuie să le armonizeze, o foarte subtilă anecdotă:

„Un franciscan, un dominican și un iezuit iau cina împreună, când izbucnește o furtună și se stinge lumina.

– E mesajul lui Dumnezeu! se agită franciscanul. Dacă ne-ar fi fost de ajuns să fim luminați de razele binefăcătorului Soare, care scaldă în lumina sa întreaga viață a naturii, acum am mai fi păstrat oarece lumină în noi.

– De bună seamă, constată dominicanul, e o lecție divină. Mai întâi, Dumnezeu a vrut să ne arate și apoi să ne demonstreze că ne încumetăm să credem, din vanitate, non solum, că am îmblânzit forțele naturii, sed etiam, că am captat energia apelor. Și astfel…

Dominicanul n-apucă să-și încheie perorația. Se aprinde lumina. (Iezuitul se dusese să recupereze siguranțele)”.