Europa nu poate cădea de două ori în aceeași prăpastie

Krupp, Quandt, Vögler, Tengelmann, Flick… Nu e capul de listă al invitaților la vânătorile lui Țiriac. Sunt cinci dintre cei 24 de mari industriași care, pe 20 februarie 1933, s-au întânit cu Hitler, înaintea alegerilor din 5 martie, ca să susțină financiar partidul nazist care era lefter. Au făcut-o fără comentarii și au fost răsplătiți cu generozitate, încât pentru fiecare dintre ei, Războiul a fost cea mai bună afacere.

Uzine concentraționare, munca silnică a deportaților din lagăre închiriați industriei germane.

IG Farben, BMW, Telefunken, Daimler, Siemens, Agfa… „Nu vorbim despre niște monștri antedeluvieni.(…). Societățile lor au fuzionat uneori, dând naștere unor corporații atotputernice”.

CONTROVERSĂ Parlamentul londonez investighează The Crown Estate, care deține fundul mării din jurul Angliei, Țării Galilor și Irlandei de Nord, în numele regelui

16:33

EXTERNE Cel mai mic sat din Elveția. Are o biserică din secolul XVIII, un restaurant și numai patru locuitori: „Turul satului durează două minute”

16:30

Pe 20 ianuarie, nimeni nu avea de unde să știe că moștenitorul lui Gustav Krupp urma să devină „unul dintre cei mai puternici oameni din Piața Comună, regele cărbunelui și al oțelului, stâlpul păcii europene”.

A oferit 1.250 de dolari supraviețuitorilor Holocaustului, dar – îngrijorat că scăpaseră mai mulți decât anticipase –   finalmente a scăzut suma la 500.

Am povestit foarte pe scurt și fără emoție o carte deznodătoare: „Ordinea de zi” a lui Éric Vuillard (Actes Sud, 2017, premiul Goncourt 2017).

Concluzia autorului: în principiu, „nu cazi de două ori în aceeași prăpastie”.

Înclin să cred că Europa nu poate cădea de două ori în aceeași prăpastie, citind mesajul de astăzi al președintelui Macron adresat cetățenilor Europei – o însăilare de vorbe mari, incapabile să ascundă o înfricoșătoare lipsă de realism. Dar se poate prăbuși în afundul propriei neputințe.