Vino, Doamne, în căutarea noastră

Din 17 aprilie 2014, când am scris textul pe care l-a recuperat un prieten din valurile netului, Pământul s-a rotit în jurul axei sale de vreo 1800 de ori, încât am ajuns de unde am plecat:

Trecea pe-aici, uneori, un bătrân în manta militară, vechi de zile ca o scoică quahog. Cu tresele smulse, ca spre plutonul de execuție, trecea uneori pe aici un bătrân.

Mantaua lui avea un miros de fum rece. Privirea lui aduna, ca limba lipicioasă de cameleon, tot ce-i ieșea în cale: hoituri de vrăbii, chiștoace, avioane de hârtie, bucățele de staniol.

VIDEO Navi Pillay, laureata Nobel pentru Pace, a glumit pe seama lui Trump după ce a aflat că a câștigat premiul

14:55

POLITICĂ Alexandru Rogobete face apel la dialog între PSD, PNL și UDMR: „România nu mai are nevoie de orgolii politice”

14:37

Un bătrân în manta militară, printre claxoane și sirene, pășind stângaci, ca un păsăroi amnezic. Copiii îi scoteau limba, îl alungau cu pietre. Adulții îl compătimeau – mulți ciudați în oraș.

Dacă ar fi purtat o pancartă pe piept, dacă măcar ar fi îngăimat ceva, dacă ar fi cerut ceva, dacă s-ar fi răstit la lume, dacă ar fi făcut niscai giumbușlucuri, dacă ar fi anunțat solemn sfârșitul lumii, ar fi avut căutare.

L-am văzut și în seara aceasta: spre el se îndrepta șuvoiul de credincioși care ieșiseră, cu lumânările aprinse, de la Denie. Privirea lui încerca să absorabă înserarea luminoasă cu totul, în timp ce mulțimea îl înghițea (cum înghit apele oceanului o scoică quahog), fără să-l recunoască.