Prima pagină » Puterea Gândului » A pierdut PNL?! Sau a câștigat?

A pierdut PNL?! Sau a câștigat?

A pierdut PNL?! Sau a câștigat?
Slavă Domnului că nu sunt, în seara asta/mâine dimineață, alegeri parlamentare, în România. După discursurile Cristina Prună vs Viorica Dăncilă, de azi, din Parlament, nu știu care să zic că ar fi fost rezultatul votului...

Dacă am fi avut de ales între Opoziție, reprezentată de Prună (USR), cititoarea textului moțiunii de cenzură în plenul Parlamentului, și Dăncilă, reprezentanta PSD/șefa propriului guvern, cu siguranță, balanța ar fi înclinat la Stânga.

Și nu glumesc!

Spre deosebire de Cristina Prună, care a fost lăsată să calce apa, dinspre malul opoziției, în cel mai penibil mod cu putință – dându-mi senzația că roagă asistența, pe tonuri acute, lacrimogene, oarecum disperate, să-i îmbrățișeze opțiunea, altfel, una absolut corectă din punct de vedere politic -, premierul și-a citit textul calm, cu intonație, cu tonus, și, mai ales, fără greșeală (respect pentru copywriter-ul care i-a scris textul).

Dăncilă și-a surclasat nu numai preopinentul direct – ca să spunem așa -, dar și pe toți gângavii din propriul partid (între care, primul a fost „Penibil-Bâlbâitul-Florin-Iordache-altă-Fandoseală”).

Cu toții înțelegem, exact, ce s-a întâmplat/mesajul electoratului, la ultimele alegeri (europarlamentare).

Evident că PSD, prin Liviu Dragnea, Vâlcov, Ștefănescu, și alți eșuați de drept, de la vârful partidului, au îndrăznit deturnarea guvernării PSD, partidului, României, de la drumul său european.

Indiferent de luptele politice intestine de „mai la stânga” sau „mai la dreapta” – noi, ceștilalți fiind convinși că partidele noastre politice habar n-au de doctrine, curente politice, filozofii sociale aplicate -, România, românii în priză directă, nația, au fost, sunt și vor fi o națiune europeană și proamericană, orice i-ai face.

Eu însumi am știut, înainte de să învăț textul „Pui de lei”, obligatoriu de cântat la toate vocile corurilor școlare din anii 60-70, că, de fapt, dincolo de asta, adevărul e că „Vin americanii!”.

Pentru noi, copiii maidanelor vechilor București, faptul că „vin americanii” (cine or fi fiind aceștia), era mai sigur decât faptul că, la Apocalipsă, se va pogorî asupra-ne, Duhul Sfânt din ceruri.

Ăsta a fost spiritul în care noi, „bagabonții mahalalelor” am crescut. Și, când au venit, în anii 60, la București, am fost convinși că ăla e drumul, fără să ne frece, careva ridichea, pe felie.

Pentru asta, atunci când s-a-mpuțit treaba cu Europa, în ultimul an – implicit cu America, vezi bine -, au ieșit la vot toți delăsătorii, jem”enfișiștii, sictiriștii români, pe care i-a durut la dos, ani de zile, de drumul României.

Pentru că, dacă România nu contează, Europa/America sunt mamele noastre, ale na”iei, for ever.

De aici votul – pentru unii surprinzător -, masiv, în favoarea Europei.

Ceea ce nu înseamnă că, de mâine, la intern se aplică obligatoriu, votul dat pentru extern. Întrucât, ce să vezi, asta e democrația: un vot se dă pentru ce se cere.

Altfel, dacă n-ar fi exact așa, și dacă la „parlamentarele din 2020″ ar câștiga (prin absurd) PSD, ar trebui, oare, ca România să-și retragă de la Bruxelles toți europarlamentarii Opoziției?!

Evident că nu, dacă vom păstra măsura politicii reale.

Chiar din prima zi de după europarlamentare, am opinat că PSD trebuie lăsat să-și ducă mandatul până la capăt: dacă a greșit, să îndrepte ce a greșit; dacă a făcut și bine, măcar să-și ducă „și binele” până la capăt!

Până la urmă, nu războiul politic, în sine, este decisiv pentru marea masă a populației, ci, evident, rezultatul politicii aplicate.

Dacă PSD dovedește că poate, în timpul mandatului obținut în alegerile din 2016, să favcă bine, atunci, bine! Dacă nu, evident va fi sancționat/alungat, prin vot, în 2020, de la Victoria.

Important este că, până atunci, România a revenit, în forță, în Europa, prin votul corect al majorității românilor!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare