Gândurile lui Cristoiu: Top 5 politicienii săptămânii. Rovana Plumb a făcut o mare greșeală. Ludovic Orban, pe locul 1

Top 5 politicienii săptămânii

Locul 5- Rovana Plumb, europarlamentar PSD

„Este Rovana Plumb, nu pentru că a fost respinsă, aici Traian Băsescu a avut o tresărire chiar interesantă pentru care m-a uimit cât de bună era în care a spus că de fapt sunt și alte propuneri dubioase, dar s-a luat numai propunerea noastră și propunerea Ungariei. Cred că noi am făcut o mare greșeală mai ales Rovana Plumb, adică dacă știi că ești vulnerabil mai ales acolo, nu te duci. Păi tocmai de aceea, dacă mâine mi s-ar propune mie un post de ministru, eu l-aș refuza dintr-un simplu motiv, sa nu mai spun de faptul că sunt bătrân, domnule dacă mă propuneți începe o discuție, că a lucrat în presa comunistă, până mă explic eu, tu dacă te știi chiar corect dar vulnerabil ca imagine îi spui doamna premier nu mă duc că, chiar dacă tu te știi corect, domnule e imaginea despre mine, ăia o să mă lucreze și o să mă trezesc… Deci din punctul acesta de vedere nu înțeleg de ce a avut ambiție pentru că e de 100 de ori mai grav pentru ea această respingere decât dacă spunea domnule mi s-a propus și am refuzat. E o mare problemă aici, nu numai la ea, la politicienii români care când li se oferă o friptură nu știu să zică nu”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 4 – Klaus Iohannis, președintele României

„Pe locul 4 este domnul Klaus Iohannis care s-a dus și el în America să fie și el pe acolo să facă o poză și care pilotează această cădere a Guvernului Dăncilă și dacă se va face guvern minoritar va trebui să-și asume guvernul lui și va rămâne în octombrie fără temă, că dacă a căzut guvernul…Temă de campanie ce ar putea să ducă la o prezență a dreptei, deci în primul rând ca să spun nu cred că doamna Dăncilă dacă pică guvernul, pică și din candidatură, poate chiar să câștige. S-ar putea ca masele pesediste să iasă la vot împotriva lui Iohannis. Adică nu este exclus, eu sper că îi dă Dumnezeu atâta minte că, căzând din funcție, eu nu cred în teoria vehiculată, teoriile, că dacă ea nu va mai fi premier nu va mai fi candidat, nu are cum, s-a înscris în cursă. Poate să avem un efect negândit cum ar veni anume că pesediștii, primarii, activul, să iasă să spună ia să ieșim noi să-i dăm una în bot lui Klaus Iohannis, să știți că este riscul ăsta mare, iar ea intrând în opoziție nu mai e obligată să fie atât de prudentă, poate să muște din dușmanul de la Cotroceni. Deci din punctul ăsta de vedere nu știu reacția, dar clar electoratul de dreapta nu mai iese la vot”, a explicat Ion Cristoiu.

Locul 3- Alexandru Cumpănașu, candidat la Președinție

„Pe locul 3 este domnul Alexandru Cumpănașu care a reușit să-și strângă semnăturile, să fie candidat. Este candidatul cel mai atacat, nu am înțeles nici acum, în definitiv candidează, ceva e în neregulă. Eu sunt unul din cei care îl susține dintr-un simplu motiv îmi lasă impresia cel puțin până acum că le strică balul. Da, din punctul ăsta de vedere eu chiar văd din punct de vedere democratic o campanie mai fierbinte. Măcar el sper, dacă o fi și el al cuiva o să mă dezamăgească, că măcar faptul că le strică niște jocuri se vede din campania de presă care toată presa prezidențială e împotriva lui”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 2- Viorica Dăncilă, prim-ministru, președintele PSD

„Pe locul 2 este Viorica Dăncilă care a reușit rara performanță de a se duce în America în timp ce aici i se pregătește o moțiune de cenzură. Îmi amintesc de domnul Răzvan Ungureanu care tot așa s-a dus la Varșovia în timpul ăsta se pregătea… Nu am înțeles nici acum de ce s-a dus în America și dacă știa că nu va fi primită de vicepreședinte de ce a mai anunțat că va fi primită de vicepreședinte. A fost un eșec această vizită absolut inutilă, nu am înțeles de ce, dar probabil că au fost niște șmecheri pe acolo pe lângă ea care i-au zis lasă că vă aranjăm noi, mergeți”, a spus Ion Cristoiu.

Locul 1- Ludovic Orban- președintele PNL

„Pe locul 1 este domnul Ludovic Orban care vede așa friptura la orizont, este tot mai vesel, deja bănuiesc și îmi imaginez că în jurul lui s-au adunat… Eu stau vizavi de PMP și de fiecare dată când trec pe acolo și îmi parchez și mașina mulțumesc lui Dumnezeu că nu-i partid de guvernământ, vă imaginați dacă aș sta vizavi de PNL? Câte tiruri cu găini, cu saci de porumb, cu carne, bănuiesc ce e acum în jurul lui domnul Orban, sunteți de acord, cred că e așa un fel de pașă”, a conchis Ion Cristoiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...