Ayatollahii flutură steagul răzbunării, Trump își flutură amenințările aberante

Ayatolahii au ridicat steagul răzbunării pe cea mai înaltă moschee din orașul lor, Qum. Deocamdată, Iranul se mișcă în logica aceluiași balet al intimidării.

Președintele Trump amenință aberrant: Statele Unite vor lovi 52 de ținte, simbolizându-i pe cei 52 de ostateci ai revoluției teocratice a lui Khomeini, sechestrați 444 de zile în ambasada Americii din Tehran. De ce nu două ținte sau 200? Și, mai ales, de ce și ținte „importante pentru cultura iraniană”? Ce știe Trump despre civilizația persană? Asta amintește celor cu ținere de minte distrugerea a numeroase, inestimabile vestigii mesopotamiene la invazia americană din Irak, în 2003.

„Geniul stabil” ar fi trebuit mai degrabă să tweetuie argumentele asasinării lui Suleimani. Secretarul de Stat, Mike Pompeo (fost director al CIA), a încercat s-o facă, lamentabil, profitând ca să-și urecheze aliații din Uniunea Europeană că nu se arătat deloc entuziasmați: Suleimani pregătea o acțiune de anvergură în regiune, care ar fi amenințat viețile a „sute de mii de americani”. Dar asta făcea generalul iranian de 22 de ani, de când preluase conducerea forțelor militare extrateritoriale. Asta îi era fișa postului. A fost un maestru al războaielor asimetrice și apoi al negării implicării Iranului în toate băile de sânge pe care le-a orchestrat. Ca actor statal, teoretic el e omologul generalului Richard D. Clarke, șeful Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al SUA. Și-a înșirat victimele din Irak în Yemen, Siria și Liban.  

ECONOMIE Cu industria la pământ, România a luat din nou poziția ghiocelului în fața Comisiei Europene. Germania, Franța, chiar și Bulgaria au luat poziții ferme. Doctorul inginer Petru Ianc face lumină

06:00

INEDIT Cum a ratat România organizarea Olimpiadei de Iarnă. Stațiunea mirifică, proiectată de arhitecți elvețieni, unde Ceaușescu plănuia să se țină Jocurile Olimpice

06:00

Cum ar fi putut și cum ar putea opri – și nu stimula – Pentagonul o acțiune iraniană „de anvergură”, ucigându-l pe Suleimani? A fost imediat înlocuit cu adjunctul său, iar strategia Tehranului nu s-a schimbat.

Îngrijorarea majoră, inclusiv a Congresului american, e că, după demersul care poate fi asimilat unei declarații de război (și care s-a desfășurat pe teritoriul unui stat suveran, Irakul), președintele Trump, care s-a grăbit să-l autorizeze, nu s-a gândit nici o clipă la următorii pași. Retorica belicoasă nu mai sperie pe nimeni. Nu pe ayatollahii care știu ca nimeni alții să răspundă cu același patos.