Paradoxul tragic al timpului nostru

Amin Maalouf: “Ceea ce omenirea ştie să facă mai bine este pervertit de ceea ce ştie să facă mai rău”.

E tulburător cum doi levantini, Amin Maalouf (autorul pasionantei “Cruciadele văzute de arabi”) şi Yuval Noah Harari (autorul curajoasei “Homo Deus”), un libian maronit de 71 de ani şi un israelian ateu de 44 de ani, ajung la aceeaşi răspântie, străbătând drumuri diferite, cu bagaje culturale diferite.

În cartea publicată la începutul anului trecut (“Naufragiul civilizaţiilor”, tradusă din limba franceză de Dan Petrescu, Editura Polirom, 2019), Amin Maalouf încearcă să pătrundă “paradoxul tragic al timpului nostru”, când “ceea ce omenirea ştie să facă mai bine este pervertit de ceea ce ştie să facă mai rău”. Lumea întreagă e pândită de naufragiu, tocmai când oamenii au “în vârful degetelor, ca nicicând mai înainte, toate cunoştinţele”.

FLASH NEWS Translectrica, nevoită să suporte costuri de milioane de euro cu energia cumpărată mai scump din piața spot, după oprirea centralei de la Cernavodă

09:11

FLASH NEWS Victorie pentru Trump la Curtea Supremă: decretul privind înăsprirea regulilor votului prin corespondență poate intra în vigoare

09:02

Ce-a spus şi repetă cu acribie Harari o spune, cu patetismul său poetic, Maalouf:

“Chiar şi progresele medicale cele mai promiţătoare şi mai benefice pentru viitorul speciei noastre pot deveni periculoase într-o lume care se descompune. Dacă mâine ştiinţa ar izbuti să stăpânească procesul de îmbătrânire a celulelor ca şi pe cel de înlocuire a organelor şi deci să prelungească durata de viaţă considerabil, n-ar fi oare indiscutabil o evoluţie fascinantă? Dar ar fi deopotrivă înspăimântătoare, dat fiind că de aceste tehnici costisitoare n-ar profita decât o infimă fracţiune a populaţiei mondiale, cel puţin vreme de două sau trei generaţii; şi că acea minoritate de aleşi s-ar desprinde atunci de masa contemporanilor ei pentru a constitui o omenire diferită, având o longevitate superioară celei a muritorilor de rând. Cum, oare, această disparitate, supremă încununare a tuturor inegalităţilor, ar fi ea trăită? Cei excluşi de la o viaţă îndelungată s-ar împăca cu soarta lor? Se poate presupune că, dimpotrivă, şi-ar înteţi mânia şi ar visa la o revanşă sângeroasă. Dar cei privilegiaţi? N-ar fi ei tentaţi să se baricadeze îndărătul unor ziduri înalte şi să-i nimicească fără cruţare pe cei care i-ar ameninţa?”.

Cât despre “progresele prodigioase ale inteligenţei artificiale, ale robotizării”, acestea vor produce în viitorul previzibil miliarde de oameni irelevanţi (cum îi numeşte Harari) şi, adaugă Maalouf, “noţiunea însăşi de omenire, construită cu răbdare de-a lungul mileniilor, ar fi golită de sensul ei”.    

Foto: Gustavo Díaz Sosa / Facebook