Prima pagină » Puterea Gândului » EDITORIAL | Şef Rabinul David Lau: Nu mai atingeţi mezuza!

EDITORIAL | Şef Rabinul David Lau: Nu mai atingeţi mezuza!

EDITORIAL | Şef Rabinul David Lau: Nu mai atingeţi mezuza!

În locul strângerii de mână, Bibi recomandă salutul indian.

Unul dintre cei doi Şefi Rabini ai Israelului, cel ashkenazit, David Lau, recomandă să nu mai fie atinsă mezuza, explicând lucrurile într-o misivă oficială.

Mezuza e o cutiuţă dreptunghiulară, fixată oblic pe tocul uşii, care conţine un mic sul de pergament pe care sunt reproduse pericope din Tora, conform poruncii dumnezeieşti „Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale”. (Literal, „mezuza” se traduce chiar prin „tocul uşii”). La plecare şi la întoarcerea acasă, credincioşii au obiceiul de a o atinge cu pietate şi de a duce apoi degetele la buze.

„În zilele acestea, când din păcate observăm răspândirea unei boli teribile, există îndoieli că ar trebui atinsă mezuza. E suficient ca o persoană să reflecteze la versetul înscris în ea, când intră într-un loc sau când iese, iar aceste gânduri să-l însoţească pe drumul său”, scrie Rabbi Lau.  

Conferinţa Rabinilor Europeni, prin preşedintele său Pinchas Goldschmidt, Şef Rabinul Moscovei, e chiar mai exigent decât omologul  din Ierusalim, sfătuind credincioşii în suferinţă – fie că au contactat coronavirus, fie că nu – să nu se mai deplaseze la sinagogă, nici chiar pentru Kaddish (rugăciunea zilnică a celor aflaţi în doliu, rostită timp de 11 luni). Goldschmidt mărturiseşte că a gândit aceste măsuri după ce a discutat cu un medic specialist în boli infecţioase.

Imediat după alegerile din 2 martie, ministrul ultraortodox al Sănătăţii a anunţat măsuri noi: carantină de 14 zile (retroactiv) şi pentru cei care au intrat în Israel nu doar din Italia, ci şi din Spania, Germania, Austria şi Elveţia (cine le va plăti acest „concediu medical” de două săptămâni nu se ştie încă); interzicerea salutului prin strângerea mâinii (premierul Netanyahu a propus salutul indian Namaste – cu palmele lipite în dreptul inimii sau al frunţii şi o înclinare a capului); interzicerea întrunirilor cu peste 5.000 de participanţi; interzicerea părăsirii ţării de către personalul medical, până la noi ordine.

Cea mai importantă companie aeriană din Israel, El Al („Spre Cer”), anunţă 1.000 de concedieri. Alte companii care îşi scad drastic activitatea şi anunţă că sunt obligate să-ţi restrângă personalul cer despăgubiri Guvernului…

Abia acum, după alegeri, se va putea afla care este adevăratul „bilanţ” al coronavirusului în Israel.  

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SURPRIZA găsită de turiștii români la Balcic: Simion, Georgescu și Nicușor Dan, VÂNDUȚI lângă Putin, Stalin și Ceaușescu
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Click
Actriță celebră, pe OnlyFans la 85 de ani! Donna Mills surprinde pe toată lumea
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Gândacii de bucătărie au o memorie colectivă, indică un studiu