CAZ STRANIU DE INTOXICAȚIE CU MERCUR. Au ajuns la spital după ce un vecin a vărsat „argint viu” în spatele blocului/ Mercurul, traficat pe „piața neagră” pentru falsificarea bijuteriilor de aur

CAZ STRANIU DE INTOXICAȚIE CU MERCUR. Au ajuns la spital după ce un vecin a vărsat „argint viu” în spatele blocului/ Mercurul, traficat pe „piața neagră” pentru falsificarea bijuteriilor de aur
Examenele pentru obținerea permisului de conducere au fost sistate, la mijlocul lunii martie
Publicat: 06/03/2020, 17:27

O femeie și fiul său, un adolescent de 17 ani din oraşul Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, au fost internați în spital după ce s-au intoxicat cu mercur. Cantitatea descoperită în sângele acestora este de 10 ori mai mare faţă de limita admisă. Alte 11 persoane care locuiesc în bloc cu cei 2 sunt testate.

Potrivit autorităților, incidentul a avut loc în data de 25 februarie, când două persoane au constatat că în jurul blocului în care locuiau era o substanţă ce părea a fi mercur.

Femeia şi fiul ei de 17 ani şi-au făcut un set de analize la o clinică privată din Mehedinţi. Probele recoltate au fot trimise la un laborator din Germania, iar rezultatele au arătat o cantitate de mercur de 10 ori mai mare faţă de limita toxicologică admisă, a declarat, pentru Mediafax, Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin.

Potrivit lui Botgros, joi, cele două persoane s-au dus singure la Spitalul de Copii „Louis Turcanu” din Timişoara, unde au fost internate. Medicii de acolo au alertat autorităţile din Caraş-Severin, care acum testează toate persoanele care locuiesc în blocul cu cei doi.

„Am decis să testăm astăzi (vineri-n.r.) toţi locatarii din acel bloc. Este vorba despre 11 persoane care sunt acum la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă. Se recoltează probe. Vom vedea dacă este vorba despre nişte cazuri izolate, cum a fost doamna şi fiul ei, sau dacă este vorba despre ceva generalizat. Cei doi sunt la spital în Timişoara, sunt în stare bună. Medicii spun că nu prea dă simptome, cel puţin în prima fază. De asta nimeni nu a raportat un simptom”, a mai spus Daniel Botgros.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Caraş-Severin, mercurul ar fi fost vărsat de un locatar al blocului, în data de 15 februarie, iar substanţa s-a scurs până în afara clădirii şi s-a îmbibat inclusiv în pământul din zonă. Locul a fost decontaminat de către angajaţii ISU, dar poliţiştii au deschis un dosar penal.

„În urma verificărilor s-a constat că un tânăr ar fi vărsat, din greşeală, o sticlă care conţinea o substanţă. Substanţa s-a scurs până în spatele blocului, iar în data de 25 s-a sesizat cineva şi a alertat autorităţile. Substanţa părea a fi mercur. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice. Se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului”, a declarat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

În general, mercurul traficat se foloseşte la falsificarea bijuteriilor din aur. Brățările şi inelele se confecţionează cu goluri care pot fi umplute cu mercur pentru a fi mai grele numai că astfel se atentează, nu numai la portofelul cumpărătorilor, ci şi la sănătatea şi chiar viaţa acestora.

Cum ajunge mercurul în organism

Sunt anumite specii de pește în cazul cărora contaminarea cu mercur este mare: acest tip de mercur este puternic asimilabil de către organism și poate dura și până la un an pentru că mercurul să fie eliminat din corp. Poate părea mult, însă trebuie ținut cont de faptul că, în cazul peștelui și al produselor din peste care conțin metil mercur, peste 95% din acesta de absoarbe în sânge. Astfel, mercurul parcurge întreg corpul și pătrunde in celulele diverselor țesuturi și organe, unde poate rămâne chiar și câțiva ani, provocând simptome pe care le asociezi sau nu cu intoxicația cu mercur.

Mercurul poate pătrunde în organism pe trei cai: prin inhalarea vaporilor, prin alimente sau chiar prin contactul cu pielea. Efectele, mai rapide sau mai lente, pot afecta: sistemul nervos, cel respirator, pielea, rinichii și multe alte organe ale corpului uman.

Cea mai insidioasă cale prin care otravă poate pătrunde în organism este inhalarea vaporilor de mercur: metalul lichid se vaporizează chiar și la temperatura camerei. Respirând deasupra picăturilor de mercur, nu simți vaporii, dar te expui la intoxicare.

Simtomele otrăvirii cu mercur organic

Toxicitatea mercurului organic (cel mai frecvent întâlnit sub formă de metilmercur, prezent în carnea de peşte, de exemplu), cauzează defecţiuni neurologice, iar în sarcină poate afecta dezvoltarea neurologică a fetusului. Ulterior, după ce copilul se naşte, pot apărea tulburări de dezvoltare, cum ar fi capacitatea redusă de gândire, atenţie şi memorie deficitară şi abilităţi motorii subdezvoltate, chiar dacă mama a prezentat în sarcină puține simptome.

Cele mai frecvente semne și simptome ale intoxicației cu mercur includ neuropatia periferică cu parestezii, mâncărime, senzație de arsură, furnicături, roșeața obrajilor și a degetelor de la mâini și picioare, descuamarea pielii, tahicardie, transpirație profuză, salivare, hipertensiune. Analiza părului poate determina momentul expunerii maxime.

Alte simptome, la adulţi, includ: deprecierea vederii periferice, pierderea puterii de coordonare, slăbiciune musculară și alte deficienţe de vorbire şi de auz.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani...
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Cubanez de 29 ani, prins în timp ce încerca să treacă Prutul înot din Moldova...