Prima pagină » Puterea Gândului » Asasinat politic? În Israel?

Asasinat politic? În Israel?

Asasinat politic? În Israel?

În loc să devină om politic, Benny Gantz s-a deghizat în politruc.

Toată lumea a aşteptat ca Benny Gantz. co-liderul alianţei Kahol Lavan, să se coacă politic. Faptul că fostul Sef al Statului Major s-a aflat mereu în postura de victimă uşoară a lui Netanyahu s-a pus pe seama lipsei sale de experienţă. Chiar palida sa combativitate în ultima campanie, care i-a adus porecla de „semi-zombi”, a fost justificată prin faptul că nu are destule meciuri politice la activ.

Însă brusc, după alegeri, când a devenit evident că Marele Bibi e pe cale de a obţine un nou mandat de premier, Gantz s-a superactivat. Susţine frenetic un proiect de lege încă neredactat prin care unei persoane cu statut judiciar de inculpat îi este interzis să formeze Guvernul.

Aseară, la 19.15, Netanyahu a organizat o conferinţă de presă, în care, vădit agasat, a calificat demersul drept „furt de alegeri”, „un proiect personal şi antidemocratic”. Canalele 12 şi 13 i-au întrerupt diatribele după 5 minute, iar Canalul 11 (de stat) după 10.

La ora 19.45 a aterizat în picaj, pe ecrane, celălalt Benjamin – Gantz (comportamentul canalelor tv a fost acelaşi). Foarte ferm, cu mesaje mitraliate. Încerc să reproduc cât mai fidel ce-a declarat:

„În trei tururi de scrutin, poporul şi-a spus cuvântul! Nu i-a acordat lui Netanyahu destule mandate pentru a forma un guvern. Blocul format de Netanyahu a obţinut 58 de mandate (e vorba despre Likud şi n.m.). Cei care vor o schimbare au însumat 62 de mandate (foarte discutabil, pentru că Israel Beiteinu e greu de crezut că se va aşeza lângă Lista Arabă, n.m.).  Netanyahu mă acuză că mă sprijin pe forţe anti-sioniste! Îi amintesc că, acum un an, după primul tur, n-a avut nici o problemă să sprijine dizolvarea Knesset-ului cu votul arabilor. Am venit în seara aceasta să-i spun că toate încercările lui de ameninţare, anchetare, denigrare şi instigare la violenţă nu îl vor ajuta. Nu mai am de gând să tac! Voi face tot posibilul să evit turul patru. Am de gând să formez cât de curând un guvern stabil, care să se confrunte cu problemele stringente: coronavirusul, economia şi securitatea Statului”.

Un discurs politicard – rostit la spartul târgului.

Altceva i-a făcut pe mulţi să pălească: o postare pe Twitter a lui Gantz, în care readuce în atenţia opiniei publice un episod dramatic din istoria recentă a Israelului – asasinarea premierului Yitzhak Rabin, pe când actualul premier era liderul Opoziţiei: „Bibi, am văzut ce s-a întâmplat, când incitarea a ieşit de sub control şi nimeni nu s-a oprit, în 1995. Dacă îţi închipui că ameninţările tale ne vor opri, greşeşti grav. Arăţi doar cât de important e să te înlocuim. În cazul în care nu vă treziţi, următorul asasinat politic e foarte aproape”. (Şi cine ar urma să fie ţinta? Gantz însuşi, cine altcineva? Cu astfel de victimizări grosolane nu se mai câştigă demult simpatia alegătorilor).   

Până acum doar Leah Rabin, văduva fostului premier, în cartea sa de memorii (publicată la doar doi ani după tragedie), a îndrăznit să-l acuze direct pe Netanyahu de moartea soţului, argumentând că tânărul israelian care a apăsat pe trăgaci a fost orbit de propaganda incitatoare a şefului Opoziţiei de atunci. E adevărat că, înainte de a fi asasinat, asupra lui Rabin s-au exercitat presiuni cumplite, că opozanţii defilau şi îi pichetau casa cu pancarte care îl înfăşişau în uniformă de nazist. Dar lucrurile sunt mai complicate decât atât şi mulţi le-ar dori uitate.

Să anunţi însă un iminent asasinat politic, trebuie să fii ori nătărău, ori inconştient. Gantz nu e nici una, nici alta. E doar un ins care a încurcat recuzita: în loc să îmbrace smokingul de om politic, şi-a tras jantilica de politruc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXPLICATIV. Ce facilități urmăresc cumpărătorii bucureșteni în 2026
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Nicușor Dan forțează un compromis pe salarizarea bugetarilor. „Nu știu dacă am mai avut vreodată o asemenea combinație”
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Corina Caragea, vacanță spectaculoasă în Ibiza. Ce spune despre celebra insulă: „Poți să dansezi până dimineața sau să te culci la 10”
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
2026: Dacă schimbi buletinul, trebuie să schimbi și permisul de conducere? Situații în care amenda depășește 1.700 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Hormonul iubirii și frica se suprapun. Ce au descoperit oamenii de știință într-o regiune a creierului?