OPINIE. Câteva Corei de Sud și foarte multe Italii

Încerc să scriu și despre altceva decât despre pandemia de Covid-19, dar nu prea reușesc. Dintr-un anumit punct de vedere, acest articol nu este despre această pandemie “nemaiîntâlnită” (apropo, toate pandemiile au fost nemaiîntâlnite sau percepute astfel); ci despre felul în care, paradoxal sau nu, acest virus pune sub lupă lumea în care trăim. Oferă o imagine mărită, sau o imagine pusă pe repede înainte, spuneți-i cum vreți.

Când propriile atuu-uri parcă ar “conspira” să lucreze împotriva ta

În primul rând, aș sublinia că, ne place sau nu, există trăsături naționale și trăsături ale sistemelor politice care lucrează în favoarea, respectiv defavoarea stării de fapt, posibil și a situației pe cale de a se instala (the new normal). Am în vedere trăsături precum individualismul; libertatea înțeleasă în termenii “fac ce vreau, mă opun regulii/ autorității”; izolaționismul; short-termism-ul; fragmentarea politică – simptom sau consecință a short-termism-ului; relația laxă guvern central/ federal – autorități locale; dorința de îmbogățire. Sunt trăsături care, atât în criza acută a pandemiei de Covid-19, dar și înainte, posibil și după, pare să lucreze mai degrabă în defavoarea SUA și mai degrabă în favoarea Chinei. Este o inversare spectaculoasă, dar și un proces dureros, deoarece tocmai unele dintre aceste trăsături și accente, reunite în cunoscuta formulă “visul american”, au făcut din America o superputere unică în istorie, o superputere invitată în casele și în inimile noastre, “un imperiu acceptat” (“empire by invitation”). Dacă tot ne inspirăm zilele acestea din vocabularul medical, este ca și cum ne-am confrunta cu o boală auto-imună, când sistemul imunitar începe să atace propriile organe și celule ale organismului.

Nu intru în disputa privind originea, cauza răspândirii sau numele virusului – se chinuie suficient liderii G7 să cadă de acord asupra unei denumiri, se contrazic dacă să utilizeze sau nu termenul “virusul Wuhan” în comunicatul comun. Avem de-a face cu un subiect complex, pentru abordarea căruia trebuie timp, reflecție și nuanță. Și, oricum, este o minimă decență să realizezi faptul că, înainte de orice, suntem în mijlocul unei crize umanitare și a unei crize de sănătate publică, peste care, desigur, se suprapun toate celelalte dispute, confruntări, competiții.

CONTROVERSĂ Trump l-a asigurat pe Netanyahu că va sprijini atacurile Israelului asupra Iranului dacă negocierile nucleare eșuează

22:53

CONTROVERSĂ Un fost cercetător al Anthropic care se ocupa de „dresarea” AI-ului trage un semnal de alarmă: „Inteligența artificială este un pericol existențial”

22:31

Lăsând deoparte aceste confruntări, există un consens potrivit căruia măsurile severe impuse de China pentru izolarea regiunii afectate de noul coronavirus au fost eficiente. Cu doar patru săptămâni în urmă, râdeam de “chinezii” care opreau suspecții de Covid-19 în trafic, îi îndepărtau de lângă mașină cu un instrument care semăna cu un imens plici de muște, îi dezinfectau cu un fel de furtun cu care tata stropea pomii și apoi îi băgau într-o dubă. Am râs ce am râs, pentru a ne lamenta apoi – planetar – că uite, dom’le, la noi de ce nu se respectă regulile, grătare, plimbări cu peștișorul în pungă, sau cu pisica în mașină la 30 de kilometri de București sau de mai toate metropolele occidentale. La fel cum există un consens că măsurile nu ar putea fi reproduse în nici una dintre democrațiile liberale occidentale; chiar în condiții extreme, când, din motive de sănătate și chiar supraviețuire, oamenii sunt mult mai dispuși la abandonarea drepturilor și libertăților care definesc democrația liberală.

Puterea, libertatea, democrația, justiția socială – redefinite de tehnologie și, mai nou, de pandemie

În al doilea rând, faptul că sistemul politic/ de organizare, precum și trăsăturile culturale, dispozițiile intelectuale și emoționale aflate la baza respectivului sistemul politic/ de organizare oferă un tip de avantaj puterii asiatice poate fi detectat și în afara pandemiei de Covid-19, mai ales dacă ne uităm la competiția tehnologică și la epicentrul acesteia – bătălia pentru supremație în domeniul Inteligenței Artificiale.

Inteligența Artificială înseamnă, pe scurt, date, meta-date (big data); înseamnă capacitate de generare, de colectare, de stocare a datelor care să permită identificarea, cu precizie, a unor pattern-uri, a unor regularități și, apoi, formularea unor predicții. Inteligența Artificială este cu atât mai … inteligentă  cu cât este alimentată de mai multe date, iar datele sunt cu atât mai bune cu cât sunt mai multe. Din motive care nu mai trebuie menționate, SUA și, în sens larg, lumea transatlantică, se află într-o luptă inegală cu China din punctul de vedere al capacității de generare și, mai ales, de stocare și utilizare a datelor privind orice: traficul, productivitatea, comportamentul de consum, reacția la medicamente, nivelul de atenție în clasă ale adolescenților. Și câte și mai câte.

Vedem, și înainte de criză, și în timpul acesteia, că, în lumea transatlantică, există serioase rezerve privind utilizarea tehnologiilor bazate pe big data, intruziunea acestora în viețile personale, în viețile profesionale, în sistemul politic. De unde o bogăție de denumiri care sintetizează ample dezbateri în democrațiile liberale: “surveillance capitalism”, „techno-capitalism”, „bigg(er) brother”. Autori prestigioși, precum Jamie Suskind (Politica Viitorului. Tehnologia viitorului și societatea, 2018), semnalau, înainte de pandemie, că noile tehnologii redefinesc puterea, libertatea, democrația, justiția socială: “vor fi influente datorită informațiilor pe care le vor strânge despre noi […]; vor avea putere, ceea ce înseamnă că vor avea o capacitate constantă și vastă de a ne determina să facem lucruri semnificative pe care, altfel, nu le-am face […]; vor stabili din ce în ce mai mult limitele libertății noastre, hotărând ceea ce este permis și ce este interzis. Vor determina viitorul democrației […] În plus, pe baza unor algoritmi, vor lua hotărâri vitale în chestiuni vitale de dreptate socială, distribuind beneficiile sociale și împărțindu-ne în ierarhii”. Transformări care necesită “modernizarea radicală a ideilor noastre politice”.

Este o întrebare dacă lumea occidentală va recurge la modernizarea radicală, “forțată”, a ideilor sale politice fondatoare (“forțată” sub imperiul pandemiei) sau dacă, dimpotrivă, la finalul acesteia, de abia va declanșa, cu rezultate incerte, acest proces de reflecție internă.

Déjà vu al crizei globale din 2007-2008, dar cu pierderi de vieți omenești?  

În al treilea rând, lumea pe cale de a se instala este o variantă mai îngroșată a lumii lăsate în urmă de criza globală din 2007-2008: “o Germanie și foarte multe Grecii”, “câțiva giganți și o puzderie de pitici”, “câteva elite ultra-bogate și periferiile lor digitale, care există doar pentru a le alimenta cu date pe primele”. Aceasta este tendința pe care lumea părea să se înscrie aproape sigur înainte de pandemie, cu mare probabilitate de continuare și acum. Există, desigur, și varianta în care pandemia ar putea inversa această tendință, în sensul că va favoriza, pe termen lung, o fărâmițare pe care planeta nu a mai cunoscut-o de multă vreme; posibilitate reală, judecând, cel puțin, după reflexele inițiale de a ține sub control răspândirea virusului prin apelul la metode precum închiderea granițelor, întreruperea bruscă a exporturilor, a zborurilor.

Cu toate acestea, răspunsul de termen mediu și lung la astfel de crize – și la alte probleme de magnitudine similară, cum ar fi schimbările climatice, presupune centralizare, coordonare, pretinde mărime, număr, centralizare. Deciziile suveraniste – adecvate, într-o anumită măsură, pentru rezolvarea fazei acute a pandemiei, pentru implementarea unor măsuri relativ simple, dar costisitoare din punct de vedere psihologic, social și economic (carantina, izolarea unor zone) – nu vor fi la fel de adecvate pentru repornirea economiei, pentru restabilirea unui echilibru social, pentru prevenirea și rezolvarea altor crize majore de sănătate publică. Așadar, spațiul de decizie suverană va fi restrâns, pe de o parte, de noile tehnologii, și de magnitudinea problemelor apărute la orizont, pe de alta.

Așadar, ce va rămâne după pandemie? Vom avea o lume compusă din “câteva Corei de Sud și foarte multe Italii” (metaforic vorbind, desigur)? Dacă această tendință se va confirma, se poate spune că, dincolo de suferința umană incredibilă pe care a produs-o și o va mai produce, dincolo de bulversarea instituțională, socială, economică la nivel planetar, pandemia doar va fi accelerat anumite tendințe instalate deja. Ceea ce, de altfel, se pare că au făcut toate celelalte pandemii.

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU