Prima pagină » Diverse » O CATEDRALĂ din centrul New York-ului va fi folosită ca spital de campanie

O CATEDRALĂ din centrul New York-ului va fi folosită ca spital de campanie

O CATEDRALĂ  din centrul New York-ului va fi folosită ca spital de campanie

O mare catedrală din centrul New York-ului urmează a fi transformată în spital de campanie, în contextul în care metropola americană este lovită puternic de coronavirus.

Catedrala „Saint John the Divine” („Sfântul Ioan cel Divin”), situată în Manhattan, va găzdui nouă corturi medicale la temperatură controlată în lungul său naos şi în cripta sa, a spus preotul paroh al bisericii, Clifton Daniel, a anunţat marţi un oficial religios pentru New York Times, potrivit AFP.

„În cursul secolelor precedente, catedralele a fost mereu folosite în acest fel, ca în timpul ciumei. Prin urmare, nu este o experienţă inedită pentru o catedrală. Este doar nouă pentru noi”, a afirmat el.

Acest spital de campanie ar putea începe să primească pacienţi bolnavi de COVID-19 într-o săptămână, au precizat reprezentanţi ai catedralei.

Spitalele din New York, epicentrul epidemiei din SUA, cu aproape 3.500 de morţi, încep să ajungă la saturaţie. Iar cel mai populat oraş din SUA numără peste 72.000 de persoane infectate.

La nivelul întregii ţări, pragul de 10.000 de decese legate de epidemia de coronavirus a fost depăşit luni, iar autorităţile naţionale se aşteaptă ca vârful să vină în săptămânile următoare. Aproximativ 368.000 de cazuri de contaminare au fost înregistrate în SUA, cele mai multe din lume. AGERPRES

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Cum poate aduce România miliarde de dolari din Golf. Expertă: „E o regiune vag prezentă în politica noastră externă”
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
Dani Oțil, uluit de curajul unui pescar întâlnit în Malta: „Cât să fii de pasionat?”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic