Prima pagină » Coronavirus » CORONAVIRUS. Cum a reușit o țară să aibă un singur deces COVID-19

CORONAVIRUS. Cum a reușit o țară să aibă un singur deces COVID-19

CORONAVIRUS. Cum a reușit o țară să aibă un singur deces COVID-19

De la începutul pandemiei  de coronavirus, Noua Zeelandă  a înregistrat peste 1.200 de cazuri de Covid-19, însă s-a confruntat cu un singur deces.

Primul caz de coronavirus a fost identificat pe 28 februarie. În mai puțin de trei săptămâni, încă de la primele 28 de cazuri Noua Zeelandă și-a închis granițele pentru cetățenii străini, potrivit CNN.

Guvernul condus de Jacinda Ardern a emis noi măsuri de distanţare socială care separă familiile şi cuplurile ce nu trăiesc împreună, scrie The Guardian.

Neozeelandezii se află acum aproape de jumătatea perioadei de o lună pentru care autorităţile au impus distanţarea socială, iar aceasta ar putea fi prelungită.

Ardern a făcut apel la neozeelandezi „să aplice bunul simţ” şi să îşi reducă grupurile sociale la „un mic grup de indivizi care fac parte din bula voastră… bulă pe care trebuie să o menţineţi timp de o lună”, spunea ea.

La nivel general, asta a fost înţeles în termen de gospodărie, iar exprimarea neclară a făcut ca familiile şi partenerii care nu locuiau împreună să continue să se întâlnească.

Ordinul emis duminică înlocuieşte textul cu un limbaj clar, fără să lase loc de interpretări.

Nu este permisă fraternizarea între gospodării, cu puţine excepţii – în cazul în care este vorba despre custodia împărţită a unui copil şi când unul dintre parteneri locuieşte singur.

Ardern a justificat decizia ca necesară pentru combaterea Covid-19.

Recomandarea video

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Celine Dion și-a anunțat revenirea pe scenă! Unde va concerta în această toamnă?