Prima pagină » Diverse » ILEGAL. Petrecere aniversară cu cinci invitați sfârșită cu amenzi record în Brăila! În plină pandemie, cu muzica dată la maximum

ILEGAL. Petrecere aniversară cu cinci invitați sfârșită cu amenzi record în Brăila! În plină pandemie, cu muzica dată la maximum

ILEGAL. Petrecere aniversară cu cinci invitați sfârșită cu amenzi record în Brăila! În plină pandemie, cu muzica dată la maximum
Un politist imparte masti chirurgicale mai multor persoane ce asteapta mijloacele de transport cu care sa se intoarca acasa, dupa ce sapte zboruri charter ce urmau sa transporte muncitori romani spre Germania, au fost anulate, vineri 10 aprilie 2020, pe aeroportul din Cluj Napoca. RAUL STEF / MEDIAFAX FOTO

Un localnic din comuna Movila Miresii, județul Brăila, sărbătorea cu muzica la maximum ziua soţiei sale, pe 12 aprilie, alături de cinci invitaţi, deși, potrivit ordonanțelor militare, acest lucru nu este conform legii.

ILEGAL. Petrecerea aniversară s-a sfțrșit cu amenzii în valoare de 60.000 de lei întrucât nu au fost respectate prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020 şi a legii privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, potrivit IPJ Brăila, citat de Agepres.

Petrecere în plină pandemie

Inițial, pe 12 aprilie, în jurul orei 16.30, polițiștii brăileni au fost sesizați că un localnic tulbură liniștea și ordinea publică din cauza muzicii și astfel bărbatul a fost amendat cu 200 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Totuși, localnicul nu s-a oprit aici, iar polițiștii au fost sesizați din nou în privința acestuia, mai ales că, de data aceasta, bărbatul ar fi organizat o adevărată petrecere în plină pandemie de coronavirus.

Astfel, polițiștii s-au deplasat la domiciliul acestuia împreună cu jandarmii constatând că la petrecere mai erau invitați alți cinci bărbați. Toți au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020.

Înmormântare ilegală

Nici în cazul înmormântărilor, românii nu respectă prevederile ordonanțelor militare.

Potrivit acestora, la o înmormântare pot participa maxim opt persoane, dar mai mulți localnici din județul Caraș-Severin nu au ținut cont de acestea.

Astfel, la înmormântare au participat 11 persoane și, ulterior, două dintre acestea au fost confirmate cu noul coronavirus. Una dintre acestea a avut contact chiar cu mai multe persoane, împărțind pachete de pomană.

Potrivit ultimei informări din partea Grupului de Comunicare Strategică, în județul Brăila au fost confirmate 16 cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar în județul Caraș-Severin, 53.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Astronomii au detectat, în premieră, semnale provenite direct de la o exoplanetă
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!