Prima pagină » Coronavirus » STUDIU. 17% dintre firme spun că au îngheţat salariile şi 3% iau în calcul reducerea lor

STUDIU. 17% dintre firme spun că au îngheţat salariile şi 3% iau în calcul reducerea lor

STUDIU. 17% dintre firme spun că au îngheţat salariile şi 3% iau în calcul reducerea lor

Mai bine de jumătate dintre cele 160 de companii incluse într-un studiu realizat de Mercer Marsh Benefits în România au întrerupt activitatea de la birouri, 17% au îngheţat salariile, 3% iau în calcul reducerea lor, iar 60% spun că au aplicat deja creşterile salariale propuse pentru acest an, relatează Mediafax.

Sondajul, derulat în perioada 1 – 10 aprilie, evaluează măsurile pe care le-au luat companiile pentru siguranţa angajaţilor, remodelarea modului de lucru şi ajustarea politicii de remunerare şi de acordare a beneficiilor în contextul COVID-19.

În ceea ce priveşte politica de remunerare şi beneficii, circa 60% dintre companii au implementat deja creşterile salariale planificate pentru acest an sau urmează să le implementeze în curând.

Un sfert dintre organizaţii au decis implementarea lor în a doua parte a anului şi stau în expectativă pe fondul incertitudinii date de contextul economic. 17% dintre organizaţii plănuiesc sa îngheţe salariile în timp ce 3% dintre companii iau în calcul descreşteri. Media diminuării salariale pentru companiile care iau în calcul această măsura este de 20% pentru toate categoriile de angajaţi.

În ceea ce priveşte recompensarea suplimentară a angajaţilor care lucrează în continuare la sediile companiilor şi derulează activităţi esenţiale, doar 12% dintre companiile chestionate acordă beneficii suplimentare sau recompense pentru continuarea activităţii.

Cele mai multe dintre companii au păstrat remuneraţiile pe care angajaţii le au, potrivit contractelor individuale de muncă.

În plus, majoritatea companiilor nu doresc să facă schimbări majore în planurile de beneficii acordate angajaţilor. Cele mai afectate bugete sunt cele alocate pentru traininguri (42% dintre companii au diminuat bugetele, iar 10% dintre companii au eliminat total cheltuielile) şi teambuildinguri (30% dintre companii au scăzut bugetele în timp ce 36% dintre companii au eliminat aceste cheltuieli). 9 din 10 dintre companiile care acordau aceste beneficii, acordă în continuare, fără a modifica bugetele pentru, asigurarea de viaţă/accidente, asigurările de sănătate, pensiile private si maşina de serviciu

7 din 10 organizaţii şi-au planificat menţinerea numărului actual de angajaţi şi caută soluţii pentru realizarea acestui lucru. 15% dintre organizaţii doresc creşterea numărului de angajaţi în timp ce 10% dintre acestea au confirmat că iau în calcul reorganizarea în perioada următoare.

În ceea ce priveşte companiile participante la studiu care si-au suspendat temporar activitatea sau si-au redus programul de lucru ca urmare a impunerii masurilor de distanţare sociala, 30% dintre acestea plătesc în continuare angajaţii la acelaşi nivel salarial, 14% dintre companii au redus nivelul salariilor proporţional cu diminuarea numărului de ore lucrate, iar 20% dintre companii au implementat şomajul tehnic în condiţiile noilor prevederi legate de Starea de Urgenţă.

Restul companiilor au menţionat ca această măsura nu se aplica în cazul lor.

Sondajul arată că toate companiile participante au oferit posibilitatea de a lucra de acasă, pentru activităţile care au permis această măsură şi aproape toate (96%) au anulat deplasările internaţionale.

Opt din zece companii au implementat măsuri suplimentare pentru igienizarea şi curăţenia regulată a spaţiilor de lucru şi au oferit materiale de protecţie (măşti, mănuşi, gel dezinfectant) angajaţilor.

De asemenea, 7 din 10 companii au anulat călătoriile interne şi 5 din 10 au modificat programul de lucru, în timp ce 4 din 10 companii au implementat program alternativ, în echipe, pentru a diminua densitatea angajaţilor în spaţiul de lucru.

”În situaţii de criză, managementul organizaţiilor trebuie să ia cele mai bune decizii în timp scurt. Companiile nu au timp de pierdut pentru a căuta cele mai bune opţiuni. Tocmai de aceea, consultanţa de risc este decisivă pentru companii. Acestea trebuie să implementeze rapid, cu sprijinul specialiştilor, măsuri cu privire la sănătatea, siguranţa şi productivitatea angajaţilor, să aibă în vedere schimbarea profilului de risc şi să ia măsuri adecvate de risk management. Întotdeauna, pe primul loc trebuie să fie angajaţii”, a spus Cristian Fugaciu, CEO, Marsh Romania.

Recomandarea video

Mediafax
Gigi Becali, dezvăluiri după întâlnirea cu Nicușor Dan la Cotroceni: „În PNL le e frică de Bolojan”
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Ilona Stepan, membra a juriului din Moldova la Eurovision, a rupt tăcerea. De ce a primit România 3 puncte, de fapt
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Armele pe care dăm miliarde, dar prezintă risc pentru viețile militarilor în război. General NATO: „Există soluții mai ieftine și mai sigure”
Mediafax
Bonul din 2007, greu de imaginat azi! Ce cumpărai cu 18,54 lei și cât ar costa acum același coș
Click
Cum arată cea mai urâtă casă din Timișoara: „A bătut-o pe aia de la București”
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Cine era Georgiana, românca găsită moartă sub ruine în Germania. Avea doar 25 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
15 superputeri reale ale albinelor pe care oamenii de știință încă le studiază