Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Coordonator WWF, despre defrișările ilegale: Există soluții imediate care trebuie transpuse sub forma unui pachet legislativ

GÂNDUL LIVE. Coordonator WWF, despre defrișările ilegale: Există soluții imediate care trebuie transpuse sub forma unui pachet legislativ

Radu Vlad, coordonator WWF a vorbit la Gândul Live despre cazul unor localnici care au oprit un transport illegal de lemne și despre cel al unor cerbi lăsați să agonizeze după ce au fost vânați.

Zeci de locuitori ai unui cătun al comunei Poienile de Sub Munte, județul Maramureș, au ieșit în stradă pentru a opri un transport ilegal de lemne. La fața locului au ajuns în scurt timp mai multe echipaje de poliție.  Polițiștii au descoperit că șoferul nu avea niciun document de proveniență sau transport al materialului lemnos. Așa că, oamenii legii au confiscat șase metri cubi de buștean. Aceștia vor reveni la fața locului pentru a identifica  și locul de unde au fost tăiați arborii.

Problema tăierilor ilegale de copaci este la ordinea zilei și nicio aplicație sau normă nu au fost utile până în acest moment, spune Radu Vlad care atrage atenția asupra faptului că este necesar un întreg pachet legislativ pentru a stopa astfel de practici.

Comuna maramureșană Poienile de Sub Munte este în zona roșie în ceea ce privește defrișările ilegale.

„Este vorba despre un transport ilegal. Este o zonă roșie privind prevalența tăierilor ilegale. Toată lumea cunoaște pe toată lumea. În acest context trebuie să apreciem spiritul civic al comunității locale. Vrem autorități puternice în care oamenii să aibă încredere. Există soluții imediate care trebuie transpuse sub forma unui pachet legislativ. Nu condamn comunitățile locale pt manifestație. Dacă nu vor fi identificate cioatele de unde s-a tăiat, persoana poate fi doar amendată de 1000 de lei”, a declarat Radu Vlad, coordonator WWF.

Doi cerbi, lăsați să agonizeze

Pe lângă copaci și animalele pădurii au de suferit din pricina omului.

Imagini șocante au fost surprinse în Maramureș, cel mai probabil la limita cu județul Suceava. Doi cerbi au fost răniți grav de braconieri și lăsați să agonizeze, apoi au fost uciși

„Imaginile sunt înfiorătoare. Nu pot să înțeleg vânătoarea ca activitate. La ceea ce s-a văzut acolo, îmi pun problema dacă a existat o autorizație de recoltare pentru cerbi. În România cerbii sunt chiar mai rari decât urșii. Ideea de a avea un trofeu, vedem foarte multe cabane, e una, dar de a filma și de a distribui aceste imagini mi se pare de o cruzime ieșită din comună”, a declarant Radu Vlad.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie