Prima pagină » Coronavirus » COVID. Încă un angajat al companiei Amazon a murit din cauza infecției cu coronavirus

COVID. Încă un angajat al companiei Amazon a murit din cauza infecției cu coronavirus

COVID. Încă un angajat al companiei Amazon a murit din cauza infecției cu coronavirus

Un angajat al companiei Amazon care lucra într-un depozit din New York a murit din cauza Covid-19, potrivit CNN.  Muncitorul fost ultima dată la muncă pe 5 aprilie și a fost carantinat pe 11 aprilie.

„Suntem extrem de întristați de pierderea unui asociat din unitatea din Staten Island, New York”, a transmis purtătoarea de cuvânt Lisa Levandowski „Familia sa și apropiații ne rămân în gând, îi susținem pe foștii săi colegi”.

Consiliere pentru angajații „din prima linie”

Amazon a explicat că rămâne în legătură cu familia fostului angajat și că oferă consiliere și susținere către lucrătorii săi. Compania a spus că muncitorul, neidentificat, nu ar fi avut contact cu alți colegi.

Cel puțin 5 angajați Amazon au murit de la începutul crizei Covid-19. Astfel, compania este criticată pentru tratarea lucrătorilor săi din depozite în timpul pandemiei. Angajații au organizat proteste în Statele Unite. Mulți dintre aceștia consideră că depozitele sunt spații benefice pentru virus și ar putea să ajungă să dea virusul mai departe familiei și celorlalți angajați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!