Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2: „Cei mai mulți cetățeni au respectat regulile de distanțare socială, chiar și după ce am redeschis parcurile””

GÂNDUL LIVE. Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2: „Cei mai mulți cetățeni au respectat regulile de distanțare socială, chiar și după ce am redeschis parcurile””

Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, la Gândul Live

Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că, deși parcurile au fost redeschise de sâmbăta trecută, oamenii au fost civilizați și au respectat măsurile impuse de starea de urgență. Acesta a mai spus că așteaptă măsurile obligatorii dictate de guvern, pentru a le armoniza cu cele deja existente.

Vânzători cu viziere, mănuși, măști în piețe

„Sunt măsuri de prevenție pe care le pregătim, dar așteptăm și ordonanța guvernului, ca să vedem măsurile obligatorii. La noi parcurile sunt deschise de sâmbăta trecute și nu au fost probleme.

Cele mai multe persoane au respectat, pentru că erau aceleași care respectau totul și în afara parcului. Cei mai mulți au respectat.

Nu e în atributul nostru să deschidem mall-urile. Am produs măsuri fără precedent de prevenție la Piața Obor. Încă de la începutul crizei, se ia temperatura când intri în piață. Vânzătorii au viziere, măști, mănuși.

Măsurile locale, armonizate cu cele guvernamentale

E o decizie pe care încă nu am luat-o, cel mai probabil de mâine se deschid și locurile de joacă. Trebuie văzut dacă măștile trebuie purtate obligatoriu. Dacă da, clar că vor fi amenzi în acest sens. Vom vedea. Nu pot spune de acum. Vom armoniza măsurile locale cu cele guvernamentale. Avem deja măsuri, la piață, primărie, la poliția locală. Nu am avut niciun caz de persoană îmbolnăvită”, a declarat Dan Cristian Popescu la GÂNDUL LIVE.

Și alți edili, precum Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6 și Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, au anunțat măsuri similare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum arată o LADA pregătită pentru raliuri? Un astfel de model este scos la vânzare
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Celebra și bizara „Planetă Roz” ar putea ascunde nori de sare, arată un nou studiu