Prima pagină » Gânduri printre cărți » Scriitoarea Elena Drăgoi: „De obicei scrierile îmi vin din sentimente și stări mai intense”

Scriitoarea Elena Drăgoi: „De obicei scrierile îmi vin din sentimente și stări mai intense”

Scriitoarea Elena Drăgoi: „De obicei scrierile îmi vin din sentimente și stări mai intense”

Elena Drăgoi s-a născut în Dâmbovița la 26 octombrie 1987, iar din 2006 a găsit în Brașov un oraș pe sufletul ei și al lui Emil Laurențiu Drăgoi (scriitor de ficțiune istorică). Este mamă și soție fericită – cel mai important pentru ea, și extrem de recunoscătoare sportului pentru tot ce i-a adus din 2009 încoace, prin intermediul Gym 4 Life.

A avut dintotdeauna o atracție către literatură și scris. Viețile scriitorilor i s-au părut mereu fascinante, și i-a plăcut să citească biografii, să afle cum și-au început scriitorii „meseria” aceasta. „Într-un fel, încercam să-mi găsesc și eu curajul de a publica. Nu îmi dădeam seama în 2017, când a apărut cartea de poezii, „Emoțiile Dianei”, că de fapt curajul nu e esențial în zilele noastre ca să devii scriitor publicat, ci mai degrabă disponibilitatea la muncă. Căci odată ce ai pășit pe acest drum, trebuie să oferi o parte din tine și cărților, ca să fii luat în serios. Asta nu te fragmentează, ci din contră, te întregește, te face să crești ca individ și să îți extinzi orizonturile”, declară Elena Drăgoi.

Gândul.ro: Apreciem că v-ați rupt din timp pentru a putea discuta despre cărți. Ce trebuie să cunoască cititorii despre autoarea Elena Drăgoi? Ce v-a determinat să scrieți, și implicit să publicați cărți, și ce vă inspiră?

Elena Drăgoi: Vă mulțumesc mult pentru oportunitate! Elena Drăgoi, sau Diana, așa cum îmi spun prietenii, inclusiv cei care mi-au citit emoțiile și poveștile, este o fire ce balansează între pragmatism și fantezie. Pe de o parte realitatea din copilărie și adolescență m-a îndemnat spre refugiul scrisului, iar în prezent respectul pe care îl am pentru cărți mă încurajează să continui cu această activitate. De obicei scrierile îmi vin din sentimente și stări mai intense, dar pot scrie și pe baza unui plan stabilit dinainte, inspirându-mă din realitate.

Gândul.ro: Aveți la activ 3 cărți publicate. Ce ne puteți spune despre genul literar pe care îl abordați și cui sunt destinate cărțile?

Elena Drăgoi: Prima carte publicată, „Emoțiile Dianei”, este o carte de poezii în care am strâns cele mai reprezentative poezii scrise de-a lungul timpului. Ca o biografie în versuri, cum îmi place să o numesc, fiind destinată iubitorilor de versuri, și nu numai. Este o lectură agreabilă, încărcată de sensibilitate, și evident de emoții.

„Poveștile Dianei” reprezintă exercițiile mele de literatură și proză scurtă, fiind compusă din două micro-romane: „O săptămână cu Desya” (cu ușoare accente SF) respectiv „Vindecare” (poveste de dragoste desfășurată pe două vieți consecutive, cu accente psihologice). Cartea e adresată cititorilor ce se împacă bine cu scrierile mai libere, ce nu respectă tiparele standard.

„Dragostea din cărți” reprezintă primul meu roman publicat, prezentând povestea de iubire dintre o bibliotecară și un profesor, spusă cu umor și ironie de către personajul feminin. Prin prisma evoluției vieții celor doi, am surprins și mai multe evenimente reprezentative pentru țara noastră de după Revoluție. Per ansamblu, cititorii au spus că este o carte plină de emoție și umor, așa că este adresată oricărui tip de cititor.

Gândul.ro: Ce obiceiuri de scriitor aveți? Cum se împacă lumea literară cu cea reală?

Elena Drăgoi: Scriu printre picături. Cum am mai multe activități zilnice, inclusiv un part-time ca și consultant, timpul efectiv dedicat scrisului e maxim 10% dintr-o zi. Pentru mine familia a fost și va fi mereu cea mai importantă, astfel că petrec mult timp cu Drăgoii mei, iar când, inevitabil, am perioade mai încărcate profesional, nu mă simt deloc în apele mele. Timpul petrecut în familie e sursa mea de oxigen. Scrisul reprezintă relaxare atunci când încep un nou manuscris, apoi ușor, ușor se transformă într-o muncă ce necesită atenție și analiză, documentare și corectură.

Gândul.ro: „Dragostea din cărți” este cea mai recentă apariție. Ce ne puteți spune despre acțiunea cărții? Ce subiect dezvoltă?

Elena Drăgoi: Mi-am dorit să scriu o carte de dragoste amuzantă și optimistă, neaoșă și cu ceva ironie. Astfel că mi-am construit cele două personaje principale ca fiind o bibliotecară gurmandă și guralivă și un profesor ceva mai conservator. Le-am urmărit viața de familie în România de după Revoluție, făcând referire și la schimbările prin care a trecut țara noastră.

Gândul.ro: Lansarea cărții, în condițiile actuale, s-a desfășurat online. Cum a fost această experiență?

Elena Drăgoi: A fost o necesitate lansarea online, și s-a dovedit a fi o experiență faină. Mai ușor de gestionat ca una fizică, dar nu cu același impact, din păcate. Se câștigă timp, căci poate fi organizată mai ușor în comparație cu o lansare fizică care trebuie planificată cu mai multe luni înainte, dar financiar este mai puțin productivă. Din fericire am putut organiza două întâlniri cu cititorii: prima în Târgoviște, la Curtea Domnească, iar a doua la Biserica Fortificată Hărman, unde m-am bucurat de întâlnirea cu oamenii ce mă citesc sau care doar atunci mi-au descoperit cărțile.

Gândul.ro: Ce au de învățat, de ținut seama cititorii când parcurg cartea „Dragostea din cărți”? Ce ați dorit să transmiteți?

Elena Drăgoi: M-am concentrat pe dragostea necondiționată, spontană, pe puterea de a depăși obstacolele și greutățile cotidiene cât timp ai pe cineva alături. Pe acel cineva special. O altă idee a fost importanța oamenilor în viața noastră, și nu a lucrurilor materiale. Dragostea din cărți se referă și la sprijinul pe care îl găsim în lumea minunată a cărților, la modalitatea de a evada din realitate prin lectură, de a (re)găsi bucuria și tihna, sau aventura și suspansul, printre paginile scrise.

Gândul.ro: Cât de importantă este relația cu cititorii? Ce v-a lipsit/vă lipsește anul acesta?

Elena Drăgoi: Sincer, anul acesta aveam în plan mai multe evenimente, inclusiv participarea la târgurile de carte, câteva prezentări în cadrul liceelor din Brașov, un tur al cetăților din județ împreună cu soțul meu, însă toate acestea s-au amânat pentru niște timpuri mai prielnice. Interacțiunea directă cu cititorii nu poate fi înlocuită de nimic, avem nevoie să fim față în față și să comunicăm, să transmitem și să primim emoția împreună cu alți oameni pasionați de cărți. Important e să privim spre viitor cu încredere, dar și să ne adaptăm noilor timpuri.

Gândul.ro: Ce alte proiecte literare mai aveți? V-a împiedicat cumva pandemia să le duceți la îndeplinire pe cele planificate pentru anul acesta?

Elena Drăgoi: Pe partea de scris am avut un pic mai mult timp la dispoziție, astfel că am reușit să finalizez și să public în 2020 „Dragostea din cărți”. În paralel lucrez și la alte două cărți, din genul mister/ dragoste, și cu puțin noroc la începutul lui 2021 voi publica și prima carte pentru copii, ce se va numi „Lumea lui Eric”. Aceasta va fi adresată prichindeilor (0-7 ani) și va conține poezii și povestioare. Ideea de a scrie o carte pentru copii s-a născut odată cu băiatul nostru și mi-a lăsat în urmă agende întregi cu toate întâmplările și magia pe care o poate aduce un bebeluș. În „Lumea lui Eric” probabil am cuprins doar 1% din pânza de gingășie pe care o țese un copil în jurul său. Dar ceva tot va rămâne în urmă, despre copilăria lui.

Gândul.ro: Ce alte pasiuni mai aveți?

Elena Drăgoi: Filmele și muzica, fără de care nu aș putea trăi, fiind și cele mai la îndemână pasiuni. Drumețiile și călătoriile, când ne vor permite timpurile din nou.

Gândul.ro: Un gând de final pentru cititorii noștri? Vă mulțumim pentru prezență.

Elena Drăgoi: Vă mulțumim că ne citiți, că acordați atenție și scriitorilor la început de drum. Continuați să credeți în noi, căci și noi credem în munca și cărțile noastre.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Recomandarea video

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur