Prima pagină » Coronavirus » Doi dintre pacienții cu COVID-19 transferați de la București la Iași au murit

Doi dintre pacienții cu COVID-19 transferați de la București la Iași au murit

Doi dintre pacienții cu COVID-19 transferați de la București la Iași au murit
CNSU: Pacienții transferați în străinătate, repatriați pe banii statului. Sursa: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO

Doi dintre pacienții cu COVID-19 care au fost transferați sâmbătă de la București la Iași au decedat.

Anunțul a fost făcut duminică de către Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, citat de MEDIAFAX.

Este vorba despre doi dintre cei patru pacienți transferați sâmbătă de la București la Iași.

„Din păcate, doi dintre ei au decedat, ambii în vârstă de aproximativ 70 de ani, cu afectare severă a plămânilor, peste 80%, şi cu multiple afecţiuni asociate, diabet zaharat, hipertensiune, boală renală cronică. Cei care sunt în momentul de faţă în viaţă au afectare pulmonară mai puţin severă, 50% sunt afectaţi plămânii şi au vârste cuprinse între 70 şi 90 de ani”, a spus Eva.

La Iași mai sunt disponibile doar câteva locuri la ATI pentru pacienții cu COVID-19

În momentul de față, la Iași mai sunt disponibile 6 locuri la ATI pentru pacienții cu COVID.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie de la Iași spune că aceste 6 locuri urmează să fie ocupate de pacienți care urmează să fie transferați fie de la București, fie din Mureș.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat sâmbătă, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iaşi pentru transportul, în regim de urgenţă, a patru pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă.

2.265 de noi cazuri de COVID-19 în România

Până pe 18 aprilie 2021, în România au fost confirmate 1.029.304 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.265 cazuri noi de COVID-19, fiind efectuate 13.677 de teste RT-PCR și 5.742 de teste rapide antigenice. Numărul deceselor crește. 1.475  de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

Până vineri, în România au fost confirmate 1.029.304 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 940.792  de pacienți au fost declarați vindecați.

Alte 160 de persoane au murit din cauza Covid-19, în creștere față de situația anunțată sâmbătă, când au fost raportate 135 decese. Până astăzi 26.232, de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Recomandarea video

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Mesajele subtile ale ambasadelor străine pentru România: amenințări din Rusia, prietenie din SUA, solidaritate din Franța
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Scenariul care îl sperie pe J.D. Vance: armele nucleare ale Franței și Marii Britanii, controlate de politicieni islamiști „în 15 ani”
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu