Prima pagină » Coronavirus » VIDEO| Copiii, dornici să se vaccineze anti-COVID „Vrem să mergem în vacanțe și excursii fără să purtăm măști” (REPORTAJ)

VIDEO| Copiii, dornici să se vaccineze anti-COVID „Vrem să mergem în vacanțe și excursii fără să purtăm măști” (REPORTAJ)

În Sectorul 4 din Capitală a fost deschis primul centru mobil de vaccinare pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani. Centrul are capacitatea de a vaccina 200 de copii pe zi, în două puncte de imunizare ce vor fi deschise între orele 08:00 și 20:00.

Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de copii au venit să se vaccineze cu serul Pfizer la centrul din Parcul Lumea Copiilor. Însoțiți de părinți, adolescenții au mers cu încredere să se vaccineze pentru „o viața normală”.

În incinta centrului a fost amenajat un autobuz special în care părinții completează un chestionar privind istoricul bolilor și un formular prin care își exprimă acordul pentru vaccinare. Schema de vaccinare este aceeași ca și în cazul adulților care primesc serul de la Pfizer.

”Ne dorim să merge în vacanțe”

Unul dintre adolescenții veniți să se imunizeze este Rareș, fiul medicului Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.

Așteptam să mă vaccinez de când s-a inventat vaccinul, practic. Celorlalți copii de vârsta mea le transmit să se vaccineze, ca să ajungem la normal, până la urmă… să mergem în vacanțe, să mergem în excursii fără să trebuiască să purtăm măști, spune tânărul.

Medicul Sandra Alexiu spune că vaccinul împotriva COVID-19 este la fel de sigur și la copii, așa cum este și la adulți. Cu toate acestea, adolescenții trebuie să știe că pot exista reacții adverse și că acestea pot dura maximum 24 de ore.

„Așteptăm de mult, de când a apărut vaccinul și el și-a dorit foarte mult să facă lucrul ăsta. Părinții trebuie să știe că este la fel de sigur ca și pentru adulți, că este mai eficace decât la adulți, pentru că eficacitatea pentru categoria de vârstă 12-15 ani este de 100%, deci practic nu există îmbolnăviri după vaccin”, spune medicul Sandra Alexiu.

Și Ana Măiță, președinta Asociației „Mame pentru Mame”, a venit cu fiul său de 13 ani la centrul de vaccinare. Activista pentru drepturile femeilor le îndeamnă pe mame să-și vaccineze copiii, pentru siguranța lor și a celor din jur.

Este foarte important să îi protejăm cât mai repede posibil, pentru că nu știm ce tulpini o să vină și e posibil să avem ghinionul ca tulpini noi să lovească mai tare, să afecteze mai tare copiii. Înțeleg cu acest vaccin că ei vor fi apărați și de viitoarele tulpini ale acestui virus, spune Ana Măiță, președinta Asociației „Mame pentru Mame”.

Vaccinarea copiilor anti-COVID în școli

În baza unei programări prealabile, toți părinții care își vor da acordul pentru vaccinarea copiilor vor putea face acest lucru în incinta școlii.

Rolul nostru, al autorităților, rolul nostru ca și părinți este de a fi noi înșine un exemplu în această privință.  Începând cu ziua de luni, o unitate mobilă, va fi prezentă la absolut toate unitățile școlare din sector, în baza unei programări, astfel încât toți părinții care își vor da acordul pentru vaccinarea copiilor să poată face acest lucru”, a declarat primarul Sectorului 4 Daniel Băluță.

La inaugurarea centrului mobil din parcul Lumea Copiilor a fost prezent și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Acesta a anunţat că peste 4,3 milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puţin o doză, iar peste 3,5 milioane de persoane sunt cu schemă completă și a salutat un nou început.

„Pot să vă spun că în ultimele 24 de ore au fost peste 2.100 de programări în platforma națională, pe lângă persoanele care s-au prezentat direct la centrele de vaccinare. Știm că la acest moment persoanele se pot vaccina fie prin prezentare directă în centrele de vaccinare, fie prin programare. Mă bucur că părinții au ales să facă programarea în platformă, pentru că în felul acesta putem asigura și un interval orar, dar și garanția că vom primi doza respectivă”, a spus medicul militar.

Luni, până la ora 16.45, numărul programărilor în platformă pentru vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani a ajuns la 3.634, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Recomandarea video

Mediafax
Președintele Donald Trump ar putea veni la București. El va fi invitat la un summit NATO
Digi24
Un actor este implicat în gruparea acuzată că exploata sexual tinere într-un club de striptease din Capitală (surse)
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan a făcut o vizită neanunțată la Consulatul României la Bruxelles. Ce scop a avut premierul
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Cum ar vota cetăţenii Republicii Moldova dacă s-ar organiza un referendum privind unirea cu România. Ce arată un nou sondaj
Cancan.ro
Raportul toxicologic al lui Mario Berinde din Cenei e public. Ce au descoperit medicii legiști la analize. Detalii de ultimă oră din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cum se face ITP în 2026. Tot ce trebuie să știi: costuri, acte necesare și motive de respingere
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?