Gânduri calde şi bucuria de a dărui în pragul Sărbătorilor Pascale

Gânduri calde şi bucuria de a dărui în pragul Sărbătorilor Pascale
Publicat: 31/03/2022, 10:03
Actualizat: 31/03/2022, 10:03

Paştele este sărbătoarea care oferă fiecăruia dintre noi speranţă, bucurie şi încredere. Cu toţii încercăm să întâmpinăm Sărbătorile Pascale creându-ne o atmosferă caldă, atât în spaţiul nostru privat, cât şi la locul de muncă. Cea mai mare parte din timp o petrecem în mediul profesional, alături de colaboratori, angajaţi, parteneri sau colegi. Tocmai pentru că activităţile profesionale ne ţin conectaţi cu foarte multe persoane care activează în domeniul nostru de activitate, preocuparea pentru crearea unei atmosfere plăcute de sărbători este una care necesită multă atenţie.

Perioada primăverii vine odată cu bucuria sărbătorilor Pascale, simbol al renaşterii şi speranţei. Fiecare dintre noi va încerca să descopere căi minunate prin care va aduce un plus de lumină şi speranţă, bucurându-i pe cei din jur cu daruri minunate şi bine venite. A dărui reprezintă modalitatea prin care ne aducem aportul la crearea unei atmosfere de sărbătoare în care se împletesc speranţa, bucuria şi bunătatea.

Cadoul potrivit pentru colegi, angajaţi şi colaboratori în prag de sărbătoare

Sărbătorile ne oferă oportunitatea de a transmite celorlalţi gândurile noastre calde şi urările de bine. Iar gesturile frumoase nu trebuie să vizeze doar mediul nostru privat, ci se pot extinde şi asupra laturii profesionale. Un cadou corporate oferit în prag de sărbătoare va fi simbolul gândurilor noastre calde, împletind un gest elegant, cu o intenţie rafinată.

Alegerea de coșuri cadou pentru a ne transmite aprecierea pentru  partenerii de afaceri, pentru clienţi sau pentru angajaţi, se va dovedi a fi cea mai bună variantă atunci când vrem să facem un dar inspirat cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Din fericire, gama de coşuri cadou corporate este foarte variată şi este destul de uşor să identifici cele mai bune produse pentru persoanele care contribuie la succesul afacerii tale.

Simbolicul cadou de Paşte pentru partenerii de afaceri

Atunci când gândurile tale se îndreaptă către parteneri sau angajaţi, când vrei să împărtăşeşti cu ei bucuria sărbătorilor şi doreşti să îţi faci cunoscute urările de bine, atunci un coş cadou plin cu preparate rafinate şi obiecte personalizate va fi ideal pentru a transmite un mesaj plin de căldură, în acelaşi timp păstrându-se într-o latură neutră, fără a interfera cu spaţiul privat.

Astfel, poţi pregăti pentru angajaţii şi colaboratorii tăi, pentru parteneri şi asociaţi, un cadou minunat, în care se regăsesc unele dintre cele mai sofisticate produse, de la dulciuri de calitate, până la băuturi şi gustări rafinate. Sărbătorile de Paşte sunt, de asemenea, un prilej bun pentru a oferi coşuri cadou pentru şefi şi chiar pentru clienţi.

Relaţiile care ţin de sfera profesională în care ne desfăşurăm activitatea, necesită atenţie şi interes din partea noastră chiar şi pe perioada sărbătorilor. A-ţi arăta recunoştinţa şi aprecierea faţă de cei alături de care lucrezi, faţă de colaboratori şi parteneri, reprezintă o etapă foarte importantă în perioada sărbătorilor, tocmai pentru a menţine o dinamică echilibrată şi normală a relaţiilor cu aceştia. Bucuria de a dărui nu trebuie să se manifeste doar în mediul nostru personal, ci trebuie să se extindă cu eleganţă şi discreţie şi în mediul profesional.

Astfel, vei alege cosuri cadou corporate, ideale pentru a fi dăruite în prag de sărbătoare colaboratorilor şi partenerilor de afaceri. Sunt cadouri care se localizează într-o zonă neutră, fără a depăşi graniţa către o zonă prea personală, astfel că nu vor leza sub nicio formă niciuna dintre părţi. Acest tip de cadouri corporate reprezintă modalitatea cea mai sigură prin care poţi surprinde pe oricine în prag de sărbătoare, oferind un cadou delicios şi ingenios, garnisit cu dulciuri rafinate, gustări apetisante şi băuturi fine. Ideea acestor coşuri cadou atât de frumos ambalate şi accesorizate este aceea de a îmbogăţi masa de Paşte, cu un plus de stil şi eleganţă, fiind potrivite oricui şi întotdeauna apreciate.

Un plus de originalitate şi stil

Chiar dacă singurul cadou potrivit a fi oferit în mediul profesional este cel de tip corporate, care se localizează într-o zonă neutră, poţi alege să adaugi un plus de originalitate, creând pentru aceştia, mici obiecte personalizate, de la pixuri şi agende, până la căni, şerveţele, mape sau suporturi pentru cărţi de vizită. Pe lângă acestea, poţi concepe texte în care să transmiţi urările tale de bine.

În era evoluţiei tehnologice, felicitările scrise au pierdut foarte mult din atenţia de care se bucurau, astfel că le poţi adopta acum pentru a conferi cadoului tău un aer original şi personal, rândurile scrise pe varii modele de cartonaşe colorate şi felicitări ilustrate, reprezentând o modalitate foarte plăcută de comunicare a gândurilor tale calde, în prag de sărbătoare. Astfel, coşul de Paşte plin cu delicii culinare, frumos împachetat şi interesant accesorizat, va căpăta o tentă mult mai originală dacă alegi să scrii pe o felicitare tematică rânduri calde cu urări de sărbătoare, fără ca semnificaţia şi caracteristicile unui astfel de cadou să fie în vreun fel influenţate. Coşul de Paşte rămâne tot un cadou corporate, însă punctat discret cu un plus de unicitate şi stil, dând o notă generală mai profundă.

Alegând să dai colaboratoratorilor sau partenerilor tăi de afaceri un cadou personalizat, întăreşti relaţia cu aceştia, oferindu-le posibilitatea de a-şi aminti oricând cu uşurinţă de specificul afacerii tale. O combinaţie între deliciile culinare şi elementele personalizate poate reprezenta cadoul perfect, însă având grijă ca valoarea totală să nu fie foarte mare, pentru a nu crea ideea de obligaţie, ci de a rămâne în sfera unui dar plăcut, oferit în prag de sărbătoare. Astfel, cadoul de Paşte pregătit pentru partenerii tăi de afaceri sau chiar pentru angajaţii tăi, va fi primit cu bucurie şi va întregi atmosfera de sărbătoare din casele acestora.

Cadourile corporate trebuie să se localizeze într-o notă neutră, fără a viza anumite preferinţe personale ale persoanei căreia sunt destinate. Din acest motiv, sectorul gastronomic s-a dovedit a fi cel mai sigur de abordat, fără a face referire la vreun aspect anume. Dulciuri speciale, ciocolată provenită din zone renumite, fursecuri, migdale sau fructe confiate, mici gustări sărate, alune şi nuci, pateuri sofisticate şi băuturi rafinate sunt ideale într-o astfel de abordare neutră.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin...
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Rămâi pe loc fără talonul auto. RAR a dat interzis. Ți se ia certificatul de...
Pleacă de la PRO TV după 30 de ani! A făcut-o când nimeni nu se...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×