Prima pagină » Curatorial » INTERVIU – Share, Tag or Dye Again, la Barcelona. Ștefan Dinu, despre tehnici eco de print alternativ

INTERVIU – Share, Tag or Dye Again, la Barcelona. Ștefan Dinu, despre tehnici eco de print alternativ

Elena Popescu
INTERVIU – Share, Tag or Dye Again, la Barcelona. Ștefan Dinu, despre tehnici eco de print alternativ

Ștefan Dinu, directorul tehnic al proiectului „Share, Tag or Dye”, ajuns la a doua ediție, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre noua instalație, care ajunge luna aceasta la Barcelona și care va fi prezentată ulterior într-un festival la 2 Mai, apoi la București, și despre provocările apărute în realizarea ei.

Instalația „Share, Tag or Dye Again” a fost văzută în primăvară la Cluj-Napoca, apoi la Timișoara, iar în perioada 18 – 22 iulie, va fi prezentată la Experimental Photo Festival din Barcelona, după care va ajunge la Photo Trends Festival VSLO din 2 Mai, și, în septembrie, la 2/3 galeria din București.

Labirintul de cianotipie „Share, Tag or Dye Again”, proiect realizat de Asociația Fotografică Allkimik, reia discuția despre social media ca mediu de consum pentru artă și sondează cât timp petrec artiștii promovându-și lucrările în aceste medii versus timpul petrecut pentru creație. În urma noului apel lansat anul acesta, 313 artiști din 34 de țări de pe 6 continente au înscris link-uri din feed-urile lor de social media pentru materializarea unei noi instalații colective care pune din nou întrebarea: în ce măsură poate micul ecran contemporan, pe care îl deținem cu toții, să redea complexitatea unei lucrări de artă?

Ediția din 2023 a proiectului implică și o componentă extinsă de cercetare și experiment, în colaborare cu Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie, alături de dr. Elena Badea, cu focus asupra unor adaptări ale cianotipiei pe o serie de materiale sustenabile, dezvoltate de institut. Director artistic al proiectului este Sabina Suru, iar Andrei Tudose este inițiatorul și coordonatorul proiectului.

Citește continuarea pe Curatorial.ro.

Recomandarea video

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Cum încearcă presa rusă să creeze tensiuni între București și Kiev cu o minciună despre participarea lui Zelenski la B9
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror