Cecul și Taromul

Asist, de când am deschis ochii pe realitățile din jur și de când mi se face teamă de ziua de mâine, la o cădere în gol a tuturor brandurilor de țară, care ar fi trebuit, după mintea mea încă tânără și fără o atât de mare experiență, să fie ținute în brațe de instituțiile care mai au forță să salveze sau măcar să salveze de la distrugere idealuri.

Despre CEC? A fost înființat printr-o lege inventată de Alexandru Ioan Cuza, în 1864, acum mai bine de 150 de ani. Se numea Casa de Economii și Consemnațiuni. S

SPORT Marius Șumudică, despre contrele Rapid – Săpunaru. „Le permit jucătorilor să bea o bere după meci”

21:00

ACTUALITATE Verbul din limba română care îi încurcă pe mulți conaționali. Ce explicație apare în DEX și cum se folosește, de fapt

20:45

una românește și era fibră cu adevărat românească acolo. Printr-o minune, privatizarea pe care o puseseră la cale prin 2005-2006 nu a reușit. Nu au fost oferte care să satisfacă guvernul de la acel moment, iar actele nu au fost semnate. Nu același noroc l-a avut Petromul, care a plecat din portofoliul României, în 2004, către austriecii de la OMV. Multe discuții și controverse a născut această privatizare, despre care mulți au afirmat că a fost făcută pe bani prea puțini și în condiții care ridică semne de întrebare.

Un semn de întrebare asupra țării noastre a fost, parcă, totdeauna ridicat.

Tarom, companie încă românească, ar fi putut, așa cum am mai scris, să fie un pilon puternic, în ceea ce privește profitul firmelor deținute de stat. S-a vorbit mult, mult, despre o privatizare care ar putea salva Taromul, însă ceea ce nu văd aceia care vor să înstrăineze avioanele noastre și toată povestea lor, este că o restaurare nu se poate realiza cu buldozerul.

Nu te poți lăuda că ai salvat de la dispariție ceva, dacă tot ce faci este să demolezi, să dărâmi, să înstrăinezi. Am mai scris despre asta: când eram copil, se zbura direct în China, cu Taromul. Acum, abia dacă se mai zboară în marile capitale europene, acolo unde e loc și pentru noi la burduful din capătul terminalului. Cine ne mai respectă? Cine ne mai aude? Cine ne mai alege?

Am citit recent o știre despre un parteneriat între CEC Bank și TAROM. Două companii românești care se unesc în lupta pentru supraviețuire. E frumos, e poetic, dar o fi destul? O fi destul ca frații, cu părinți, cu bunici, cu unchi, mătuși în viață, frații, amărâți, loviți mereu de angajamente puțin solidare, să-și dea mâna, ca să treacă podețul care se mișcă din toate balamalele?

Ne prăbușim, ne prăbușim. Lumea întreagă să prăbușește, explodează. Sigur că ar putea spune unii că azi, când al treilea război mondial e văzut de anumiți analiști destul de aproape, nu mai contează ce fac companiile românești, companii care au fost de atâtea ori aproape de faliment.

Nu mai contează cum se îmbrățișează CEC și TAROM, în octombrie 2023, între războaie și conflicte de tot felul. Ba contează! Că dacă nu se aruncă bombe nucleare și nu dispărem cu toții, de peste tot, ne vom trezi, în vremuri de pace, străini între noi și săraci, fără niciun respect de la cei de dincolo de granițe, care cândva știau că România contează.

Mai țineți minte ce zicea George Enescu, pe vremea când era copil și ajunsese cu mama lui la Viena?

„- Mamă, pot să le spun acolo [la Viena] că sunt român? (…)

• Sigur, de ce să nu le spui?
• Mă gândeam… să nu creadă că mă laud.”

Citește și:

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?

Reflex de civilizație

Cazul Halep, cazul România