Prima pagină » Diverse » Care sunt cele două „Mici Siberii” din România. Temperaturile pot ajunge în sezonul rece la sub -30 de grade Celsius

Care sunt cele două „Mici Siberii” din România. Temperaturile pot ajunge în sezonul rece la sub -30 de grade Celsius

Care sunt cele două „Mici Siberii” din România. Temperaturile pot ajunge în sezonul rece la sub -30 de grade Celsius

Sunt două zone care se disting în geografia României ca fiind în fiecare iarnă cele mai geroase locuri din țară. Întorsura Buzăului, din județul Covasna, este cunoscut ca fiind unul dintre polii frigului din România.

Orașul este străjuit la est de Munții Buzăului, iar la vest se află culmile  Tătarului Mare și Tătarului Mic, context geografic care face ca temperaturile în sezonul rece să ajungă aici anual la peste -30 de grade Celsius. Zona este denumită „Mica Siberie”, iar viața este aici destul de costisitoare, pentru că trebuie să faci foc în sobă din noiembrie şi până aproape de Paşte. Mai în glumă, mai în serios, se spune că din cauza frigului până şi Râul Buzău a făcut cale întoarsă, schimbându-şi brusc cursul în această zonă. De aici s-ar trage şi denumirea localităţii – Întorsura Buzăului.

Miercurea Ciuc, polul frigului la nivel european

Celălalt pol tradițional al frigului din țara noastră este în Bazinul Ciuc, în inima Harghitei. La Miercurea Ciuc temperaturile sunt cele mai scăzute din țară. Verile și primăverile sunt scurte, iar diferențele de temperatură sunt mari nu numai între anotimpuri, ci și între noapte și zi – adesea, diferențele sunt chiar și de 20 de grade. În ianuarie 2017, orașul Miercurea Ciuc a fost polul frigului la nivel european, potrivit datelor site-ului eldoradocountyweather.com. În dimineața zilei de 11 ianuarie, la Miercurea Ciuc se înregistrau -28,7 grade Celsius, notează digi24.ro

Astfel, oraşul-reşedinţă de judeţ din Harghita era cel mai friguros loc din Europa, urmat în top de trei localități din Norvegia și apoi de orașul Sibiu, care înregistra la primele ore ale dimineții -26,8 grade Celsius.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ