Prima pagină » Diverse » Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie, aducătorul ploilor. Ce le este interzis femeilor să facă în această zi

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie, aducătorul ploilor. Ce le este interzis femeilor să facă în această zi

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie, aducătorul ploilor. Ce le este interzis femeilor să facă în această zi

În fiecare an, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 20 iulie pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.

Cu această ocazie, aproximativ 145.000 de români își celebrează ziua onomastică.

Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie sunt interzise treburile casnice. Se spune că persoanele care fac treburi prin casă în această zi vor atrage pagubă.

De asemenea, de Sf. Ilie nu se lucrează recoltele, pentru ca sfântul să nu se înfurie și să trimită grindină asupra pământurilor, arată Adevărul.

În această zi, nu este recomandat să dai ceva cu împrumut, pentru a evita legarea farmecelor și este interzis să te cerți cu o altă persoană, iar dacă ești deja certat cu cineva, este necesar să vă împăcați.

De Sfântul Ilie, este, de asemenea, contraindicat să dormi la prânz, deoarece riști să te simți amorțit tot anul, iar femeilor le este interzis să se pieptene sau să coasă, pentru a evita ghinionul în dragoste.

Ce trebuie să facem de Sf. Ilie

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, se adună plantele folosite la vrăji şi farmece.

În mod tradițional, de Sfântul Ilie, se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu primejdia recoltele.

De aceea este considerat semn de mare noroc și belșug să scuturi mărul în ziua de Sfântul Ilie și să chemi copiii în grădină și să le dai de pomană.

Mesaje și urări de Sfântul Ilie

În această zi, de sf. Ilie, sunt sărbătorite și alte derivate ale acestui nume: Ilinca, Lică, Iliuță, Ilia, Lia, Elias, Eliana, Eliade, Ilieș, Iliuș, Iliev, Liana, Iulia, Iliana și Iulică.

Dacă ai un sărbătorit, surprinde-l cu un mesaj emoționant sau cu o urare frumoasă, cu ocazia onomasticii sale:

  • „La mulți ani și mult noroc în această zi specială. Îți dorim să ți se îndeplinească toate dorințele. Sănătate și numai bucurii!”;
  • „La mulți Ani și să ai parte de un ocean de sănătate, un munte de noroc și un camion cu bani!”;
  • „La mulți ani, plini de fericire și de împliniri! Să te pupe norocul și să ai numai zâmbete și soare în calea ta!”;
  • „Ne gândim cu toții la tine și, pentru ca astăzi este o zi specială, îți urăm un sincer «La mulți ani!»” Citește mai mult…
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Tragedie pe Șoseaua Colentina! O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocar
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina