Prima pagină » Via Profi » Legume certificate ecologic, rețete din bătrâni și tehnologie de ultimă generație – SECRETUL conservelor delicioase făcute de Theo și Teddy

Legume certificate ecologic, rețete din bătrâni și tehnologie de ultimă generație – SECRETUL conservelor delicioase făcute de Theo și Teddy

N-au nici 30 de ani, dar se bucură că-și pot realiza visul, acela de a duce mai departe autenticul, tradiționalul și gustul de odinioară, pe care l-au cunoscut în copilărie, la bunici. Au abandonat betoanele blocurilor din Târgoviște și, din anul 2018,  s-au „refugiat” pe dealurile din Priboiu, unde, la început, au cultivat legume și fructe pe care în timp le-au certificat bio, iar mai apoi – la câteva zeci de metri – le transformă în adevărate delicii, cunoscute nu doar local, ci în toată țara și chiar în Europa. Din luna iulie, Teddy și Theo Niculescu oferă rețetele bunicii realizate cu aparatură de ultimă generație.

Theo și Teddy își procesează legumele și fructele bio în vid, într-un mediu steril, la o temperatură de sub 100 de grade Celsius, așa că sunt păstrate aromele și toate valorile nutritive.

„Produsele noastre nu au aditivi, conservanți și nici coloranți”, se mândresc tinerii dâmbovițeni.

Povestea lor începe în anul 2017. Theo și Teddy au fost colegi de clasă, la liceu, în Târgoviște, însă copilăria și-au petrecut-o la bunici, la țară. – Teddy, la Dealul Mare, si Theodora, la Pietrari. După terminarea liceului s-au mutat în București, dar au decis să se reconecteze cu natura, astfel încât s-au mutat la Priboiu.

Pentru că gustul de odinioară, de când erau copii și mergeau la bunici, este inconfundabil, Theo și Teddy și-au numit afacerea „Granny’s Delights”, iar dincolo de legumele și fructele bio, sub acest  brand se regăsesc acum nu mai puțin 38 de produse.

„Materia primă folosită la conservele noastre este cultivată de noi încă de la sămânță și este certificată ecologic. Ce nu reușim să cultivăm pe terenurile noastre, achiziționăm doar de la producări locali”, destăinuie Theo.

Legumele și fructele bio sunt procesate cu un „aparat minune”

Iar conservele lor sunt atât proaspete! O roșie, de exemplu, este culeasă dimineața, iar după ce este spălată intră la procesat și, până seara, devine bulion sau suc. Iar când se întâmplă să fie atât de multe, roșiile, ca să continuăm exemplul, stau cuminți în lăzi, în camera frigorifică, la temperatura optimă pentru a nu se degrada sau a-și pierde prospețimea.

„Programul nostru începe de la 5-6, în funcție de zile, și se termină… Prima oară se intră în solarii, se culege materia primă, după care se intră în hala de procesare și se proceasează acea materie primă… iar dimineata se reia procesul”, continuă Theo.

Pentru ca produsele să aibă gustul din copilărie, legumele și fructele bio sunt procesate cu un „aparat minune”, achiționat cu bani proveniți prin accesarea de fonduri din Programul Start Up Nation.

„Este un utilaj care procesează totul în vid, într-un mediu steril, la o temperatură de sub 100 de grade Celsius, motiv pentru care fructele își păstrează vitaminele, proprietățile, de asemenea și culoarea o veți regăsi în produsul finit”, explică Theo, în vreme ce Teddy ne arată cum câteva kilograme de roșii se transformă în bulion în mai puțin de jumătate de oră.

După ce bulionul este turnat în borcane, iar acestea sunt închise ermetic, urmează pasteurizarea, astfel că produsele capătă  și garanție.

De la sfârșitul anului 2022, soții Theodora și Teddy Niculescu au început colaborarea cu Profi și, ulterior, au fost incluși în platforma via-profi.ro, prima platformă care conectează România direct la producătorii locali.

“În momentul în care noi am început să colaborăm cu Profi, prin programul realizat de aceștia pentru susținerea producătorilor locali, Via Profi, pentru noi a însemnat o adevărată gură de aer, deoarece am reușit să ne creștem notorietatea, am reușit să ne dezvoltăm piața-țintă pe care noi ne doream să o atragem”, a explicat Theodora.

Zacusca, no. 1

Deși au aproape 38 de produse în portofoliu, indiferent de sezon și ce legume sunt adăugate opțional celor tradiționale, zacusca este preferata românilor.

În top 3 sunt bulioanele de orice fel și uleiurile presate la rece, dintre care cel de nucă este căutat cu predilecție înaintea sărbătorilor de iarnă, pentru a da o aromă deosebită cozonacilor.

Este o satisfacție enormă în momentul în care vezi că, de la o sămânță de roșie, îți crește un vrej la doi metri – doi metri și ceva, iar din roșiile acestea poți să prepari produse 100% naturale pe care le dai cu drag clienților, iar aceștia la rândul lor se bucură de gustul pe care-l oferim. Da, într-adevăr, când primim un feedback de genul acesta repezintă cea mai mare satisfacție pentru noi.

Produsele realizate de Theo și Teddy Niculescu se găsesc în băcănii, în magazinele Profi, pot fi cumpărate  online sau direct de la poartă, ușor de accesat din via-profi.ro.

Din păcate, nu toate merg ca pe roate în afacerea acestor producători tradiționali. Ca mulți alții, și ei se plâng de lipsa personalului, calificat sau nu, tot mai greu de găsit în mediul rural.

Via Profi este locul unde virtualul se întâlnește cu realul, unde explorarea culinară este la un click distanță. Pe Via Profi pot fi descoperite bunătăți și produse chiar în casele ori în fermele oamenilor din diverse zone ale României, fiecare cu specificul ei. Retailerul Profi a creat această plaformă non-comercială, de responsabilitate socială, cu scopul unui stil de viață sustenabil.

Via Profi realizează, practic, conexiunea directă între producători și consumatori și oferă oportunitatea cunoașterii poveștii din spatele fiecărui produs.

În prezent, pe Via Profi sunt 552 de producători listați, din 32 județe ale țării și 10 categorii de produse. Iar proiectul Via Profi crește constant cu noi artizani adăugați, toți ușor de găsit pe www.via-profi.ro.

Mediafax
Restructurări masive la Guvern. Ilie Bolojan vrea reducerea cu 30-40% a personalului administrativ
Digi24
Dorința lui Traian Băsescu s-a îndeplinit, avertizează Adrian Năstase. Ce sugerează fostul premier PSD
Cancan.ro
Meteorologii BBC Weather anunță o schimbare radicală a vremii în România. Ce se întâmplă vineri, după 6 zile consecutive de caniculă
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
Adevarul
Președintele Nicușor Dan, surprins la „low cost” de o româncă. Unde a zburat șeful statului
Mediafax
România, campioana migrației în UE: 3,1 milioane de români trăiesc în afara țării
Click
Scandal în muzica populară! Ce acuzații îi aduce Gheorghe Turda solistului-miner Radu Ille: „ E un Neica-Nimeni, îmi cântă piesele la caterincă. I-am dat un picior în fund!”
Wowbiz
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Antena 3
Scandal sexual la nivel înalt la Moscova. Maria a zburat cu un avion militar pentru o escapadă de weekend cu „omul ei de la Kremlin”
Digi24
Trump a încurajat Ucraina să atace adânc în teritoriul rus: „Volodimir, poți să lovești Moscova, Sankt Petersburg?”
Cancan.ro
Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cine o mai recunoaște? S-a iubit și cu Florin Călinescu în tinerețe. Imagini nemaivăzute cu celebra femeie de afaceri
observatornews.ro
Ce factură la curent a primit ministrul Energiei? Bogdan Ivan răspunde întrebărilor de pe observatornews.ro
StirileKanalD
VIDEO „Ne dă în cap și pleacă!” Emil Gânj a amenințat familia Andei. Criminalul din Mureș a băgat frica în localnici: „A spus că mai are încă două persoane de achitat”
KanalD
Președintele Nicușor Dan, surprins într-un zbor “low cost”. Cine se afla lângă el: „A făcut o aroganță”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
EXCLUSIV. Service-urile auto se pregătesc de schimbări radicale! Ce îi așteaptă pe șoferi după noile taxe impuse de Guvern
Descopera.ro
Incredibil! Ce făceau NEANDERTHALIENII cu OASELE de leu de peșteră?
Capital.ro
Decizia luată de judecători. Călin Georgescu a făcut anunțul la ieșirea din instanță
Evz.ro
Acuzații grave pentru Simion, de la grupul Gettica, al românilor ce luptă în Ucraina
A1
În ce stare se află tânărul de 15 ani care a sărit de pe scena „Beach, Please”, la îndemnul unui rapper! Mesajul lui Selly
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
O bătrână de 84 de ani, la mila spitalului, după ce a fost abandonată de cei 9 copii
RadioImpuls
Coșmarul trăit în tăcere de Adriana Ochișanu: "Îmi era rușine de părinți, de ce va zice lumea?". Detalii TULBURĂTOARE despre comportamentul fostului ei soț, Corneliu Botgros
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Dacă ai activitatea sexuală prea exagerată poți face cearcăne?
Descopera.ro
Cercetătorii au filmat pisici de mare care gonesc rechinii folosind șocuri electrice