Prima pagină » ALEGERI 2024 » Adrian CÂCIU, despre HG privind „vila pentru Iohannis”: SEMNĂTURA care contează acolo este a președintelui PNL, CIUCĂ

Adrian CÂCIU, despre HG privind „vila pentru Iohannis”: SEMNĂTURA care contează acolo este a președintelui PNL, CIUCĂ

„PNL a arătat cu degetul spre mine, cred că semnătura care contează acolo este a președintelui PNL, Ciucă”. Este reacția fostului ministru al Finanțelor Publice, Adrian Câciu, după ce Nicolae Ciucă a publicat documentul de atribuire a vilei din Aviatorilor 86, contrasemnat și de Câciu. 

Ăsta este răspunsul meu. Ciucă nu a recunoscut că a semnat această hotărâre de guvern, acum două luni, la o televiziune. Nu vreau să facem cancan, deși știți cum e cu hoțul strigă hoții, completează social-democratul.

„Persoana care și-a asumat și a semnat este Nicolae Ciucă. Punct”, este convingerea ministrului Câciu.

Dacă vreți, și tehnic, semnează ministrul de Finanțe. Vă spun și altceva, ca să învețe PNL-ul cum se face administrație, patrimoniul public al statului, inventarul acestuia se ține de către Ministerul de Finanțe.

Deci, indiferent care ar fi obiectivul unei hotărâri de guvern, cât face parte din domeniul public, semnează ministrul de Finanțe. Dar, acolo răspunsul trebuie să-l dea domnul Ciucă, completează Adrian Câciu.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Covorul roșu, spaima lui Nicușor Dan! De ce nu-l nimerește: „Nu-s formule matematice!”. Verdictul stiliștilor
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
O companie crede că astronauții ar putea folosi stridii pe post de filtre de apă