Prima pagină » Diverse » Impozitul pentru locuințe se va MAJORA, din 2026. Cât ar urma să plătească proprietarul unui apartament cu 3 camere

Impozitul pentru locuințe se va MAJORA, din 2026. Cât ar urma să plătească proprietarul unui apartament cu 3 camere

Impozitul pentru locuințe se va MAJORA, din 2026. Cât ar urma să plătească proprietarul unui apartament cu 3 camere
FOTO - Caracter ilustrativ

Modul de calcul privind impozitul pe locuințe va fi schimbat, începând din 2026, urmând ca aceste modificări să aducă majorări importante pentru unii dintre proprietarii de locuințe.

Acum, calculul impozitului pe locuințe se face ținând cont de suprafața proprietății, dar de anul viitor va fi de cel puțin 0,1% din valoarea imobilului.

Astfel, vor fi luate în calcul numărul băilor dintr-o locuință, dar și etajul la care se află proprietatea și anul construcției.

Potrivit Observatornews.ro cei mai afectați vor fi proprietarii caselor și apartamentelor din marile orașe, pentru că impozitul s-ar putea tripla pentru unii dintre ei. Doar cei care dețin apartamente la parter sau ultimul etaj al blocului vor avea de plătit o taxă mai mică.

„Încât să existe o apropiere a valorii de piaţa a imobilelor în zona respectivă se va ţine cont în viitor de valoarea tranzacţiilor care s-au efectuat, caracteristici ale proprietarilor, în funcţie numarul de băi, dau un exemplu, de suprafaţă, poziţionarea blocului în raport cu alte utilităţi”, a transmis Petre Iulian Ilie, director Direcția Generală Impozite și Taxe Sector 3, potrivit sursei citate.

Specialiștii în domeniuL imobiliar consideră că noul calcul al impozitului pentru locuințe va fi discriminatoriu. Mai mult, valoarea taxei ar putea fi de trei ori mai mare pentru proprietarii locuințelor din marile orașe.

„În spatele acestei abordări aparent ştiinţifice a problemei de fapt se află nimic altceva decât o dorinţă a guvernului de a mări impozitele pe proprietate”, a transmis Dan Schwartz, expert fiscal, pentru sursa citată.

În acest moment, taxa pentru un apartament cu trei camere din București, în valoare de circa 160.000 de euro, este de 300 de lei. Potrivit noului calcul, proprietarul ar urma să plătească, de anul viitor, aproximativ 800 de lei pentru impozit.

Totuși, autoritățile întâmpină dificultăți în ceea ce privește stabilirea noilor taxe, deoarece doar 63 la sută din suprafața totală estimată a proprietăților este cadastrată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma