Prima pagină » Justiție » Patru rețele de trafic de DROGURI, destructurate de DIICOT. Percheziții în două penitenciare și 37 de județe

Patru rețele de trafic de DROGURI, destructurate de DIICOT. Percheziții în două penitenciare și 37 de județe

Ruxandra Radulescu
Patru rețele de trafic de DROGURI, destructurate de DIICOT. Percheziții în două penitenciare și 37 de județe
Sursa FOTO: Arhivă GÂNDUL/ Caracter ilustrativ

Polițiștii alături de procurorii DIICOT întreprind miercuri, 19 martie, 37 de percheziţii în judeţele Caraş – Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două penitenciare, cu privire la persoane care au constituit patru grupări de trafic de droguri. 

Autoritățile au descoperit că cele patru reţele colaborau între ele şi vindeau drogurile în cartiere din Reşiţa, Timişoara şi Bocşa. Mai mult, în operațiunile de distribuire, depozitare și transport al substanțelor au fost implicați și minori.

De asemenea, unii dintre membrii reţelelor aveau rolul de a racola dealeri. Pentru asta au folosit forţa şi ameninţări, inclusiv cu arme de foc.

”Astăzi, 19 martie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş – Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş – Severin, pun în aplicare 37 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Caraş – Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două unităţi de penitenciar,  într-un dosar penal având ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, au transmis, miercuri, DIICOT şi IGPR.

Din cercetările autorităților a reieșit că, pe parcursul anului 2024, 35 de persoane ar fi constituit, în municipiul Reşiţa, patru grupări de criminalitate organizată, specializate în vânzarea de droguri de risc , droguri de mare risc  şi substanţe cu efecte psihoactive, grupări care ar fi colaborat pe linia schimbului de droguri şi a distribuţiei stradale, parte dintre membri migrând de la o grupare la alta,  în funcţie de tipul de drog comercializat şi câştigul obţinut.

”Astfel, primul grup infracţional organizat s-ar fi axat pe vânzarea de droguri de risc, în principal, în perimetrul cartierului Muncitoresc, din municipiul Reşiţa. Persoanele cercetate ar fi dezvoltat o reţea importantă de clienţi, inclusiv prin faptul că unul dintre ei ar fi închiriat şi pus la dispoziţia consumatorilor un imobil, în care ar fi organizat diverse evenimente private, pe parcursul cărora ar fi oferit cu titlu gratuit şi ulterior ar fi vândut clienţilor, inclusiv minori, canabis (drog de risc)”, au precizat anchetatorii.

Cel care se ocupa de aprovizionarea cu stupefiante ar fi fost liderul grupării, care ar fi expediat din Spania cantităţi de canabis şi haşiş, introduse în ţară, prin intermediul unor firme de transport internaţional.

”Cea de-a doua grupare de criminalitate organizată, coordonată de doi lideri, ar fi acţionat pe o zonă extinsă, respectiv în municipiile Timişoara şi Reşiţa şi oraşul Bocşa, fiind specializată în comercializarea de droguri de risc şi mare risc (canabis şi cristal).  Membrii grupării aflaţi în eşalonul de execuţie ar fi îndeplinit diferite sarcini, respectiv  deţinerea, transportul şi distribuţia stradală a drogurilor”, au mai precizat sursele citate.

Victime, racolate prin violență și amenințare cu arme de foc

Oamenii legii au precizat că în vederea extinderii ariei de distribuţie a drogurilor în alte localităţi, liderul grupării specializate pe segmentul comercializării de droguri de mare risc ar fi coordonat activitatea unor membri cu scopul racolării forţate de tineri consumatori, dar şi de distribuitori de droguri.

”În acest scop, membrii palierului de execuţie ar fi recurs la acte de violenţă şi lipsire de libertate, inclusiv prin folosirea de arme de foc letale”, mai arată IGPR şi DIICOT.

Al treilea grup infracţional organizat ar fi acţionat începând cu luna septembrie 2024, membrii acestuia comercializând atât droguri de risc, cât şi substanţe psihoactive, cu precădere în cartierul Govândari, din municipiul Reşiţa.

”În scopul obţinerii unor sume importante din vânzarea substanţelor interzise,  dar şi pentru a ascunde implicarea sa, liderul grupării ar fi atras în activitatea infracţională mai multe persoane de încredere, printre care şi un minor”, au transmis anchetatorii.

Rețea de trafic de droguri, constituită de un fost pușcăriaș. Cum pătrundeau substanțele interzise în închisoare

Cea de-a patra rețea de trafic de droguri s-ar fi constituit la iniţiativa unei persoane cercetate (recent eliberată din penitenciar) care, în calitate de lider ar fi coordonat activitatea de distribuţie de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, în interiorul unor unităţi de penitenciar, dar şi către diverşi dealeri stradali.

”Astfel, acesta ar fi procurat drogurile şi substanţele psihoactive, le-ar fi impregnat pe diverse tipuri de hârtie, iar ulterior le-ar fi expediat sub formă de corespondenţă în penitenciare, unde membrii grupului infracţional s-ar fi ocupat de comercializare. Pe parcursul cercetărilor a reieşit faptul că majoritatea persoanelor cercetate ar fi angrenat minori în activităţi de depozitare, transport şi vânzare a drogurilor către diverşi clienţi sau ar fi procedat la livrarea drogurilor prin metoda «dead drop» pentru a evita riscul de a fi depistate”, au precizat poliţiştii şi procurorii.

45 de persoane urmează a fi duse la audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin.

Rapperul Jianu a fost prins cu droguri asupra sa, în timp ce se afla într-un taxi

Cum se îmbogățesc traficanții de DROGURI și clinicile de recuperare de la Hollywood pe seama vedetelor care încearcă să își trateze dependența

DROGUL extrem de puternic care îl face pe Elon Musk să se creadă un „zeu”. Consumatorii resimt o detașare de propriul corp și de emoții

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lider USR, pronostic DUR pentru Nicușor Dan: „Îl vor arunca peste bord foarte curând”
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 9:54! Ce magnitudine a anunțat INFP
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Rusia schimbă fața teritoriilor OCUPATE din Ucraina: construcții masive, credite ieftine și despăgubiri cerute de foștii proprietari
Click
Cum arată viața românului care a câștigat 11 milioane de euro la Loto. Ce a făcut cu averea
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Cum a fost atmosfera la „Spin & Splash by CSID.ro”. Două zile de sport, joacă, sănătate și surprize la THERME București