Astăzi, engleza nu mai e un „avantaj”. E o necesitate. O auzi la birou, la facultate, în vacanță sau pur și simplu în orice conversație cu oameni din alte țări. Dar când apar acele niveluri misterioase — A2, B1, B2 — totul devine brusc mai confuz. Ce înseamnă, de fapt, B2? Hai să vedem, pe limba noastră.
CEFR (adică Common European Framework of Reference for Languages) e un fel de scară oficială europeană care clasifică nivelul de cunoaștere a limbilor străine. Are șase trepte, de la A1 (începător) până la C2 (aproape ca un vorbitor nativ).
B2 e exact la mijlocul scării. Nu mai ești începător, dar nici „expert” nu ești. E acel nivel la care începi să simți că „te descurci”. Vorbești, înțelegi, citești, scrii – poate nu perfect, dar clar ai trecut de faza „cum se zice la…?”.
Să fim sinceri, B2 nu înseamnă că ești Shakespeare. Dar nici departe de el nu ești. Poți:
! Greșelile gramaticale mai apar, sigur că da. Dar nu te mai opresc din drum.
În multe locuri mai mult decât ai crede. De exemplu:
Sincer? Nu există scurtături. B2 nu se „învață”, se construiește, bucată cu bucată:
Iar aici apare ceva esențial: engleză pentru copii nu e o noțiune superficială. Dacă metoda e bună și e aplicată constant, copiii pot ajunge la B2 chiar mai repede decât adulții. Joaca, video-urile interactive și discuțiile simple dau rezultate uimitoare.
Uite concret ce trebuie să poată face cineva cu acest nivel:
Ei bine… nu chiar. Vorbești bine, da. Dar fluent ca un nativ? Asta e deja C1 sau chiar C2.
Poate dacă trăiești într-o țară vorbitoare de engleză și te expui 10 ore pe zi. În rest, majoritatea oamenilor au nevoie de 1–2 ani de muncă constantă.
Cu profesor e mai clar și mai rapid. Dar dacă ai disciplină și materiale bune, se poate și singur.
Nivelul B2 e pragul care schimbă totul. Nu mai înveți engleză „ca materie”, ci o folosești ca unealtă. Citești articole fără dicționar, înțelegi filme fără subtitrări, porți discuții reale, nu doar exerciții.
Și poate cel mai frumos: începi să gândești în engleză. Fără să traduci, fără să-ți cauți cuvintele în memorie. Pur și simplu — vorbești.
! Și de aici încolo, lucrurile devin cu adevărat interesante.