(P) Ce înseamnă nivelul B2 la engleză — fără fraze seci

Astăzi, engleza nu mai e un „avantaj”. E o necesitate. O auzi la birou, la facultate, în vacanță sau pur și simplu în orice conversație cu oameni din alte țări. Dar când apar acele niveluri misterioase — A2, B1, B2 — totul devine brusc mai confuz. Ce înseamnă, de fapt, B2? Hai să vedem, pe limba noastră.

Un pic despre CEFR, dar pe scurt

CEFR (adică Common European Framework of Reference for Languages) e un fel de scară oficială europeană care clasifică nivelul de cunoaștere a limbilor străine. Are șase trepte, de la A1 (începător) până la C2 (aproape ca un vorbitor nativ).

B2 e exact la mijlocul scării. Nu mai ești începător, dar nici „expert” nu ești. E acel nivel la care începi să simți că „te descurci”. Vorbești, înțelegi, citești, scrii – poate nu perfect, dar clar ai trecut de faza „cum se zice la…?”.

APĂRARE Nicușor Dan anunță în Le Monde că România vrea să cumpere armament din Franța. Ce spune în privința dronelor care intră în țară

20:28

TEHNOLOGIE Cum poate să transforme inteligența artificială economia globală până în 2031

20:24

Ce poate face cineva cu nivel B2?

Să fim sinceri, B2 nu înseamnă că ești Shakespeare. Dar nici departe de el nu ești. Poți:

• să citești articole și să înțelegi ideea generală (și uneori chiar detalii fine);
• să urmărești seriale, interviuri sau documentare fără să te pierzi total;
• să ai o conversație normală, chiar și despre subiecte mai complexe;
• să scrii texte decente – e-mailuri, eseuri, postări – fără să sune robotic.

! Greșelile gramaticale mai apar, sigur că da. Dar nu te mai opresc din drum.

Unde ai nevoie de nivelul B2?

În multe locuri mai mult decât ai crede. De exemplu:

• la angajare într-o companie internațională;
• când aplici la o facultate în altă țară;
• dacă vrei să pleci cu o bursă sau la un program Erasmus;
• când te pregătești pentru examene ca IELTS, TOEFL sau Cambridge FCE — toate vizează B2 și mai sus.

Cum ajungi la B2 — fără povești motivaționale

Sincer? Nu există scurtături. B2 nu se „învață”, se construiește, bucată cu bucată:

• vocabularul trebuie să fie mai bogat (nu doar „cat” și „dog”, ci și „opportunity” și „consideration”);
• gramatica trebuie înțeleasă, nu doar memorată;
• lectura trebuie să devină obicei — bloguri, știri, romane, ce vrei tu;
• ascultarea – parte din viață, nu doar exercițiu de la curs;
• și poate cel mai important: să vorbești. Cu oricine. Cu prietenii, profesorul, chiar și cu tine în oglindă.

Iar aici apare ceva esențial: engleză pentru copii nu e o noțiune superficială. Dacă metoda e bună și e aplicată constant, copiii pot ajunge la B2 chiar mai repede decât adulții. Joaca, video-urile interactive și discuțiile simple dau rezultate uimitoare.

Ce se testează, de fapt, la B2?

Uite concret ce trebuie să poată face cineva cu acest nivel:

1. Citire. Să înțeleagă textele – chiar dacă sunt mai tehnice sau lungi.
2. Ascultare. Să urmărească fără stres o conversație, o emisiune, o prezentare.
3. Scriere. Să compună texte coerente, structurate și clare.
4. Vorbire. Să poarte un dialog, să-și exprime opinia, să argumenteze.

Trei mituri care încă circulă

• „Dacă ai B2, vorbești fluent.”

Ei bine… nu chiar. Vorbești bine, da. Dar fluent ca un nativ? Asta e deja C1 sau chiar C2.

• „Ajungi la B2 în trei luni.”

Poate dacă trăiești într-o țară vorbitoare de engleză și te expui 10 ore pe zi. În rest, majoritatea oamenilor au nevoie de 1–2 ani de muncă constantă.

• „Ai nevoie de profesor, altfel nu poți.”

Cu profesor e mai clar și mai rapid. Dar dacă ai disciplină și materiale bune, se poate și singur.

De ce contează, de fapt

Nivelul B2 e pragul care schimbă totul. Nu mai înveți engleză „ca materie”, ci o folosești ca unealtă. Citești articole fără dicționar, înțelegi filme fără subtitrări, porți discuții reale, nu doar exerciții.

Și poate cel mai frumos: începi să gândești în engleză. Fără să traduci, fără să-ți cauți cuvintele în memorie. Pur și simplu — vorbești.

! Și de aici încolo, lucrurile devin cu adevărat interesante.