Prima pagină » Diverse » Pensionarii, care pierd sume de până la 1.500 de lei la pensie, își pot recupera bani doar la Tribunal. Anunțul Casei de Pensii

Pensionarii, care pierd sume de până la 1.500 de lei la pensie, își pot recupera bani doar la Tribunal. Anunțul Casei de Pensii

Ruxandra Radulescu
Pensionarii, care pierd sume de până la 1.500 de lei la pensie, își pot recupera bani doar la Tribunal. Anunțul Casei de Pensii

Vârstnicii din România se confruntă cu întârzieri în privința recalculării pensiilor, potrivit Newsweek. Mii de pensionari încă așteaptă de luni întregi actualizarea dosarelor.

O situație ce reflectă perfect experiența prin care trec mulți vârstnici este cea a unui pensionar, care a solicitat în septembrie 2024 trecerea de la pensie anticipată parțială la pensie pentru limită de vârstă. Acesta încă așteaptă decizia după 10 luni.

Casa Județeană de Pensii Ilfov a motivat că situația actuală este cauzată de lipsa unui program informatic compatibil.

Astfel noile dosare de pensie sunt soluționate abia în 4-5 luni, deși legea prevede un termen de 45 de zile.

Mai mult, cei care depun trecerea de la pensia de handicap sau anticipată la cea pentru limită de vârstă este blocată, trebuie să aștepte chiar și 12 luni.

Din păcate, cei mai afectați sunt tot pensionarii, care pierd lunar sume importante din cauza întârzierilor. În unele cazuri, diferențele sunt destul mari, ajungând până la 1.500 lei pe lună.

Pentru recuperarea banilor și a eventualelor penalități, vârstnicii trebuie să se adreseze instanței, a informat Casa de Pensii. O astfel de soluție este una anevoioasă, un proces putând dura până la 3-4 ani.

„Am cerut audiență ca să aflu în ce stadiu se afla solicitarea de emitere a deciziei de trecere din pensie anticipată parțială la pensie limită vârstă, având în vedere faptul că au trecut 10 (zece) luni de la data depunerii cererii (solicitării)”, a povestit un pensionar aflat în această situație.

Bătrânul a primit și un răspuns din partea Casei de Pensii Ilfov.

„Nu dispunem de modulul software necesar pentru prelucrarea datelor din decizia emisă în baza legii 263, în modulul software din noua lege 360”, a fost răspunsul Casei de Pensii Ilfov.

Pilonul II reprezintă componenta obligatorie de pensie privată, finanțată din contribuția la pensia de stat. La pensionare, suma acumulată ar trebui plătită ca pensie suplimentară.

Citește și:

72 lei în plus la pensie pentru această categorie de pensionari români. Cine se încadreaza

Pensionarii care sunt eligibili pentru un sprijin financiar de la stat. Bani în plus la pensie pentru seniorii din Marea Britanie

Tabel exclusiv pentru bărbați | Pe ce dată vei ieși la PENSIE, în funcție de anul și de luna nașterii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!