Prima pagină » Diverse » Anunțul InfoCons. Condiții pentru compensații financiare, în cazul zborurilor anulate

Anunțul InfoCons. Condiții pentru compensații financiare, în cazul zborurilor anulate

Ruxandra Radulescu
Anunțul InfoCons. Condiții pentru compensații financiare, în cazul zborurilor anulate

Organizația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons atrage atenția asupra drepturilor pasagerilor care au avut probleme cu zboruri anulate. Compensațiile pot ajunge până la 600 de euro, în funcție de distanța parcurs, transmite Capital.ro.

Potrivit legislației europene există și excepții în care companiile nu sunt obligate să compenseze pasagerii.

Condiții pentru despăgubiri în cazul unor zboruri anulate

Călătorii care au avut probleme cu zboruri anulate pot solicita compensații între 250 și 600 de euro. Valoarea despăgubirii depinde de distanța totală a zborului, ci nu de prețul plătit pe bilet.

Reglementările se aplică pentru zborurile operate în Uniunea Europeană, dar și în alte situații specifice.

Compensări pentru anularea cursei

  • 250 euro (circa 1.250 de lei) pentru distanțe de până la 1.500 km
  • 400 euro (circa 2.000 de lei) pentru distanțe între 1.500 km și 3.500 km (inclusiv în interiorul UE)
  • 600 euro (circa 3.000 de lei) pentru distanțe mai mari de 3.500 k

Compania aeriană este obligată să ofere pasagerilor o alegere între trei variante în cazul unor zboruri anulate.

Aceste opțiuni sunt:

  • rambursarea biletului de avion,
  • redirecționarea către destinația finală la prima ocazie sau reprogramarea zborului la o dată ulterioară.

Dacă pasagerul alege rambursarea, poate beneficia și de o despăgubire suplimentară în funcție de durata zborului anulat.

În cazul redirecționării, compensația se calculează în funcție de întârzierea cu care se ajunge la destinația finală, comparativ cu ora inițială.

Când pasagerii nu pot primi compensații pentru zborul anulat

  • dacă anularea este anunțată cu cel puțin 14 zile înainte de data plecării.
  • dacă pasagerul este informat cu 7-14 zile înainte și i se oferă o redirecționare convenabilă. În această situație, zborul alternativ trebuie să plece cu maximum două ore mai devreme și să ajungă la destinație cu întârziere de maximum patru ore.
  • dacă notificarea are loc cu mai puțin de șapte zile înainte, redirecționarea trebuie să aibă un decalaj de cel mult o oră la plecare și o întârziere de cel mult două ore la sosire.

În unele cazuri, compensația poate fi redusă cu 50% dacă pasagerul ajunge la destinație într-un interval de timp rezonabil.

Foto: Envato

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Un copil de 10 luni a ajuns în stare critică la Spitalul de Urgență Brăila! A mers direct în sala de operație: ce i-au descoperit medicii la intestin
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!