Prima pagină » Diverse » 15 proiecte pentru Olt, aprobate în ședința Consiliului Județean

15 proiecte pentru Olt, aprobate în ședința Consiliului Județean

15 proiecte pentru Olt, aprobate în ședința Consiliului Județean

În ședința Consiliului Județean a fost votat un pachet consistent de hotărâri care înseamnă investiții, sprijin social și dezvoltare pentru județul nostru. „Unul dintre cele mai importante proiecte vizează actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului ce vizează modernizarea drumului județean DJ 643 Bobu–Voineasa–Balș, o lucrare de peste 69 milioane lei prin Programul „Anghel Saligny”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Licitația s-a finalizat, iar Consiliul Județean a aprobat noii indicatori tehnico-economici după scăderea prețului.

„Probabil în perioada următoare, pe două dintre cele trei drumuri pe care le avem pe Anghel Saligny, vom da ordinul de începere a lucrărilor. Acestea vor fi finanțate inițial din bugetul județului, cu recuperarea sumelor anul viitor, când programul va continua cu alocările de la Guvern”, a mai arată președintele CJ Olt.

Tot astăzi au fost aprobate și iluminatul perimetral și de incintă la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci. Vor fi montați 36 de stâlpi de iluminat moderni, cu tehnologie LED, care asigură siguranță, confort și eficiență energetică, cu o durată de execuție de doar patru luni.

„Am alocat 326.000 lei pentru darurile de Crăciun destinate copiilor din centrele de plasament, persoanelor vârstnice și celor cu handicap din centrele DGASPC Olt, dar și colindătorilor din unitățile de învățământ din județul nostru. Prin această măsură, păstrăm tradiția de a aduce bucurie celor aflați în grija noastră, daruri urmând să fie oferite și colindătorilor care vor veni cu vestea Nașterii Domnului la sediul instituției. Este modul prin care încercăm să împărțim căldura sărbătorii cu toți cei aflați în grija comunității”, a mai precizat Marius Oprescu.

Totodată, a fost aprobată și folosirea a 805.000 lei din excedentul bugetar pentru finanțarea investițiilor județene, măsură care asigură echilibrul financiar și continuitatea proiectelor în derulare.

„Cele 15 proiecte adoptate astăzi demonstrează preocuparea constantă a Consiliului Județean pentru infrastructură modernă, servicii sociale de calitate și investiții care aduc valoare reală comunităților din Olt”, mai arată șeful CJ Olt.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford