Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Ministrul Culturii, András Demeter, a vorbit despre primele experiențe cu lumea teatrului: „La primele repetiții nu am înțeles NIMIC”

Ministrul Culturii, András Demeter, a vorbit despre primele experiențe cu lumea teatrului: „La primele repetiții nu am înțeles NIMIC”

Bianca Dogaru

Ministrul Culturii, András Demeter, a vorbit la podcastul „Altceva cu Adrian Artene” despre primele experiențe care i-au modelat cariera pe scenă, rememorând cum o înfrângere aparentă s-a transformat într-o lecție esențială de teatru și ambiție. Urmăriți aici podcastul integral.

„Eram anul întâi și la primele repetiții nu am înțeles nimic. Soluția regizorului a fost să taie rolul pe care îl aveam, pentru că era un personaj secundar. Și atunci m-am ambiționat. Am rămas doar cu partea unui pandur, un rol mic, dar prezent pe scenă tot spectacolul. Și atunci mi-am spus: dacă n-am reușit să joc bețivul, atunci o să-l încorporez în pandur”, a povestit Demeter.

Acesta a explicat cum, dintr-ul rol periferic, a reușit să atragă toată atenția publicului:

„La un moment dat, toată sala se uita la mine, nu la cei care jucau în prim-plan. Cam astea sunt amintirile din acele prime întâlniri cu publicul. Una este să vezi lumina reflectoarelor și alta este să simți vibrația publicului,” a mai adăugat ministrul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Păcatul financiar al Europei: Cine este noul „bolnav” care îngroapă continentul în datorii
Digi24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Cancan.ro
Am obținut BILETUL DE ADIO lăsat de fostul general Dorin Ioniță! 12 pagini de mesaje cutremurătoare
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Adevarul
După Germania, vine valul MAGA și în România? Profesor din SUA: „Populismul nu se învinge prin etichetarea alegătorilor drept ignoranți”
Mediafax
Dumitru Chisăliță (AEI): România, țara cu rafinării care importă masiv carburanți. Eșecul energetic care costă 2,52 miliarde de euro
Click
A scăpat de restanțe! Cine i-a achitat lui Irinel Columbeanu datoria de 5.000 de euro la azil: „E cu plata la zi!”
Digi24
Ponta se propune premier, după întâlnirea cu N. Dan: Când veneam aici și era președinte Băsescu nu beam niciodată apă, că mi-era frică
Cancan.ro
Amanta i-ar fi fost INFIDELĂ lui Dorin Ioniță. L-a ÎNȘELAT cu cine se aștepta mai puțin
Ce se întâmplă doctore
Poți să recunoști tânărul chipeș din imagine? Astăzi este un bucătar celebru în România. A dezvăluit fanilor o fotografie rară din anii ’80
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Problemele de proiectare ale sensurilor giratorii din România: „Avem giratorii unde pot intra și cu 100km/h. Deci ăla nu-mi calmează nimic”
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră. SERVICIUL MILITAR REVINE?! Ce se întâmplă, de fapt, cu tinerii din Spania, născuți în 2008