Prima pagină » Știri » A fost declanșată procedura de numire a membrilor Colegiului Director al CNCD. Cine sunt cei 19 candidați care se vor „duela” pentru 6 locuri disponibile și mandate de 5 ani  

A fost declanșată procedura de numire a membrilor Colegiului Director al CNCD. Cine sunt cei 19 candidați care se vor „duela” pentru 6 locuri disponibile și mandate de 5 ani  

Cristian Lisandru
A fost declanșată procedura de numire a membrilor Colegiului Director al CNCD. Cine sunt cei 19 candidați care se vor „duela” pentru 6 locuri disponibile și mandate de 5 ani   

Parlamentul României a declanșat procedura de numire a membrilor în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și a Avocatului Poporului, iar calendarul anunțat conține termene foarte scurte pentru desfășurarea procesului de selecție.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care își desfașoară activitatea în domeniul discriminării și este garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.

  • Depunerea candidaturilor – 24.02 – 27.02.2026
  • Afișarea pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului – 28.02 – 09.03.2026
  • Audierea candidaților în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului – 10.03.2026
  • Votul în ședința de plen reunit a Parlamentului – 10.03.2026

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, cu toate că termenul de depunere a fost foarte scurt, un număr de 19 persoane și-au depus candidatura pentru a deveni membru al Colegiului Director al CNCD.

„În acest moment, mai sunt în exercitarea mandatului de membru al Colegiului Director al CNCD Maria Moța (jurist), Radu Babuș (jurist), Cătălin Raiu (nu este jurist), Cerasela Bănică (jurist) și Radu Săvulescu (jurist)”, au precizat sursele Gândul, în exclusivitate.

Criteriile care stau la baza alegerii ca membru CNCD

Sursele Gândul au precizat și criteriile care vor fi luate în calcul, în timpul procedurii de selecție, pentru viitorii membri al CNCD.

  • Dacă respectivul candidat are studii superioare absolvite cu diplomă de licență;
  • Dacă este jurist – la numirea membrilor Colegiului Director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe juridice;
  • Susținerea politică a candidaților;
  • Buna reputație și activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării.

În termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile permanente de specialitate, în scris, obiecțiuni argumentate cu privire la candidaturile depuse.

Cine sunt cei 19 candidați care doresc să devină membri CNCD

Gândul prezintă și candidații care s-au înscris pentru cele 6 poziții disponibile în cadrul Colegiului Director al CNCD, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sursele Gândul au transmis și detalii despre fiecare candidat.

  1. „Iulia Monica Acatrinei – jurist, în prezent este angajată la Avocatul Poporului;
  2. Diaconu Adrian Nicolae – jurist, 59 de ani, susținerea politică din partea PSD, fost deputat, fost senator, în perioada 2020 – 2025 a fost membru în Colegiul Director al CNCD;
  3. Frîncu Bogdan Cătălin – jurist, în prezent este angajat în cadrul Direcției Generale Legislative din cadrul Senatului României, a candidat la Primăria sector 5 pentru o funcția de consilier local din partea Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei);
  4. Horia Grama – nu este jurist, 64 de ani, susținere politică din partea PSD, deputat în perioada 2008 – 2016, în perioada 2020 – 2025 a fost membru în Colegiul Director al CNCD;
  5. Jura Cristian – jurist, 53 de ani, susținere politică din partea PSD; în perioada 2015 – 2025 a fost membru în Colegiul Director al CNCD;
  6. Mihai Lungu – nu este jurist, 41 de ani, președinte al Asociația Calea spre Acces;
  7. Mitran Marius Cosmin – jurist, în prezent activează ca și avocat;
  8. Moagher Laura Mihaelanu depune dovada absolvirii studiilor universitare, 46 de ani, susținere politică din partea PSD, fost deputat PSD în perioada 2016 – 2020, fost senator PSD în perioada 2020 – 2024, în prezent este consilier demnitar la Curtea de Conturi a României;
  9. Emil Moise – jurist, profesor, susținere politică REPER;
  10. Molnar Zsolt – jurist, 42 de ani, sprijin politic din partea UDMR, Adjunct al Avocatului Poporului;
  11. Nechita Gabriel, jurist, 51 de ani, pensionar MAI;
  12. Nistor Florin – jurist, susținere politică din partea SOS România, în prezent este consilier juridic al partidului SOS România, filiala Constanța;
  13. Păun Ionuț Constantin – jurist, președintele Organizației de Tineret a Asociației Partida Romilor ProEuropa, susținut de Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor ProEuropa;
  14. Popescu Marin – jurist, 76 de ani, activează în cadrul Organizației pentru Drepturile Omului OADO;
  15. Iulia Popovici – jurist, 46 de ani, susținere politică din partea USR, consilier parlamentar, Camera Deputaților;
  16. Radu Alexandru Marian – nu este jurist, susținere politică din partea Grupului Parlamentar PACE, cadru didactic în cadrul Școlii Gimnaziale 133 București;
  17. Stoichiță Aurel Cătălin – nu este jurist, expert în fonduri europene;
  18. Christine Thellmann – nu este jurist, susținere politică din partea PNL, fost deputat PNL în perioada 2020 – 2024, în prezent își desfășoară activitatea la ROMGAZ SA ca specialist în domeniul calității;
  19. Varga Rozalia – Dana – nu este jurist, sprijin politic din partea AUR”.

„În data de 10 martie 2026, Parlamentul României va trebui să selecteze 6 persoane pentru poziția de membru al Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru un mandat de 5 ani, iar la selecție va trebui să se țină cont de raportul dintre juriști și nejuriști”, au precizat sursele Gândul, în exclusivitate.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Două țări UE îi interzic premierului slovac să zboare prin spațiul lor aerian către Moscova
Digi24
„L-am păcălit pe Putin”: Povestea guvernatorului care a dat peste cap planurile Kremlinului într-o regiune îndepărtată a Rusiei
Cancan.ro
Un nou SCANDAL zguduie Familia Regală! Kate Middleton a ajuns în pragul disperării
Prosport.ro
Un turist care s-a cazat de mai multe ori la hotelul Simonei Halep a lăsat un mesaj pentru personal: „Ne simțim întotdeauna așa”
Adevarul
SURSE Bolojan numește tehnocrați în locul miniștrilor PSD. Decapitează prefecții, secretarii de stat și toți șefii PSD
Mediafax
Cum acordăm corect primul ajutor? Noțiunile care fac diferența
Click
Reacția Oanei Pellea după afișul cu Nea Marin de la terasa Obor: „Ce țară e asta?”. Ce i-a răspuns managerul localului
Digi24
Războiul lui Donald Trump cu papa Leon, prin ochii catolicilor MAGA: „Este bine pentru biserică și este bine pentru democrație”
Cancan.ro
Ce le spunea Codruța Filip colegilor de la Desafio despre Valentin Sanfira, înainte de divorț. S-a aflat TOT!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Delia la începutul carierei sale în muzică! Transformarea prin care a trecut artista este uimitoare. Se poza numai în ipostaze sexy
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Fotoreportaj din China: Mașinile pe care Europa nu le vede și de ce piața auto de acolo surprinde total
Descopera.ro
De ce pâinea îngrașă chiar și când nu o mâncăm în exces?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Este adevărat că un microbiom cât mai divers ne ferește de boli?