Grecia, victoria nimănui

În ultimele două luni, Europa s-a uitat cum vine glonțul spre ea cu încetinitorul. Duminică, glonțul acesta made in Grecia a trecut pe la urechea UE.

Alegerile care au avut loc duminică în Grecia au fost unul dintre cel mai atent urmărite scrutine din ultimii ani. Noua Democrație a ieșit pe primul loc, iar liderii europeni, care își amânaseră plecarea la summitul G20 din Mexic pentru a aștepta rezultatele de la Atena, au răsuflat ușurați. Omul lor era în frunte.

Cu toate acestea, diferența dintre Noua Democrație (centru-dreapta, pro-asuteritate) și Syriza (stânga radicală, anti-austeritate) este mult prea mică pentru ca bucuria europeană să fie întemeiată.

REACȚIE Senatorul USR Cristian Ghinea se dezlănțuie în limbaj suburban la adresa lui Nicușor Dan și a lui Adrian Veștea: „Dă o lovitură de stat în PNL cu …”

00:02

TENSIUNI Netanyahu solicită o întâlnire urgentă cu Trump după summitul G7: Tensiuni în creștere pe seama armistițiului cu Iran și Liban

23:57

În plus, clasamentul (în ordine – Noua Democrație, Syriza, PASOK, Grecii Independenți) este același ca în cazul alegerilor din 6 mai. Astfel, se pune următoarea întrebare: cu ce diferă scrutinul din 17 iunie de cel din 6 mai?

Există o singură mare deosebire: la alegerile trecute, Noua Democrație și PASOK (singurele partide pro-austeritate) ar fi însumat, în caz de coaliție, 149 de locuri în Parlament (din 300), la limită pentru a nu avea majoritate. A nu se înțelege că, luna trecută, Noua Democrație și PASOK stăteau în acei doi parlamentari lipsă. Ei puteau fi racolați cu ușurință, dar nimeni nu a vrut asta la momentul respectiv. Acum, dacă Antonis Samaras și Evangelos Venizelos reușesc să se înțeleagă, ar avea 162 de mandate. Diferența formală, la nivel de scor, este deci că acum ar avea majoritate.

Aritmetica aceasta a îmbucurat Europa, care dă semne că ar fi dispusă să le facă grecilor anumite concesii, în sensul extinderii termenului limită pentru implementarea reformelor. Piețele financiare s-au entuziasmat și ele și au deschis în creștere. Cu toate acestea, există multe motive pentru care ar trebui să privim cu mai multă rezervă în direcția Atenei.

În primul rând, Antonis Samaras are trei zile la dispoziție pentru a forma un guvern. Nu este deloc o sarcină ușoară, cu toate că liderii politici nu își mai permit să strâmbe din nas la orice posibilă alianță. Realitatea este următoarea: Noua Democrație are nevoie de o majoritate pentru a forma un guvern pro-austeritate. După cum am arătat deja, singurul partid cu o asemenea direcție este PASOK, care are și procentul necesar pentru a completa puzzle-ul. Problema este că PASOK, eternul rival al Noii Democrații, a dat de înțeles că nu vrea o coaliție fără Syriza. Syriza, adică extrema stângă condusă de Alexis Tsipras, a anunțat duminică seara că nu va intra în nicio coaliție și va sta în opoziție.

Chiar dacă Noua Democrație reușește să bată palma cu PASOK, coaliția ar putea să fie prea slabă pentru a ține piept unei opoziții puternice cum va fi Syriza.

În al doilea rând, în cazul în care Noua Democrație nu reușește să formeze o coaliție, cum nu a reușit nici după 6 mai, următorul mandatat să formeze un guvern va fi tocmai Alexis Tsipras.

De aici ajungem la un aspect deosebit de important al acestor alegeri: scorul obținut de Syriza. În cei opt ani de existență, această coaliție a ajuns de la puțin peste limita pragului electoral la statutul de posibil partid de guvernământ. Cu excepția alegerilor de luna trecută, scorul Syriza a fost de aproximativ 5% în trecut. Un termen de comparație: neonaziștii au strâns duminică aproape 7% din voturi. În mai, Syriza a ajuns la un record electoral, de 17%, record pe care l-a depășit acum cu aproape 10%.

Pentru o formațiune radicală, devenită sperietoarea UE, este o evoluție uriașă, care spune multe despre atmosfera din Grecia și care poate fi un indicator și pentru direcția Europei. Syriza vrea anularea memorandumului cu troika (UE, FMI și BCE), înghețarea privatizărilor, naționalizarea băncilor. În acest context, diferența dintre conservatori și stânga radicală este îngrijorător de mică și arată cât de divizată este societatea greacă.

De altfel, peste 50% din voturile de duminică au mers către partide anti-austeritate, trend care se conturează treptat și la nivel european.

Confruntată cu noi „Grecii” în sudul continentului (Spania, Italia, Portugalia), mult mai periculoase decât Elada adevărată, Uniunea Europeană nu a stat prea mult pe gânduri până să se bucure de victoria sa la alegerile din 17 iunie. Realitatea este că tragedia greacă mai are încă multe acte, iar unele dintre ele se vor scrie zilele acestea.